EXPOZIȚIE // 60 de FOTOGRAFII ale copiilor care își ispășesc pedepsele la penitenciarul din Goian
2654
O expoziție inedită din 60 de fotografii artistice, realizate de către copiii care își ispășesc pedeapsa la penitenciarul de la Goian a fost inaugurată la Chișinău. Într-un laborator special amenajat pe teritoriul penitenciarului nr.10 de la Goian, 12 băieți cu vârstele de 14-18 ani, cu ajutorul experților, au descoperit magia proceselor de developare a fotografiei şi interpretarea semnificației propriilor fotografii și pe cele ale colegilor lor.
„Am îndrăgit foarte mult fotografia clasică „pe film”, cu developare, fixare, editare pe calculator. Îmi pare mult mai interesant decât cu mobilul. E ca o vrajă! Acasă aveam o cutie de la pantofi cu fotografii vechi. Rude îndepărtate de-ale noastre. Bărbați cu mustăți și haine militare, copii în uniformă școlară, un preot cu o cruce mare pe piept. Vreau să le mai văd. Cu alți ochi, cu ochi de fotograf profesionist”, spune unul dintre autorii fotografiilor.
Folosind echipamentele și substanțele chimice necesare pentru developarea peliculelor, copiii au practicat fotografia în formula ei clasică: cu peliculă și laborator pentru developare, urmând apoi scanarea și editarea în Photoshop și Light Room. Reintegrarea socială prin intermediul artelor este un răspuns mai puțin tradițional nevoii de educație a copiilor aflați în detenție, oferind o alternativă fiabilă pentru problema excluziunii sociale și izolării lor.
„Pentru mine acest proiect este unul de suflet, pentru că sunt nu doar ministru, ci și mamă. Dorința noastră cea mai mare este de a umaniza aplicarea normei penale. Ea este de fapt ultima măsura pe care trebuie să o aplice statul si sper ca judecătorii vor aplica pe deplin masurile alternative pedepsei penale”, a spus Victoria Iftodi, ministra Justiției, prezentă la eveniment.
„În timp ce milioane de tineri din întreaga lume celebrează în fiecare zi progresul conectivității globale, acești copii nu ar trebui să rămână invizibili și muți”, a afirmat Desiree Jongsma, reprezentanta de țară UNICEF în Moldova. „Chiar dacă spațiul lor fizic s-a redus anul trecut, orizonturile lor s-au lărgit datorită unei inițiative inovatoare, de a-i conecta la lume printr-o cameră obscură de developare a fotografiilor”.
Expoziția de fotografii urmărește și scopul de a sensibiliza publicul și factorii de decizie, demonstrând posibilitățile unor abordări mai creative în ceea ce privește educația și reintegrarea socială a tinerilor aflați în detenție.
„Fotografia nu doar afișează fapte – ea conține anumite povești, trezește sentimente și împărtășește publicului emoțiile unui fotograf în momentul în care acesta apasă pe butonul de fotografiere. Artele vizuale, în special fotografia, oferă un nou sens vieții și alimentează speranțele. Este o modalitate nouă, simplă şi eficientă pentru ca și copiii deținuți să se simtă parte din societate”, susține Doina Dumbrăveanu-Munteanu, directorul Asociației Obștești pentru Arhive și Documente Fotografice „A-DOF”.
Copiii de la penitenciarul Goian au beneficiat și de 25 de sesiuni interactive de instruire privind artele vizuale și estetica fotografiei, cu aplicații practice. Totodată, ei au învățat să elaboreze și texte pentru fotografii, urmând ca la final să capete un minim necesar pentru practicarea, pe viitor, a meseriei de fotograf. Cu toate acestea, proiectul nu a avut drept scop dezvoltarea și formarea competențelor tehnice excelente.
„Ne-am propus sa-i încurajăm pe tinerii din penitenciar să caute scene și să capteze imagini, care le exprimă cel mai bine lumea interioară”, a afirmat Nicolae Pojoga, expert-formator în cadrul proiectului.
„Nu știam că un mănunchi de raze de lumină în contrast cu simple umbre ale obiectelor poate să exprime atâtea sentimente. Încerc să studiez acest fenomen simplu și observ atâtea lucruri neobișnuite: trecerea timpului, schimbarea dispoziției mele. Odată mi s-a părut că aș putea scrie o poezie despre toate acestea, dar mi s-a făcut rușine de ceilalți... La noi nu se cuvine să fii sentimental”, adaugă unul dintre discipolii săi.

Cei 12 participanți la proiect au creat în condiții care sunt sub minimumul dotării unui atelier fotografic clasic: fără lumini controlabile, fără optici performante și, în sfârșit, cu un număr redus de elemente și obiecte necesare. Fiecărui deținut i s-au oferit câteva aparate de fotografiat ieftine, de o singură folosință, echipate cu filme de 35 mm, cu foarte puține oportunități tehnice de manevră, pentru a-și documenta viața, exprimându-și preocupările și emoțiile cu ajutorul obiectivului.

