Fanul lui PUTIN, Iurie Roșca, în vizorul SIS și al Procuraturii Generale, după ce a îndemnat moldovenii să se roage la Dumnezei pentru continuarea RĂZBOIUL SÂNGEROS din Ucraina
3101
Fostul parlamentar și lider al Partidului Popular Creștin Democrat (PPCD), Iurie Roșca, ar putea fi cercetat penal pentru propagarea războiului, după ce a îndemnat moldovenii, prin intermediul unui live pe rețelele de socializare, să se roage la Dumnezeu pentru continuarea agresiunii Rusiei asupra Ucrainei și pentru o victorie a armatei lui Vladimir Putin.
Membrul Consiliului Suprem de Securitate (CSS), Iulian Groza, a sesizat Serviciul de Informații și Securitate (SIS) și Procuratura Generală în legătură cu declarațiile halucinante făcute de Roșca.
„Rog să fie întreprinse măsurile procesuale în rezultatul verificării și investigării faptelor cetățeanului Iurie Roșca prin prisma semnelor de infracțiuni prevăzute de Codul Penal al Republicii Moldova, inclusiv cele prevăzute de art. 140 Cod Penal”, a menționat Groza.
Purtătoarea de cuvânt a Procuraturii Generale, Mariana Cherpec, a declarat că instituția s-a autosesizat pe marginea declarației făcute de Roșca. Toate circumstanțele vor fi examinate în cadrul unui proces penal.
Articolul 140 din Codul Penal, la care face referire membrul CSS, se referă la infracțiunea de propagandă în favoarea războiului. Acțiunile de propagare a războiului se pedepsesc cu amendă în mărime de până la 75 000 de lei sau cu închisoare de până la 6 ani, în ambele cazuri cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcții sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de până la 5 ani.
06.11.2026
13:46
06.11.2026
13:43
06.11.2026
13:13
06.11.2026
12:51
06.11.2026
12:47
06.11.2026
12:20
06.11.2026
12:11
06.11.2026
11:12
06.11.2026
11:06
06.11.2026
10:54
06.11.2026
08:24
06.11.2026
08:20
06.11.2026
13:13
06.11.2026
12:51
06.11.2026
12:47
06.11.2026
12:20
06.11.2026
12:11
06.11.2026
11:12
06.11.2026
11:06
06.11.2026
10:54
06.11.2026
09:26
06.11.2026
08:24
06.11.2026
08:20
06.11.2026
07:20
06.11.2026
03:53
06.11.2026
02:31
06.11.2026
01:47
06.11.2026
01:35
05.11.2026
22:45
05.11.2026
22:27
05.11.2026
21:44
05.11.2026
21:21
05.11.2026
20:45
05.11.2026
20:00
05.11.2026
20:00
05.11.2026
19:59
05.11.2026
19:00
05.11.2026
18:55
VIDEO // Imunitatea nu este un scut pentru TRĂDARE DE ȚARĂ! Premierul Tofan, reacție dură după ce deputații Costiuc și Stefanco au dat buzna în Portul Giurgiulești: „Sunteți gata să dați foc la țară”
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Schimbare la 180 de grade // România, catalogată drept „stat străin” de către „unionistul” Vasile Costiuc. Reacții tăioase pe scena politică după atacurile la adresa investitorului din Constanța
Elevii din Moldova, pe locul 54 în clasamentul PISA 2025: cine conduce topul mondial
VIDEO // Află cum îți poți RECUPERA banii de la stat! TRUCUL fiscal legal prin care moldovenii pot economisi MII DE LEI pentru studiile copiilor















