Ex-ambasadorul SUA la Chișinău, Dereck Hogan, FUNCȚIE importantă în cadrul Departamentului de Stat. Diplomatul american NU a uitat de R. Moldova
Fostul Ambasador al Statelor Unite la Chișinău, Dereck J. Hogan, numit de curând în conducerea Departamentului de Stat, a avut o întrevedere cu Ambasadorul României la Washington, Andrei Muraru.
„L-am întâlnit pe fostul Ambasador al SUA în R. Moldova, Dereck Hogan, care a preluat recent funcția de Asistent principal adjunct al Secretarului de stat din cadrul Biroului pentru Afaceri Europene și Eurasiatice al Departamentul de Stat. Fiind primul Ambasador pe care diplomatul american îl întâlnește în această calitate, i-am urat succes în noua sa poziție, care va permite, cred, o aprofundare a relației cu regiunea noastră”, a scris Ambasadorul Andrei Muraru pe Facebook.
Cei doi oficiali au discutat despre modul în care Parteneriatul Strategic româno-american va putea fi pe viitor amplificat pe diferite dimensiuni, inclusiv în domeniul cooperării economice, politice și militare. De asemenea, un subiect aparte a fost dedicat R. Moldova.
„România rămâne unul dintre cei mai de încredere, stabili şi fermi aliaţi ai SUA în regiune. Din schimbul nostru de opinii a reieșit că R. Moldova rămâne un punct de interes special pentru Statele Unite, fiind de asemenea un punct de interes foarte special și pentru România.
Momentul politic din R. Moldova reprezintă unul dintre cele mai însemnate evenimente din ultima perioadă: alegerea în funcția de președinte a Maiei Sandu și alegerile parlamentare istorice din iulie, câștigate clar de forțele proeuropene cu un program promițător. Eforturile de reformă și transformare instituțională sunt privite cu mult optimism atât de SUA, cât și de România, iar ambii parteneri au promis întregul sprijin în beneficiul cetățenilor R. Moldova”, a mai scris Muraru pe pagina sa de Facebook.
De menționat că mandatul lui Dereck Hogan în fruntea Ambasadei SUA în R. Moldova a expirat vara aceasta. Noul Ambasador al SUA în R. Moldova a fost desemnat diplomatul Kent Doyle Logsdon. Este vorba de un diplomat în SUA și cu extrem de mare plajă relațională la Casa Albă și nu numai. Asta demonstrează importanța pe care o alocă administrația Biden noilor transformări proeuropene și pro-NATO pe care președintele Maia Sandu o are în cadrul strategiei, scria anterior portalul defenseromania.ro.
DRRM // A II-a ediție a Festivalului Tradițiilor Românești, în perioada 17 - 19 mai, la Chișinău: Expoziții, ateliere de meșteșug, dansuri populare, muzică tradițională și concerte ale unor trupe consacrate, cu intrare liberă la Grădina Botanică
Operațiune comună între organele de drept din R. Moldova și România, în dosarul S.A. „Mioara” de la Bălți, de pe urma căruia statul a fost păgubit cu 80 de MILIOANE de lei
NOU // Cetățenii se vor putea adresa la oricare notar din R. Moldova pentru proceduri legate de moștenire