Stiri
Exact ca-n anii '90: INTERLOPI, la drumul mare! Estorcau, prin ȘANTAJ, taxe de protecție de la agenții economici din R. Moldova
Social
13.02.2019
11:00
3636
3636
Mai mulți cetățeni ai R. Moldova, care au afaceri în domeniul transportului de pasageri prin punctul de trecere a frontierei de stat dintre Republica Moldova și Ucraina „Otaci - Moghiliov-Podolsk”, au fost terorizați luni la rând să ofere bani unei grupări criminale.
Taxele ilegale erau solicitate prin șantaj și amenințări cu răfuiala fizică pentru acordarea așa-zisei „protecții” din partea interlopilor.
Oamenii legii a filat gruparea din octombrie 2018 și până în prezent, iar zilele trecute a fost reținut în flagrant delict capul acesteia, atunci când primea de la o victimă, în municipiul Chișinău, bani estorcați ilegal.
Acesta s-a dovedit a fi de origine daghestaneză, cu antecedente penale, anterior fiind afiliat organizației criminale „Makena”, condusă de către așa-numitul „hoț în lege”, Vladimir Moscalciuc.
Învinuitul a fost arestat preventiv pe un termen de 30 de zile și, dacă va fi găsit vinovat, riscă închisoare de la 7 la 10 ani.
Oamenii legii încearcă să dea acum și se complicii acestuia.
Taxele ilegale erau solicitate prin șantaj și amenințări cu răfuiala fizică pentru acordarea așa-zisei „protecții” din partea interlopilor.
Oamenii legii a filat gruparea din octombrie 2018 și până în prezent, iar zilele trecute a fost reținut în flagrant delict capul acesteia, atunci când primea de la o victimă, în municipiul Chișinău, bani estorcați ilegal.
Acesta s-a dovedit a fi de origine daghestaneză, cu antecedente penale, anterior fiind afiliat organizației criminale „Makena”, condusă de către așa-numitul „hoț în lege”, Vladimir Moscalciuc.
Învinuitul a fost arestat preventiv pe un termen de 30 de zile și, dacă va fi găsit vinovat, riscă închisoare de la 7 la 10 ani.
Oamenii legii încearcă să dea acum și se complicii acestuia.
Stiri relevante
24.03.2025
12:32
12419
Edineț: Cinci ani de închisoare pentru un bărbat care și-a răpit copilul de un an și i-a pus cuțitul la gât atunci când femeia a vrut să-l recupereze
05.09.2020
17:44
49154
Douăzeci și două de filme moldovenești în cadrul proiectului Filme din Moldova – online (VIDEO)
18.08.2020
11:57
40761
Un muncitor a căzut în groapa șantierului, la Ciocana
27.07.2020
17:00
40143
Intenționa să ajungă în Europa, tranzitând ilegal Republica Moldova: Un ucrainean a fost reținut de către polițiștii de frontieră
10.07.2020
13:51
32588
Profirie Skramtai, un cunoscut dirijor din R. Moldova și fost conducător al Corului „Doina”, s-a stins din viață în Lituania
10.07.2020
08:30
4924
CA are trei membri noi
01.07.2020
12:13
2639
Chișinău: Un tânăr l-a lăsat FĂRĂ mașină pe colegul cu care locuia la aceeași gazdă, după ce i-a furat pe ascuns cheile de la automobil
24.06.2020
11:46
2018
FOTO // INCENDIU la o fermă din Cahul
23.06.2020
17:30
2037
Peretele unei clădiri s-a prăbușit peste un bărbat, la Vulcănești
19.06.2020
16:36
2581
Autorul amenințărilor, trimise pe 1 iunie în format electronic la MAI și Președinție, a fost identificat
24.03.2025
12:32
05.09.2020
17:44
18.08.2020
11:57
27.07.2020
17:00
10.07.2020
13:51
10.07.2020
08:30
01.07.2020
12:13
24.06.2020
11:46
23.06.2020
17:30
19.06.2020
16:36
Top stiri
12.11.2026
23:26
225
Patru militari au murit după prăbușirea unui elicopter S-70 în Turcia
12.11.2026
22:57
316
Pană la Outlook: utilizatori din întreaga lume, afectați
12.11.2026
22:15
321
