Maia Sandu, la Strasbourg: sprijin reînnoit pentru aderarea Moldovei la UE și Ordinul European de Merit pentru parcursul european
2092
Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, se află astăzi într-o vizită de lucru la Strasbourg, unde a avut întrevederi cu Președinta Parlamentului European, Roberta Metsola, și cu liderii principalelor grupuri politice reprezentate în Parlamentul European. Discuțiile s-au axat pe avansarea parcursului european al țării noastre și pe securitatea regională.
Întâlnirea cu Președinta Parlamentului European, Roberta Metsola, a reconfirmat sprijinul ferm al legislativului european pentru procesul de aderare la Uniunea Europeană. Programul vizitei include și discuții separate cu reprezentanții mai multor grupuri politice: Alianța Progresistă a Socialiștilor și Democraților, Verzii/Alianța Liberă Europeană, Conservatorii și Reformiștii Europeni, Renew Europe și Partidul Popular European. Aceste întrevederi vizează consolidarea sprijinului politic pentru deschiderea negocierilor de aderare. Ele se concentrează și pe reformele pe care Republica Moldova le implementează în procesul de integrare europeană.
În cadrul vizitei, Președinta Maia Sandu a fost decorată cu Ordinul European de Merit. Distincția i-a fost conferită pentru orientarea fermă a Moldovei pe calea europeană, pentru consolidarea guvernării democratice și a transparenței, pentru întărirea statului de drept, precum și pentru consolidarea rezilienței țării împotriva amenințărilor hibride, a dezinformării și a tentativelor de destabilizare. Prin aceste eforturi, Republica Moldova contribuie la o Europă mai sigură și mai democratică. În discursul său de acceptare, susținut în plenul Parlamentului European, șefa statului a dedicat distincția cetățenilor Republicii Moldova: „Această distincție aparține oamenilor din Moldova. Ei sunt cei care au câștigat-o”, a spus Președinta.
Totodată, șefa statului a evidențiat eforturile societății moldovenești de a apăra democrația și direcția europeană a țării, în pofida presiunilor externe și a provocărilor de securitate. Ea a subliniat că în ultimii ani oamenii au demonstrat maturitate civică și atașament față de valorile europene. În final, Președinta Maia Sandu a adresat un apel către instituțiile europene și către statele membre ale UE pentru susținerea următorilor pași în procesul de aderare: „Apelul meu către dumneavoastră, către instituțiile UE și statele membre, este simplu: răsplătiți acest merit. Permiteți Republicii Moldova să înainteze pe drumul său european”, a conchis șefa statului.
Ordinul European de Merit recunoaște meritele persoanelor care au adus o contribuție semnificativă la integrarea europeană sau la promovarea și apărarea valorilor consacrate în tratate. Scopul său este de a inspira generațiile viitoare, punând în lumină curajul civic și angajamentul față de idealurile europene. Distincția a fost instituită cu ocazia celei de a 75-a aniversări a Declarației Schuman, documentul care a pus bazele unității europene. Lista completă a celor 13 laureați ai Ordinului European de Merit poate fi consultată pe site-ul Parlamentului European.
23.08.2026
01:12
22.08.2026
23:35
22.08.2026
23:14
22.08.2026
22:42
22.08.2026
22:16
22.08.2026
21:18
22.08.2026
20:32
22.08.2026
19:54
22.08.2026
18:21
22.08.2026
17:00
22.08.2026
23:35
22.08.2026
23:14
22.08.2026
22:42
22.08.2026
22:16
22.08.2026
21:18
22.08.2026
20:32
22.08.2026
19:54
22.08.2026
18:21
22.08.2026
17:00
22.08.2026
16:23
22.08.2026
15:50
22.08.2026
15:01
22.08.2026
14:05
22.08.2026
13:28
22.08.2026
11:53
22.08.2026
11:52
22.08.2026
10:28
22.08.2026
09:39
22.08.2026
09:01
22.08.2026
08:47
22.08.2026
07:40
22.08.2026
07:24
22.08.2026
04:01
22.08.2026
01:40
22.08.2026
01:16
Maia Sandu deschide parantezele privind planurile Kremlinului de a transforma Republica Moldova într-un cap de pod împotriva Ucrainei și UE
ULTIMA ORĂ // Chișinăul a detectat-o, NATO a doborât-o. Dronă rusească interceptată în Galați după ce a traversat sudul R. Moldova
VIDEO // Gordon, despre adevărul INTERZIS din „temuta” Transnistria: „Armata rusă e un mit, la Cobasna nu mai e nimic, iar militarii lui Putin nu au cum să ajungă acolo”
SALARII // Plată UNICĂ de până la 4 000 de lei pentru bugetari. Vasile Tofan: „Până la majorările din ianuarie, îndreptăm parțial această întârziere”
NYT: Putin ar viza „prăbuşirea din interior” a NATO şi UE, cu Republica Moldova următoarea ţintă după Ucraina

































