Expert: Organizând „alegerile” din Donbas, Rusia vrea să legitimeze autoritățile separatiste, după exemplul Transnistriei
1471
Pagina de Rusia Kremlinul nu renunță la încercările de a așeza Ucraina la masa de negocieri cu separatiștii „DNR” și „LNR”, pentru a oferi astfel Rusiei statutul de „terță parte”, deși ea este parte beligerantă, susține expertul Ghenadi Druzenko, potrivit Obozrevatel.
El a adăugat că Federația Rusă vrea să forțeze Ucraina să negocieze cu teroriștii.
„Kremlinul legitimează liderii republicilor nerecunoscute, pentru că există precedente și, din păcate, nu prea îndepartate în timp, când la masa de negocieri s-au așeazat cu acești lideri separatiști. Vorbesc despre acordurile de la Minsk, unde indiferent ce am spune există semnăturile lui Plotnițki și Zaharcenko (foștii lideri ai rebelilor), dar și exemplul Transnistriei”, a explicat Druzenko.
„Ucraina participă la formatul 5+2, unde 2 sunt Chișinăul și Tiraspolul. Există o anumită discrepanță logică aici: spunem că nu recunoaștem aceste „republici” (DNR/LNR), dar nimeni nu recunoaște nici Transnistria”, a adăugat el, citat de Pagina de Rusia.
Potrivit expertului, scopul Rusiei este să fie „garantul și observatorul”.
„Ei au reușit să facă acest lucru în formatul transnistrean, unde, din nefericire, Ucraina continuă să participe și acest lucru le dă speranța să repete succesul”, a explicat Druzenko.
Expertul a menționat că Federația Rusă încearcă să repete succesul în rolul de „parte terță” și în negocierile privind Donbasul: „Acest lucru rezultă și din acordurile de la Minsk, unde semnătura Rusiei stă acolo unde se afla semnăturile Ucrainei și OSCE. În cadrul formatului normand, rușii se poziționează ca garant al executării, nu parte beligerantă, ci pacifistă”.
26.05.2026
19:22
582
Securitatea energetică a R. Moldova, analizată la Consiliul Național de Securitate. Ce decizii au fost luate
26.05.2026
12:21
1077
DOC // Traian Băsescu a redobândit cetățenia R. Moldova. Maia Sandu: „De azi sunteți nu doar fratele nostru, ci și concetățeanul nostru”
25.05.2026
20:07
1034
Maia Sandu convoacă de URGENȚĂ Consiliul Național de Securitate pentru a discuta securitatea energetică a R. Moldova
25.05.2026
18:24
1052
Maia Sandu retrage cetățenia pentru cinci ofițeri MGB subordonați Federației Ruse
25.05.2026
15:27
1061
ULTIMA ORĂ // Maia Sandu lovește dur în structurile SUBVERSIVE de la Tiraspol. Cinci ofițeri ai „MGB”-ului transnistrean, lăsați fără cetățenia R. Moldova
1593
Maia Sandu intensifică discuțiile cu liderii europeni pentru accelerarea negocierilor de aderare la UE
22.05.2026
08:45
2045
Maia Sandu, premiată la Forumul GLOBSEC de la Praga pentru apărarea democrației și parcursul european al Moldovei
21.05.2026
17:06
2110
Vinuri moldovenești pe piața chineză și ZBORURI DIRECTE Chișinău-Beijing. Principalele chestiuni abordate de Mihai Popșoi și omologul său Wang Yi
20.05.2026
10:04
2341
Documente SECRETE de la Moscova: R. Moldova, alături de Ucraina și Armenia, țintă activă în războiul informațional coordonat de Kremlin. Cum plănuiau oamenii lui Putin să folosească o televiziune din România pentru a o discredita pe Maia Sandu
19.05.2026
18:28
1801
Maia Sandu, la Strasbourg: sprijin reînnoit pentru aderarea Moldovei la UE și Ordinul European de Merit pentru parcursul european
26.05.2026
20:40
416
Ploaie de vară și temperaturi în creștere marți, 27 mai 2026 în Republica Moldova
26.05.2026
19:22
563
Securitatea energetică a R. Moldova, analizată la Consiliul Național de Securitate. Ce decizii au fost luate
26.05.2026
18:56
558
Chișinăul își lărgește centura: proiectul de modernizare a drumului M2, dezbătut în consultări publice
26.05.2026
18:08
594
Colegiul moldo-turc din Comrat, blocat de autoritățile locale, deși Ministerul Educației anunță că a îndeplinit toate procedurile pentru deschidere
26.05.2026
17:20
549
MEC selectează profesori pentru Programul KLIC 2026 de formare internațională în tehnologii digitale și inteligență artificială
26.05.2026
16:00
625
Reforma „Restart în educație”: școlile trec în subordinea noilor Agenții Teritoriale pentru Educație
26.05.2026
15:02
698
Sisteme moderne de canalizare la Gălești, Căpriana și Scoreni, realizate cu sprijinul Uniunii Europene
26.05.2026
14:00
1040
VIDEO // Lecții de politică externă la Minsk: Lukașenko a DICTAT vectorul de dezvoltare al R. Moldova, iar Igor Dodon a notat cuminte ca un elev ascultător: „Nimeni nu ne așteaptă nicăieri...”
