Stiri
Ex-premierul Mircea Druc își sărbătorește cea de-a 80-a aniversare
Actualitate
25.07.2021
15:57
2190
2190
Ex-prim-ministrul Mircea Druc, decorat cu ordinul ”Steaua României”, a împlinit astăzi 80 de ani, informează Moldpres.
S-a născut în 1941 în satul Pociumbăuți, raionul Râșcani, într-o familie de țărani. După absolvirea studiilor elementare și medii la Pociumbăuți, Zăicani și Zăbriceni (Edineț), a lucrat o scurtă perioadă ca tractorist în Kazahstan. A studiat la Facultatea de Istorie și Filologie a Universității de Stat din Chișinău (1957-1960), apoi la Facultatea de Filologie, secția limbi romanice (limba și literatura spaniolă, limba franceză și limba portugheză) din cadrul Universității de Stat din Leningrad (1960-1964).
După absolvirea Facultății în anul 1964, a lucrat ca referent, translator și dispecer la Aeroportul Internațional "Șeremetievo" din Moscova. Urmează studii de doctorat în economie la Institutul Americii Latine al Academiei de Științe din URSS de la Moscova (1967-1970), cu teza de doctorat: "Rolul infrastructurii (mijloacele de transport) în procesele de integrare economică a țărilor latinoamericane". În 1970 a urmat un curs post-doctorat de "Bazele științifice ale conducerii în sfera producției" la Facultatea de Economie de la Universitatea de Stat "M. V. Lomonosov" din Moscova. În anul 1970, revine în RSS Moldovenească, unde este numit ca profesor de științe administrative la Institutul Politehnic din Chișinău.
În 1972, Comitetul raional Lenin din Chișinău al Partidului Comunist al Moldovei decide excluderea lui Druc din Partidul Comunist al Uniunii Sovietice (PCUS), cu următoarea justificare: "pentru tolerarea opiniilor naționaliste, eșecul de a le opri și pierderea de vigilență". Cu această ocazie, este concediat automat de la Institut și numit pe postul de cercetător științific și specialist principal al Centrului de Organizare Științifică a Muncii și Conducere a Producției al Ministerului Industriei Alimentare din RSS Moldovenească.
Pleacă din nou la Moscova în 1975, lucrând ca lector la Centrul pentru probleme administrative al Universității de Stat "M. V. Lomonosov" și cercetător științific la secția Institutului Unional de Cercetare Tehnico-Economică și Informație în Electrotehnică - "Informelektro" (1975-1977), apoi ca șef al sectorului cercetare al Centralei Economice "Mosstroiplastmass" din Moscova și redactor științific la Institutul Central de Cercetare Tehnico-Economică și Informație pentru Industria Alimentară din Moscova (1977-1981). În paralel, între anii 1975-1980, urmează studii serale la Facultatea de Psihologie a Universității de Stat "Lomonosov" din Moscova.
În 1981, Mircea Druc este transferat la Cernăuți (în RSS Ucraineană) ca secretar științific al ramurii locale a Institutului de Automatică din Kiev. Este numit apoi în funcțiile de șef al departamentului de standardizare și management al calității la Combinatul de mobilă și prelucrarea lemnului din Cernăuți (1983-1985) și, apoi, translator la Editura pentru Literatură și Artă, lector la Universitatea de Stat din Cernăuți și cercetător științific la Institutul de Stat de Medicină din Cernăuți (1985-1989).
În 1988, este fondator al Societății Culturale Române "Mihai Eminescu" din Cernăuți, fiind ales în funcția de vicepreședinte al acesteia. În această calitate, el a contribuit la înființarea primei clase cu predare în limba română din Cernăuți (inițial cu 16 elevi, apoi în 1991 numărul elevilor a crescut la 60).
În 1990, Mircea Druc este ales ca deputat al Frontului Popular (FPM) în Sovietul Suprem al RSS Moldova. La 25 mai 1990, este ales prim-ministru al RSS Moldova de către Sovietul Suprem al RSSM. În această calitate, el cumula și funcția de membru în guvernul sovietic, participând de două ori pe săptămână la ședințele executivului de la Moscova.
Guvernul condus de Mircea Druc a promovat un amplu program de reforme politice, economice și sociale care urmăreau desprinderea RSS Moldova de URSS și reducerea dependenței RSSM de instituțiile de la Moscova, în scopul obținerii independenței RSSM: a înființat primele structuri ale Armatei Naționale, Poliției Naționale, Trupelor de Carabinieri (după modelul italian) și ale serviciilor speciale de informații; a introdus româna ca limbă de predare în școli, licee și universități; a fondat Academia de Studii Economice și Academia Națională de Poliție, cu sediul la Chișinău; a contribuit la deschiderea la Chișinău a liceelor bilingve român-francez, român-spaniol, român-englez, român-italian, român-german; a contribuit la trimiterea la studii în România și în alte țări a peste 3.000 de studenți, doctoranzi și elevi; a eliminat Partidul Comunist din viața socială.
Mircea Druc a condus delegații guvernamentale în Rusia, Ucraina, Lituania, Letonia, Estonia, Georgia, Italia, SUA, Iugoslavia și România. În perioada cât a fost prim-ministru, a fost inaugurată tradiția podurilor de flori peste Prut.
Mircea Druc a refuzat să înceapă procesul de privatizare din Republica Moldova, așteptând adoptarea Legii Băncii Naționale (pentru emiterea monedei naționale) și Legea despre cetățenie, cu scopul de a evita vinderea activelor întreprinderilor din RSS Moldova către cetățenii din alte țări.
Mircea Druc a fost destituit din funcția de prim-ministru la 28 mai 1991 de către președintele Mircea Snegur, după ce a primit un vot de neîncredere din partea Parlamentului RSSM.
Pentru activitatea desfășurată, Mircea Druc a fost distins cu medalia „Pentru valorificarea pământurilor de țelină" din Kazahstan (1958), medalia „Meritul Civic" (1996), titlul de Cetățean de onoare al orașelor Miami (SUA) și Bușteni (România), titlul de „Omul politic al anului 1992” în Republica Moldova. Pe 26 martie 2014, șeful statului român, Traian Băsescu i-a acordat Ordinul Național „Steaua României”, în grad de Mare Ofițer.
Stiri relevante
27.02.2026
22:20
27
Elon Musk acuză OpenAI de periclitarea siguranței utilizatorilor și laudă Grok în depoziția din procesul intentat companiei
27.02.2026
21:28
180
Anthropic se opune Pentagonului: bătălia pentru controlul inteligenței artificiale militare și al supravegherii în masă
27.02.2026
21:02
190
Apple și Netflix își unesc forțele pentru transmiterea în direct a Marelui Premiu al Canadei la Formula 1
27.02.2026
20:46
279
Moldova se încălzește sâmbătă, 28 februarie 2026
27.02.2026
20:04
254
Angajați Google și OpenAI se aliază cu Anthropic împotriva presiunilor Pentagonului pentru acces nelimitat la AI
27.02.2026
19:43
318
Perplexity lansează Computer, un super‑agent AI cu 19 modele, pariat pe utilizatori „multi‑model” și abonamente scumpe
27.02.2026
19:10
403
Haos la vârful CISA: directorul interimar Madhu Gottumukkala, schimbat după un an de scandaluri, erori de securitate și concedieri masive
27.02.2026
17:48
383
Cercetătoarele din Republica Moldova, premiate de Ministerul Educației și Cercetării pentru excelență în știință și promovarea egalității de gen
27.02.2026
17:27
400
Profesorii vor putea lucra de acasă în vacanțele elevilor, cel mult două zile pe săptămână la școală
27.02.2026
16:42
417
OpenAI atrage 110 miliarde de dolari de la Amazon, Nvidia și SoftBank, în una dintre cele mai mari finanțări private din istorie

