Stiri
Federaţia Sportului Universitar și USEFS au semnat acorduri de colaborare cu Fundația Naţională a Sportului: "Toți vor avea doar de căștigat"
Sport
20.11.2018
09:00
2502
2502
Două acorduri de colaborare au fost semnate pe 19 noiembrie curent de către Veaceslav Manolachi, preşedinte al Federaţiei Sportului Universitar din R. Moldova, rector al Univerşităţii de Stat de Educaţie Fizică şi Sport (USEFS), şi Ion Vînaga, preşedintele Fundației Naţionale a Sportului.
Documentele stipulează coordonarea acțiunilor cu privire la sprijinirea activității federațiilor sportive din țară și facilitarea unei colaborări eficiente dintre acestea, dar și cu centrele de pregătire olimpică, instituțiile științifice și academice sportive.
De asemenea, acordurile prevăd organizarea și susținerea financiară a unor evenimente cu caracter cultural-sportiv, activități de promovare a sportului și a unui mod de viață sănătos, precum și acordarea unei asistențe cluburilor sportive și atleților în vederea participării la competiții și evenimente sportive internaționale.
De asemenea, acordurile prevăd organizarea și susținerea financiară a unor evenimente cu caracter cultural-sportiv, activități de promovare a sportului și a unui mod de viață sănătos, precum și acordarea unei asistențe cluburilor sportive și atleților în vederea participării la competiții și evenimente sportive internaționale.
„Toți vor avea doar de căștigat de pe urma semnării acestor acorduri, menite să sprijine pe diferite dimensiuni, inclusiv cea financiară, atleții, tinerii specialiști, maeștrii consacrați, dar și diferite structuri instituționale ce activează în domeniul sportului”, a menționat Veaceslav Manolachi.
La rândul său, Ion Vînaga a remarcat că „semnarea acestor acorduri este o veste bună atât pentru centrele de pregătire olimpică, instituţiile ştiinţifice şi academice sportive, cât și pentru întreaga societate”.
Federaţia Sportului Universitar, USEFS și Fundația Naţională a Sportului din R. Moldova au convenit să încurajeze participarea specialiștilor autohtoni la seminare, simpozioane, conferințe, alte acțiuni de formare și dobândire de noi abilități în domeniul sportului. Părțile s-au angajat să activeze în continuare conform principiilor promovării valorilor olimpice și a fair-play-lui.
Stiri relevante
11.09.2023
14:39
6830
40 de ani de la cel mai mare MIRACOL din istoria tenisului: a câștigat după ce a fost condusă cu 0-6, 0-5, 0-40. Cine e jucătoarea care a salvat 18 mingi de meci
28.09.2022
09:49
7736
Au fost stabilite URNELE pentru tragerea la sorți a preliminariilor Euro 2024. Naționala R. Moldova este plasată în urna a 5-a și va avea parte de adversari PUTERNICI
08.10.2020
09:35
9375
VIDEO // Firat, ÎNGENUNCHEAT de Mancini. Naționala de fotbal a R. Moldova a pierdut la scor de TENIS în fața Italiei și e cu moralul la pământ pentru partida oficială cu Grecia
17.07.2020
09:00
10861
Efim Josanu // Să facă altul mai bine! 100 de ani de la nașterea lui J.A.Samaranch
13.06.2020
09:30
6605
S-a născut o nouă forţă în fotbalul mondial! Saul şi Bale au semnat deja! Urmează alte lovituri senzaţionale
09.06.2020
16:38
5064
Chelsea mai dă o bombă de 85 de milioane de euro pe piața transferurilor! Super starul pe care îl pierde Real Madrid
08.06.2020
09:00
2563
Regrete mari pentru un fost câștigător al Ligii Campionilor: „Aș fi putut să fiu ca Messi sau Ronaldo, dar am mai băut un pahar de vin la cină”
27.05.2020
20:01
1955
Cum se vor desfășura meciurile fără spectatori. Soluția INEDITĂ găsită de autoritățile japoneze pentru ca fanii să își susțină în timp real preferații
26.05.2020
15:00
2881
Veteranul Anatol Teslev, în rol de președinte al FMF. Fostul selecționer le cere autorităților să permită reluarea ANTRENAMENTELOR în aer liber: „Transportul public este plin cu oameni. Acolo nu există risc să apară noi focare de infecție?”
25.05.2020
18:00
2352
Cursele de Formula 1 se reiau în iunie cu protocoale stricte de securitate. Ce spune reprezentatul piloților din Marele Circ
25.05.2020
07:30
3160
Vestea așteptată de întreaga lume! Cum se simte, de fapt, Michael Schumacher: Am informații!