26.05.2026
12:26
701
Moldova, lăudată la Conferința Regională INTERPOL pentru implementarea rapidă a sistemului securizat NEXUS
26.05.2026
12:21
1064
DOC // Traian Băsescu a redobândit cetățenia R. Moldova. Maia Sandu: „De azi sunteți nu doar fratele nostru, ci și concetățeanul nostru”
26.05.2026
11:44
1214
Ministrul Dan Perciun anunță SCHIMBĂRI majore din septembrie – note obligatorii în clasa a IV-a, centre de examen la gimnaziu, burse RECORD și salarii majorate pentru profesori
26.05.2026
10:19
984
ALERTĂ // Situație critică la Bularda și Hârbovăț: Digurile sunt în pericol de cedare, zeci de case ar putea fi evacuate. IGSU a amenajat o tabără de câmp
26.05.2026
09:25
1420
Cutremur în sistemul penitenciar din R. Moldova. Zeci de percheziții în dosarul „Amnistia”. Condamnați pe viață, eliberați ilegal prin mită
26.05.2026
07:59
642
Horoscopul zilei 26.05.2026
25.05.2026
20:45
791
Vreme mai stabilă și fără ploi în Republica Moldova, marți, 26 mai 2026
25.05.2026
20:07
1026
Maia Sandu convoacă de URGENȚĂ Consiliul Național de Securitate pentru a discuta securitatea energetică a R. Moldova
989
Oamenii de știință pregătesc roiuri de „drone păpădie” pentru a explora tunelurile de lavă de pe Marte și viitoarele baze subterane ale omenirii
25.05.2026
18:52
835
Papa Leon al XIV-lea avertizează: inteligența artificială amplifică puterea elitelor și amenință democrația
25.05.2026
18:24
1045
Maia Sandu retrage cetățenia pentru cinci ofițeri MGB subordonați Federației Ruse
25.05.2026
18:11
928
Integrarea europeană schimbă regulile jocului pentru economia Moldovei: acorduri comerciale revizuite și noi șanse pe piețele UE
893
Medicii trag un semnal de alarmă: multe boli tiroidiene rămân nediagnosticate, nou ghid pentru cancerul tiroidian diferentiat în România
25.05.2026
17:42
770
Campionatul Gastronomic pentru Juniori, ediția a X-a: 90 de tineri își etalează talentul culinar în fața experților HoReCa
875
Papa Leon cere reguli dure pentru inteligența artificială în război: deciziile de viață și de moarte trebuie să rămână la oameni
25.05.2026
16:32
686
Peste 53 de milioane de lei, aprobate de AIPA pentru investiții în agricultură și mediul rural
25.05.2026
16:13
682
Tinerii descoperă agricultura viitorului la târgul „Viitorul e AgriCOOL” de la Căușeni
Edineț: Cinci ani de închisoare pentru un bărbat care și-a răpit copilul de un an și i-a pus cuțitul la gât atunci când femeia a vrut să-l recupereze
Douăzeci și două de filme moldovenești în cadrul proiectului Filme din Moldova – online (VIDEO)
Un muncitor a căzut în groapa șantierului, la Ciocana
Intenționa să ajungă în Europa, tranzitând ilegal Republica Moldova: Un ucrainean a fost reținut de către polițiștii de frontieră
1 MDL
1 EUR
20.17
1 USD
17.32
1 RON
3.85
1 RUB
0.24
1 UAH
0.39




Inapoi