Top stiri
27.02.2026
21:28
38

64

244
Moldova se încălzește sâmbătă, 28 februarie 2026
27.02.2026
20:04
225

300

384

365

377

394

15:59
408
Coreea de Sud relaxează restricțiile și permite Google Maps să funcționeze complet, sub reguli stricte de securitate
27.02.2026
15:57
454
Ministerul Energiei caută firme pentru investiții majore în modernizarea sistemelor de termoficare din Chișinău și Bălți
27.02.2026
15:11
520
MEC lansează consultări publice asupra noii Concepții a disciplinei „Limba rusă” în școlile cu predare în limba română
27.02.2026
13:47
447
Autoritățile de la Chișinău infirmă existența unui embargo ucrainean asupra vinurilor moldovenești
27.02.2026
12:52
528
Bărbat de 39 de ani, trimis în judecată pentru omor după o beție la Narcologie, în Codru
27.02.2026
12:45
552
Experiența Republicii Moldova în remedierea la matematică, model de bune practici prezentat la un workshop strategic la Iași
27.02.2026
12:26
591
Tânără dependentă de Instagram și YouTube își acuză în instanță copilăria „răpită” de rețelele sociale în primul proces major contra Meta și Google
27.02.2026
11:10
761
INVESTIGAȚIE // Rețeaua FSB în politica de la Chișinău: Cum coordona un locotenent-colonel rus acțiunile a doi moldoveni pentru a influența alegerile
27.02.2026
10:53
551
Interes sporit pentru certificarea competențelor de comunicare în limba română: peste 900 de candidați înscriși la examenul din februarie–martie 2026
27.02.2026
10:30
582
Polonia pregătește interzicerea rețelelor sociale pentru copiii sub 15 ani și amenzi pentru platformele care nu verifică vârsta utilizatorilor
27.02.2026
10:00
616
Administratorul unei întreprinderi municipale din Anenii Noi, judecat pentru deversarea apelor uzate neepurate în râul Bâc, cu prejudiciu de peste 1,3 milioane lei
27.02.2026
09:42
518
Sculptură 3D și inteligență artificială: elevii din Coventry și Warwickshire învață altfel la școală
27.02.2026
09:10
601
Părinți îngroziți de un „război al școlilor” în Northampton promovat pe rețelele sociale
27.02.2026
08:10
632
Horoscopul zilei 27.02.2026
27.02.2026
05:49
812
Washingtonul prelungește vânzarea activelor Lukoil pentru a spori presiunea asupra Rusiei în negocierile de pace pentru Ucraina
27.02.2026
02:57
759
Netflix se retrage din cursa pentru Warner Bros. Discovery, lăsând Paramount-ul lui Ellison să preia HBO și CNN

Parteneri

Punct de vedere NAȚIONAL
Curs valutar
1 MDL
1 EUR
20.20
1 USD
17.12
1 RON
3.97
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40
Sondaj
Prietenii noștri

Inapoi