Stiri

Maia Sandu, premiată la Forumul GLOBSEC de la Praga pentru apărarea democrației și parcursul european al Moldovei

Actualitate 22.05.2026 08:45 Vizualizări2425
Maia Sandu, premiată la Forumul GLOBSEC de la Praga pentru apărarea democrației și parcursul european al Moldovei

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a participat pe 21 mai la cea de-a 21-a ediție a Forumului GLOBSEC, desfășurat la Praga în perioada 21–23 mai 2026, sub egida Președintelui Cehiei, Petr Pavel, cu peste 1.800 de participanți din aproape 80 de țări. Considerat unul dintre cele mai influente foruri internaționale din Europa Centrală și de Est, GLOBSEC reunește șefi de stat, factori de decizie, lideri din mediul de afaceri și vizionari, pentru a identifica și genera soluții la cele mai presante provocări geopolitice ale momentului.

În marja evenimentului, Președinta Sandu a avut o întrevedere bilaterală cu omologul său ceh, Petr Pavel. Cei doi lideri au confirmat caracterul solid al parteneriatului moldo-ceh. Acesta este marcat de relații economice bine dezvoltate, schimburi comerciale în creștere și o cooperare consolidată în domeniul securității și apărării. Republica Cehă rămâne un susținător constant și vocal al parcursului european al Moldovei.

Președinta a participat și la un panel dedicat Republicii Moldova, unde a împărtășit lecțiile dobândite de țara noastră în contracararea ingerințelor străine și a amenințărilor hibride. Șefa statului a subliniat că interferența externă în alegerile din Moldova reprezintă un semnal de alarmă pentru întreaga Europă, în special pentru țările care urmează să organizeze scrutine electorale pe parcursul anului 2027. Aceste experiențe, a arătat ea, sunt relevante pentru consolidarea rezilienței democratice în regiune.

În cadrul forului, Președintei i-a fost decernat Premiul GLOBSEC, alături de Președinta Parlamentului European, Roberta Metsola. GLOBSEC a motivat acordarea premiului Maiei Sandu prin „angajamentul său față de apărarea democrației sub presiune și rolul său în ancorarea viitorului Moldovei în stabilitate și reforme”. Șefa statului a dedicat distincția primită cetățenilor Republicii Moldova: „Celor care timp de trei decenii au luptat pentru democrație, celor care, prin vot, i-au scos afară pe autocrați și oligarhi. Și celor care au votat pentru Europa în pofida presiunilor și amenințărilor rusești — celor care au refuzat să fie cumpărați sau intimidați. Și celor care merg în fiecare zi la munca. Sunt aici datorită lor. Este o onoare să îi reprezint.”

Maia Sandu, premiată la Forumul GLOBSEC de la Praga pentru apărarea democrației și parcursul european al Moldovei Maia Sandu, premiată la Forumul GLOBSEC de la Praga pentru apărarea democrației și parcursul european al Moldovei Maia Sandu, premiată la Forumul GLOBSEC de la Praga pentru apărarea democrației și parcursul european al Moldovei Maia Sandu, premiată la Forumul GLOBSEC de la Praga pentru apărarea democrației și parcursul european al Moldovei Maia Sandu, premiată la Forumul GLOBSEC de la Praga pentru apărarea democrației și parcursul european al Moldovei Maia Sandu, premiată la Forumul GLOBSEC de la Praga pentru apărarea democrației și parcursul european al Moldovei Maia Sandu, premiată la Forumul GLOBSEC de la Praga pentru apărarea democrației și parcursul european al Moldovei Maia Sandu, premiată la Forumul GLOBSEC de la Praga pentru apărarea democrației și parcursul european al Moldovei Maia Sandu, premiată la Forumul GLOBSEC de la Praga pentru apărarea democrației și parcursul european al Moldovei Maia Sandu, premiată la Forumul GLOBSEC de la Praga pentru apărarea democrației și parcursul european al Moldovei Maia Sandu, premiată la Forumul GLOBSEC de la Praga pentru apărarea democrației și parcursul european al Moldovei Maia Sandu, premiată la Forumul GLOBSEC de la Praga pentru apărarea democrației și parcursul european al Moldovei Maia Sandu, premiată la Forumul GLOBSEC de la Praga pentru apărarea democrației și parcursul european al Moldovei Maia Sandu, premiată la Forumul GLOBSEC de la Praga pentru apărarea democrației și parcursul european al Moldovei Maia Sandu, premiată la Forumul GLOBSEC de la Praga pentru apărarea democrației și parcursul european al Moldovei Maia Sandu, premiată la Forumul GLOBSEC de la Praga pentru apărarea democrației și parcursul european al Moldovei Maia Sandu, premiată la Forumul GLOBSEC de la Praga pentru apărarea democrației și parcursul european al Moldovei Maia Sandu, premiată la Forumul GLOBSEC de la Praga pentru apărarea democrației și parcursul european al Moldovei Maia Sandu, premiată la Forumul GLOBSEC de la Praga pentru apărarea democrației și parcursul european al Moldovei
Stiri relevante
Top stiri
Horoscopul zilei 06.07.2026 06.07.2026 13:34 655 Horoscopul zilei 06.07.2026

Parteneri
Punct de vedere NAȚIONAL
VIDEO // Irina Gutnic publică imagini de pe camerele de supraveghere cu Ion Ceban - „PERICOL public”: „M-a mințit pe mine, așa minte întreaga societate”
27.05.2026 11:27 ZiarulNational VIDEO // Irina Gutnic publică imagini...

Mihai Gribincea // Moscova rescrie istoria: Declarația Mariei Zaharova despre conflictul din Transnistria – propagandă sau realitate?
14.05.2025 13:06 ZiarulNational Mihai Gribincea // Moscova rescrie is...

Nicolae Negru // Anul politic 2024, în câteva linii
30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

Horoscop
Vezi horoscopul tău pentru astăzi
CapricornCapricorn
VărsătorVărsător
PeștiPești
BerbecBerbec
TaurTaur
GemeniGemeni
RacRac
LeuLeu
FecioarăFecioară
BalanțăBalanță
ScorpionScorpion
SăgetătorSăgetător
Curs valutar
1 MDL   1 EUR 20.12 1 USD 17.62 1 RON 3.85 1 RUB 0.23 1 UAH 0.40
Sondaj
Dacă duminica viitoare ar avea loc un referendum privind unirea Republicii Moldova cu România, cum ați vota?
Prietenii noștri