Proiectul s-a desfășurat anul trecut și a avut o durată de 6 luni, fotografiile fiind realizate de către adolescenții din Penitenciarul nr.10 Goian în perioada iulie-decembrie 2018. Implementarea acestui proiect-pilot inedit a fost posibilă datorită eforturilor Asociației Obștești pentru Arhive și Documente Fotografice „A-DOF”, susținerii financiare din partea UNICEF Moldova, dar și a cooperării din partea partenerilor principali de implementare - administrația Penitenciarului nr.10 de la Goian și Administrația Națională a Penitenciarelor a Ministerului Justiției.
Text de Angela Munteanu, UNICEF Moldova
19.06.2026
20:58
501
Sâmbătă, 20 iunie 2026: mai cald și în mare parte senin în Republica Moldova
19.06.2026
17:51
602
Polițiștii chinologi ai IGP, premiați de Ziua Internațională a Chinologului pentru misiunile alături de câinii de serviciu
19.06.2026
16:57
633
BEI investește 40 de milioane de euro pentru modernizarea a 20 de școli din Republica Moldova
19.06.2026
12:39
747
Școli și universități modernizate cu sprijinul BEI: Dan Perciun anunță investiții de peste 130 de milioane de euro în infrastructura educațională din Moldova
19.06.2026
10:13
671
Programul DIALOG 2026–2028, lansat de Ministerul Educației și ARI, promite să întărească dialogul interetnic și coeziunea socială în Moldova
18.06.2026
20:32
1074
Vineri, 19 iunie 2026: vreme mai caldă în Republica Moldova, cu cer variabil
18.06.2026
18:13
937
Reforma „Restart în educație”: ministerul vrea agenții teritoriale subordonate direct MEC pentru administrarea școlilor din toată țara
18.06.2026
17:18
838
Poliția din Otaci, cu sediu nou modern: al doilea sector modernizat în raionul Ocnița
18.06.2026
13:26
1170
IGP face front comun cu AO „Acțiune pentru Justiție” pentru integritate și toleranță zero față de corupție în Poliție
18.06.2026
13:05
821
MEC lansează o nouă etapă DigiProf pentru formarea digitală gratuită a peste 8.000 de profesori
17.06.2026
20:40
1220
Vreme mai răcoroasă și mai stabilă în Republica Moldova, joi 18.06.2026
20.06.2026
08:16
301
Horoscopul zilei 20.06.2026
19.06.2026
20:58
497
Sâmbătă, 20 iunie 2026: mai cald și în mare parte senin în Republica Moldova
19.06.2026
17:51
597
Polițiștii chinologi ai IGP, premiați de Ziua Internațională a Chinologului pentru misiunile alături de câinii de serviciu
612
BEI și UE finanțează cu 60 de milioane de euro modernizarea școlilor și spitalelor din Moldova: „Încă un pas spre servicii publice mai bune”
19.06.2026
16:57
628
BEI investește 40 de milioane de euro pentru modernizarea a 20 de școli din Republica Moldova
19.06.2026
16:47
753
Din 6 iulie, fermierii pot cere plăți directe pentru laptele vândut în semestrul II din 2025
19.06.2026
14:24
708
România, printre țările cu cel mai ieftin și rapid internet din lume. Insulele izolate plătesc de peste 100 de ori mai mult pentru bandă largă
19.06.2026
12:46
747
Germania sprijină Republica Moldova să-și consolideze infrastructura calității pentru aderarea la Uniunea Europeană
19.06.2026
12:39
732
Școli și universități modernizate cu sprijinul BEI: Dan Perciun anunță investiții de peste 130 de milioane de euro în infrastructura educațională din Moldova
19.06.2026
11:35
797
Interes record pentru a doua licitație de 170 MW eolian și 44 MWh stocare, cu oferte de peste două ori capacitatea scosă la concurs în Republica Moldova
19.06.2026
11:19
788
SUA acuză, ASML neagă: disputa globală privind posibila prezență a unei mașini EUV în China și viitorul monopolului european pe cipuri
19.06.2026
10:13
660
Programul DIALOG 2026–2028, lansat de Ministerul Educației și ARI, promite să întărească dialogul interetnic și coeziunea socială în Moldova
19.06.2026
09:55
753
Doi recidiviști condamnați la ani grei de închisoare pentru tâlhăria comisă lângă gara feroviară din Chișinău
19.06.2026
08:22
823
Horoscopul zilei 19.06.2026
18.06.2026
20:32
1063
Vineri, 19 iunie 2026: vreme mai caldă în Republica Moldova, cu cer variabil
18.06.2026
18:13
1101
Moldova caută investiții europene pentru infrastructură și conectivitate regională la Transport Investment Summit 2026
18.06.2026
18:13
933
Reforma „Restart în educație”: ministerul vrea agenții teritoriale subordonate direct MEC pentru administrarea școlilor din toată țara
18.06.2026
17:18
834
Poliția din Otaci, cu sediu nou modern: al doilea sector modernizat în raionul Ocnița
18.06.2026
13:26
1166
IGP face front comun cu AO „Acțiune pentru Justiție” pentru integritate și toleranță zero față de corupție în Poliție
18.06.2026
13:10
1069
Crima de la Beriozchi: 20 de ani de închisoare pentru uciderea bărbatului dispărut în 2011
18.06.2026
13:05
818
MEC lansează o nouă etapă DigiProf pentru formarea digitală gratuită a peste 8.000 de profesori
18.06.2026
12:41
907
Procuratura Generală intensifică lupta contra violenței în familie: procurori specializați și sancțiuni pentru nedenunțarea abuzurilor
18.06.2026
10:44
1180
Fost executor judecătoresc din Chișinău, judecat pentru lovituri care au provocat moartea unui bărbat
18.06.2026
07:54
960
Horoscopul zilei 18.06.2026
17.06.2026
20:40
1217
Vreme mai răcoroasă și mai stabilă în Republica Moldova, joi 18.06.2026
Horoscopul zilei 20.06.2026
Sâmbătă, 20 iunie 2026: mai cald și în mare parte senin în Republica Moldova
Polițiștii chinologi ai IGP, premiați de Ziua Internațională a Chinologului pentru misiunile alături de câinii de serviciu
1 MDL
1 EUR
20.22
1 USD
17.64
1 RON
3.86
1 RUB
0.24
1 UAH
0.39



Inapoi














