GALERIE FOTO // Expoziția „Basarabeni în Gulag”, desfășurată în două vagoane plasate în PMAN în memoria victimelor celui de-al doilea val de deportări staliniste, va putea fi vizitată până la 30 iulie
1372
Expoziția „Basarabeni în Gulag”, desfășoară în Piața Marii Adunări Naționale (PMAN), în memoria victimelor celui mai mare val de deportări staliniste din noaptea de 6 iulie 1949, va continua până la data de 30 iulie. Decizia a fost luată de Guvernul R. Moldova, urmare a multiplelor solicitări din partea cetățenilor.
În cele două vagoane de metal din PMAN sunt expuse obiecte folosite de victimele deportărilor, iar fiecare vizitator poate simți pe pielea lui condițiile și zăpușeala care, după trei săptămâni de drum chinuitor, s-a preschimbat în frigul Siberiei de gheață.
De asemenea, zilnic, aici au loc proiecții de filme documentare dedicate acestei tragedii.
Acum 74 de ani, în noaptea de 5 spre 6 iulie 1949, regimul comunist sovietic a organizat cea mai amplă acțiune de deportare în masă de pe actualul teritoriu al R. Moldova. Transportate în vagoane similare celor amplasate în PMAN, au fost strămutate forțat 11 281 de familii - 35 796 de persoane, dintre care 11 889 erau copii, 14 033 - femei și 9 864 - bărbați.
La expoziția din PMAN sunt povestite istorii ale familiilor deportate în Siberia și Mongolia.
CITIȚI și MĂRTURII // „IADUL” de la Ordășei versus „RAIUL” din Siberia: Stăpânii deportați, casa confiscată și transformată în grădiniță pentru copii în schimbul unei barăci cu 24 de suflete laolaltă în Kurgan și „400 de grame de pâine pe zi”
Valeriu și Feodosia Avram sunt din satul Cociulia, raionul Cantemir. Valeriu avea doar doi ani când au început deportările. Împreună cu ceilalți membri ai familiei, timp de 2 ani, a stat ascuns într-o groapă de pământ în spatele casei, de unde se putea ieși doar pe timp de noapte. Alți consăteni au fost prinși în timp ce încercau să fugă și au fost împușcați.
Rudele Feodosiei au fost deportate pentru 13 ani. La plecare, au reușit să ia doar o căldare cu grăunțe, cu care au hrănit inclusiv nou-născuții. Au găsit puteri pentru reveni pe plaiul natal și au murit la distanță de un an, în casa părintească.
Mama lui Sergiu Calistru, Zinaida Bontea din raionul Telenești, împreună cu alți oameni din sat, a fost deportată în Mongolia. Bărbații au fost trimiși să lucreze la canalul Volga-Don. Tot ce primeau din mâncare era o pâine, care le era aruncată jos.
CITIȚI și Nicolae Enciu, doctor habilitat în istorie: Deportarea din 6 iulie 1949 – o CRIMĂ împotriva umanității. Cazul familiei Balan din localitatea Hecii-Vechi
Nadejda Butnaru avea 8 ani când, împreună cu ceilalți 6 frați și surori, a fost transportată timp de două săptămâni spre Siberia. Femeile și copiii au fost despărțiți de bărbați, iar unii nu s-au mai întors. După 17 ani, Nadejda a revenit acasă, iar zilele trecute a vizitat expoziția organizată de Guvernul Republicii Moldova.
Expoziția tematică a fost organizată cu sprijinul Întreprinderii de Stat „Calea Ferată din Moldova”, care a oferit și a instalat cele doua vagoane de metal, al Agenției Naționale a Arhivelor, Muzeului Național de Istorie și al Bibliotecii Naționale a R. Moldova.
11.04.2026
08:05
441
Horoscopul zilei 11.04.2026
11.04.2026
04:30
721
Artemis II, prima misiune NASA spre orbita Lunii după 50 de ani, încheiată cu o amerizare perfectă în Pacific
11.04.2026
00:53
692
Anthropic își suspendă și reactivează în câteva ore contul creatorului OpenClaw, pe fondul noii „claw tax” și al acuzațiilor de copiere a funcțiilor
10.04.2026
23:41
678
Reciclarea bateriilor lovește zidul: Ascend Elements intră în faliment după investiții de 900 de milioane de dolari
10.04.2026
21:06
677
Vreme mai blândă și cer mai acoperit în Republica Moldova, sâmbătă, 11 aprilie 2026
10.04.2026
20:54
708
Femeie din California dă în judecată OpenAI: acuză că ChatGPT i-a alimentat urmăritorul și că firma a ignorat avertismentele de pericol
10.04.2026
19:02
861
Franța renunță la Windows și trece la Linux pentru a-și recâștiga „suveranitatea digitală” și a reduce dependența de tehnologia americană
10.04.2026
18:51
689
Maia Sandu, la expoziția despre Pogromul de la Chișinău din 1903: „Avem datoria să ne amintim pentru a onora victimele și a păstra adevărul istoric”
10.04.2026
18:32
623
YouTube scumpește din nou abonamentele Premium și Music în Statele Unite
10.04.2026
16:13
819
Blocul „Alternativa” se DEZINTEGREAZĂ. După ce i-a readus în Parlament pe Tkaciuk și Stoianoglo, primarul Ion Ceban se „DISOCIAZĂ” de colegii care au încercat să arunce în aer REFERENDUMUL privind integrarea în UE a R. Moldova