Prognoza pentru 13–19 noiembrie: răcire bruscă, apoi vreme mai blândă
12.11.2026
22:13
321
Mark Rutte: Este foarte greu de spus dacă pacea în Ucraina este mai aproape
12.11.2026
21:57
327
Maia Sandu, discuții cu liderii europeni la Dublin despre securitate și aderarea la UE
12.11.2026
20:51
357
Opt morți după prăbușirea unui bloc la New York; 250 de pompieri caută supraviețuitori
12.11.2026
20:43
395
Alexei Buzu a prezentat la Interreg 2026 prioritățile Republicii Moldova
12.11.2026
19:54
492
Putin își menține cererile și propune o misiune umanitară la Kostiantînivka
12.11.2026
19:49
400
Jensen Huang demisionează de la conducerea Nvidia; Colette Kress asigură interimatul
12.11.2026
19:45
478
Jensen Huang, vizionarul Nvidia, doborât de propriile decizii și de viața personală
12.11.2026
19:38
440
Zelenski cere Europei un rol direct în negocierile de pace privind Ucraina
12.11.2026
18:47
552
Datoria publică mondială: Moldova are 9 miliarde de dolari și ocupă locul 136
12.11.2026
18:43
433
Comisia paritară reia discuțiile despre reforma administrației locale și finanțarea investițiilor
12.11.2026
18:31
457
Moldova, pe locul 77 în clasamentul democrației: doar 16% dintre țări au democrații depline
12.11.2026
18:22
460
Opt morți și 17 răniți după prăbușirea unui bloc de trei etaje la New York
12.11.2026
17:41
465
Programul de reformă a administrației publice pentru 2027–2030, discutat într-un atelier
12.11.2026
17:34
525
De la vedeta AI la demisie: Jensen Huang, în centrul dezvăluirilor despre două relații
12.11.2026
17:30
468
Mai multe persoane, împușcate într-o sală de sport din apropierea Casei Albe
12.11.2026
17:13
460
Claudiu Năsui și ambasadorul SUA la Chișinău au discutat despre cooperarea economică
12.11.2026
16:56
576
Macron cere o viziune clară înaintea negocierilor cu Rusia; Merz spune că prioritar este ca Putin să ajungă la masa discuțiilor
12.11.2026
16:50
528
Moldova își pregătește aplicarea normelor UE privind libera circulație a mărfurilor
12.11.2026
16:34
524
Meta dezactivează conturile de socializare ale lui Russell Brand
12.11.2026
15:54
448
Reguli noi pentru echipajele navelor sub pavilionul Republicii Moldova
12.11.2026
15:32
449
Claudiu Năsui a discutat cu ambasadorul SUA despre aprofundarea relațiilor economice
12.11.2026
15:30
528
Navele de pasageri vor fi verificate periodic, iar plecarea poate fi interzisă dacă există deficiențe
12.11.2026
15:23
457
MEC extinde măsurile pentru incluziunea educațională a copiilor romi
12.11.2026
23:26
12.11.2026
22:57
12.11.2026
22:15
12.11.2026
22:13
12.11.2026
21:57
12.11.2026
20:51
12.11.2026
20:43
12.11.2026
19:54
12.11.2026
19:49
12.11.2026
19:45
12.11.2026
19:38
12.11.2026
18:47
12.11.2026
18:43
12.11.2026
18:31
12.11.2026
18:22
12.11.2026
17:41
12.11.2026
17:34
12.11.2026
17:30
12.11.2026
17:13
12.11.2026
16:56
12.11.2026
16:50
12.11.2026
16:34
12.11.2026
15:54
12.11.2026
15:32
12.11.2026
15:30
12.11.2026
15:23
Actualitate
Parteneri
Stiri
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”
Fost șef al SBU: Unirea R. Moldova cu România e decizia Chișinăului. Cum pot Kievul și Bucureștiul să contracareze dronele rusești
FOTO // Zboruri de la Chișinău spre Istanbul, de la 39 de euro. Compania Polaris a inaugurat PRIMA sa cursă și anunță alte ZECE destinații
Black Friday la HiSky // Până la 50% REDUCERE la bilete de avion, pentru toate destinațiile companiei
Punct de vedere NAȚIONAL
Curs valutar
Sondaj
Prietenii noștri

















