FOTO // FC Zimbru și FC Sheriff vor să meargă braț la braț în grupele Europa League
1843
Campioana FC Sheriff și deținătoarea Cupei Moldove, FC Zimbru, joacă astăzi prima manșă din cadrul play-off-ului Ligii Europa, iar reprezentanții celor două echipe speră că vor avea șansa să reprezinte R. Moldova în grupele acestei competiții. Ar fi o premieră pentru țara noastră, dacă ar avea două formații în grupele Europa League.
Cel mai greu meci îl au cei de la FC Zimbru, care întâlnesc pe teren propriu puternica formație din Grecia, PAOK. „Cunosc foarte bine adversarul, la fel și echipa mea. Am analizat jocul celor de la PAOK și concluzia este că e o echipă foarte puternică, mai ales în meciurile de pe teren propriu. Nouă nu ne rămâne decât să ne încercăm norocul și să marcăm în partida de joi seară. Sper că în acest sens ne va ajuta și noul nostru jucător, portughezul Mamadou Diallo. Acesta va juca în meciul de diseară, mai ales că Alexandru Dedov este discalificat pentru cumulul de cartonașe”, a menționat antrenorul Oleg Kubarev.
La rândul său, căpitanul echipei, Iulian Erhan, a dat asigurări că atmosfera în sânul echipei este foarte bună, iar colegilor săi nu le va tremura genunchii când vor intra în teren. „Nu cred că cei de la PAOK vor avea emoții, la fel cum nu vom avea și noi. Sper că vom reuși să facem un meci bun, iar drumul nostru în cupele europene să nu se oprească. Ne va fi foarte greu diseară, mai ales că nu ne va putea ajuta Dedov, dar cel care va intra în locul său va da totul pe teren”, a spus Erhan.
FC Sheriff are un meci ceva mai ușor în compania croaților de la Rijeka, dar antrenorul interimar Zoran Zekic spune că șansele sunt de 50/50. „Suntem motivați să obținem un rezultat bun în deplasare, mai ales că am studiat adversarul. Meciul va fi foarte greu, dar așa e în play-off-ul Ligii Europa. Eu cred în echipă și sper că vom obține un rezultat care ne va permite să fim în grupele competiției”, a precizat Zekic.
Atacantul Radu Gânsari a punctat că atât el, cât și colegii săi regretă faptul că FC Sheriff a ratat obiectivul stabilit anul acesta – calificarea în grupele Ligii Campionilor. „Nu am putu îndeplini acest obiectiv, dar ar fi o mare tragedie pentru noi dacă nu ne vom califica măcar în grupele Europa League”.
Meciul dintre FC Zimbru și PAOK va avea loc pe arena „Zimbru” de la ora 21.05. Partida dintre Rijeka și FC Sheriff va începe la 22.15.
11.09.2023
14:39
28.09.2022
09:49
08.10.2020
09:35
17.07.2020
09:00
13.06.2020
09:30
09.06.2020
16:38
08.06.2020
09:00
27.05.2020
20:01
26.05.2020
15:00
25.05.2020
18:00
25.05.2020
07:30
21.05.2020
19:00
10.11.2026
20:59
10.11.2026
19:56
10.11.2026
19:38
10.11.2026
18:54
10.11.2026
18:53
10.11.2026
18:14
10.11.2026
17:31
10.11.2026
16:27
10.11.2026
16:12
10.11.2026
16:10
10.11.2026
15:48
10.11.2026
15:41
10.11.2026
15:34
10.11.2026
14:47
10.11.2026
14:15
10.11.2026
14:05
10.11.2026
13:21
10.11.2026
13:14
10.11.2026
12:31
10.11.2026
11:59
10.11.2026
11:11
10.11.2026
10:41
10.11.2026
10:27
10.11.2026
10:12
10.11.2026
09:55
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”
Revenit de la Moscova, Igor Dodon îi cere Maiei Sandu grațierea Evgheniei Guțul, omul de încredere al lui Ilan Șor
Avocat trimis în judecată: ar fi primit 5 800 de euro și 22 000 de lei pentru influențarea a două dosare

