10.04.2026
16:01
680
Guvernul prezintă raportul intermediar privind gestionarea stării de urgență în sectorul energetic
10.04.2026
15:18
615
MEC alocă 2 milioane de lei pentru programul „Nisporeni - Capitala Sportului 2026”
11.04.2026
08:05
424
Horoscopul zilei 11.04.2026
11.04.2026
04:30
695
Artemis II, prima misiune NASA spre orbita Lunii după 50 de ani, încheiată cu o amerizare perfectă în Pacific
11.04.2026
00:53
669
Anthropic își suspendă și reactivează în câteva ore contul creatorului OpenClaw, pe fondul noii „claw tax” și al acuzațiilor de copiere a funcțiilor
10.04.2026
23:41
663
Reciclarea bateriilor lovește zidul: Ascend Elements intră în faliment după investiții de 900 de milioane de dolari
10.04.2026
21:06
665
Vreme mai blândă și cer mai acoperit în Republica Moldova, sâmbătă, 11 aprilie 2026
10.04.2026
20:54
697
Femeie din California dă în judecată OpenAI: acuză că ChatGPT i-a alimentat urmăritorul și că firma a ignorat avertismentele de pericol
10.04.2026
19:02
848
Franța renunță la Windows și trece la Linux pentru a-și recâștiga „suveranitatea digitală” și a reduce dependența de tehnologia americană
10.04.2026
18:51
674
Maia Sandu, la expoziția despre Pogromul de la Chișinău din 1903: „Avem datoria să ne amintim pentru a onora victimele și a păstra adevărul istoric”
10.04.2026
18:32
615
YouTube scumpește din nou abonamentele Premium și Music în Statele Unite
10.04.2026
16:13
803
Blocul „Alternativa” se DEZINTEGREAZĂ. După ce i-a readus în Parlament pe Tkaciuk și Stoianoglo, primarul Ion Ceban se „DISOCIAZĂ” de colegii care au încercat să arunce în aer REFERENDUMUL privind integrarea în UE a R. Moldova
10.04.2026
16:01
666
Guvernul prezintă raportul intermediar privind gestionarea stării de urgență în sectorul energetic
10.04.2026
15:18
607
MEC alocă 2 milioane de lei pentru programul „Nisporeni - Capitala Sportului 2026”
10.04.2026
13:35
958
Ex-deputată condamnată pentru îmbogățire ilicită: amendă uriașă, confiscări și interdicție 10 ani în funcții publice
10.04.2026
13:03
757
Nereguli grave de gestionare la Grădina Botanică Națională „Alexandru Ciubotaru”: auditul MEC indică pierderi potențiale de 10 milioane de lei și sesizează CNA
10.04.2026
11:56
859
VIDEO // Schema „Insolvabilitatea”: Membri unei familii, bănuiți de spălare de bani și evaziune fiscală de peste 7 000 000 de lei în domeniul agricol. Cum funcționa SCHEMA
10.04.2026
09:22
862
Proiectul „EU4REFORMS – DNA” modernizează infrastructura genetică a Poliției și extinde cooperarea cu statele UE
10.04.2026
09:19
859
Lider informal al organizației criminale „Kitaeț”, trimis în judecată: bunuri de peste 6 milioane de lei, puse sub sechestru
10.04.2026
08:16
796
Horoscopul zilei 10.04.2026
10.04.2026
01:39
1015
OpenAI lansează abonamentul ChatGPT Pro de 100 de dolari pe lună pentru dezvoltatori
10.04.2026
01:23
1032
Procurorul general al Floridei deschide o anchetă asupra OpenAI, invocând riscuri pentru minori, securitatea națională și legătura cu atacul armat de la FSU
10.04.2026
00:55
941
Volkswagen renunță la producția electricului ID.4 în SUA și pariază pe noul Atlas pe benzină
09.04.2026
23:31
864
Florida deschide anchetă împotriva OpenAI, acuzată că ChatGPT ar fi fost folosit la planificarea unui atac armat mortal
09.04.2026
23:04
778
Anthropic limitează lansarea modelului Mythos: protecție pentru internet sau pentru propriul profit?
09.04.2026
20:47
874
Vineri, 10 aprilie 2026: cer mai senin și ploi în retragere în toată Republica Moldova
09.04.2026
18:19
965
Șeful Amazon, Andy Jassy, își înțeapă rivalilor Nvidia, Intel și Starlink în scrisoarea anuală către acționari
Adrian Dupu, la întâlnirea cu aleșii locali din Cantemir: „Alegerile europarlamentare din 9 iunie sunt la fel de importante atât pentru România, cât și pentru R. Moldova”
VIDEO // Cine a CÂȘTIGAT alegerile parlamentare anticipate. PAS ar fi acumulat 55,1%, iar BeCS - 24%. În viitorul Parlament va fi și Partidul „ȘOR”. Prezentarea rezultatelor prealabile a sondajului AFTER POLL 2021
Nicolae Negru // Primul pas, Maia Sandu cu Volodymyr Zelenski
Doi foști miniștri ai Finanțelor explică ȘMECHERIA coaliției PSRM-Șor privind „anularea legii miliardului”: „Nu este alceva decât mutarea DATORIEI de la o instituție a statului la alta. Acest joc iresponsabil va avea consecințe GRAVE”
1 MDL
1 EUR
20.12
1 USD
17.24
1 RON
3.95
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40











Inapoi