21.05.2020
19:00
2836
Jocurile Olimpice de la Tokyo ar putea fi anulate definitiv
11.09.2023
14:39
28.09.2022
09:49
08.10.2020
09:35
17.07.2020
09:00
13.06.2020
09:30
09.06.2020
16:38
08.06.2020
09:00
27.05.2020
20:01
26.05.2020
15:00
25.05.2020
18:00
25.05.2020
07:30
21.05.2020
19:00
Top stiri
23.09.2026
19:43
206
Agitație în Franța după ce un autor premiat a fost acuzat că și-ar fi scris romanul cu ajutorul AI
23.09.2026
19:40
225
România, pe locul 27 în clasamentul datoriei publice pe cap de locuitor: 35.920 de dolari pentru fiecare persoană
23.09.2026
19:25
184
Scăderea vaccinării, problemă de siguranță națională: Gindrovel Dumitra cere intervenția CSAT și vaccinuri gratuite pentru neasigurați
23.09.2026
19:16
256
Kara Swisher pleacă de la CNN după fuziunea cu Paramount, companie condusă de fiul unui apropiat al lui Donald Trump
23.09.2026
19:12
259
Valeriu Mija și Cosmin Dobran au discutat despre consolidarea cooperării dintre Republica Moldova și UE în domeniul securității și apărării
23.09.2026
19:01
319
Cargou cuprins de flăcări în Strâmtoarea Ormuz, după ce a fost lovit de un proiectil; două victime, anunță UKMTO
23.09.2026
18:59
291
Un local de muzică refuză să plătească noul abonament Facebook: „Sub nicio formă”
23.09.2026
18:58
291
Atac armat la o petrecere în Durban: 11 persoane, inclusiv o femeie însărcinată, au fost ucise, iar alte trei au fost rănite
23.09.2026
18:35
277
Reforma justiției și statul de drept, priorități discutate de Maia Sandu și noua șefă a Oficiului Consiliului Europei
23.09.2026
18:30
266
Inițiative pentru energie, infrastructură și protecția socială, examinate de comisiile Parlamentului
23.09.2026
17:38
303
Parlamentul va examina 17 proiecte, inclusiv opt cu sigla UE, la ședința plenară din 24 septembrie
23.09.2026
17:07
488
ULTIMA ORĂ // Nicușor Dan avertizează de la ONU asupra campaniei hibride și a presiunilor energetice ale Rusiei asupra R. Moldova: „Este a doua țară cea mai afectată de război, iar România rămâne un susținător ferm”
23.09.2026
16:40
432
Rusia a lansat un atac masiv asupra Kievului la câteva ore după întâlnirea Zelenski-Trump
23.09.2026
16:36
373
Sporuri de până la 2 000 de lei și cinci grade de calificare // Proiectul de lege ce aduce avansare profesională și salarii mai mari în asistența socială
23.09.2026
16:31
486
ULTIMĂ ORĂ // Energocom cere ANRE scumpirea gazelor naturale: Tariful propus pentru consumatorii casnici depășește 24 de lei pentru un metru cub, fără TVA
23.09.2026
15:19
0
Noul DIRECTOR al TRM și-a prezentat prioritățile. Ecaterina Covali anunță REFORME la compania publică și avertizează cu judecata autorii de știri false
23.09.2026
14:57
471
România finanțează PRIMA autostradă din R. Moldova: Proiectul strategic de 56 de milioane de euro merge în Parlament spre ratificare
23.09.2026
14:47
442
Marea Britanie înființează un centru național pentru combaterea dezinformării Rusiei. Anunțul lui Burnham, făcut la ONU după criticile lui Trump
23.09.2026
14:17
398
Peste 31 000 de euro, nedeclarați, depistați în bagajul unui pasager la Aeroportul Chișinău
23.09.2026
13:48
413
Arbori tăiați ilegal în zona de frontieră din nordul țării: o persoană transporta lemne cu motocultorul
23.09.2026
13:48
407
Donald Trump îl primește pe Xi Jinping la Washington într-o vizită de stat de trei zile
23.09.2026
13:47
446
Parlamentul va examina proiectul de lege pentru consolidarea integrării străinilor în Republica Moldova
23.09.2026
13:34
450
Curier al unei grupări criminale, prins în flagrant cu droguri pregătite pentru distribuire în Chișinău
23.09.2026
13:10
567
Horoscopul zilei 23.09.2026
23.09.2026
12:42
404
Peste 450 de profesori debutanți primesc sprijin și mentorat în primii ani de carieră
23.09.2026
12:39
410
„Folosim o formă de trolling”: armata online care răspunde hărțuirii cu bunătate
23.09.2026
19:43
23.09.2026
19:40
23.09.2026
19:25
23.09.2026
19:16
23.09.2026
19:12
23.09.2026
19:01
23.09.2026
18:59
23.09.2026
18:58
23.09.2026
18:35
23.09.2026
18:30
23.09.2026
17:38
23.09.2026
17:07
23.09.2026
16:40
23.09.2026
16:36
23.09.2026
16:31
23.09.2026
15:19
23.09.2026
14:57
23.09.2026
14:47
23.09.2026
14:17
23.09.2026
13:48
23.09.2026
13:48
23.09.2026
13:47
23.09.2026
13:34
23.09.2026
13:10
23.09.2026
12:42
23.09.2026
12:39
Actualitate
Parteneri
Stiri
Dorin Recean îl desființează pe Ion Chicu, „premierul lui Dodon și Plahotniuc, care a vrut să pună pe spatele moldovenilor așa-numita datorie de miliarde a regiunii transnistrene”: „Un fals flagrant lansat pentru a submina R. Moldova”
Avertisment privind Moldova: Putin ar putea viza țara, iar Kremlinul ar pregăti trimiterea a mii de soldați în Transnistria
Europa se REINVENTEAZĂ din temelii. Daniel Vodă, despre noul discurs al Ursulei von der Leyen: „R. Moldova are șansa ISTORICĂ să devină un pilon de securitate”
ULTIMA ORĂ // Val de numiri la Guvern: Cine va conduce Fiscul, Proprietatea Publică, Asigurările în Medicină și Plățile în Agricultură
Vocile Basarabiei CUCERESC New York-ul! Documentarul „Prigoana din Basarabia” arată publicului american tragedia uitată a romilor
Punct de vedere NAȚIONAL
Curs valutar
Sondaj
Prietenii noștri















