Etichetele de pe produsele alimentare ar putea arăta ALTFEL în R. Moldova: La ce trebuie să atrageţi atenţia
2254
Informațiile care induc consumatorul în eroare ar putea fi eliminate de pe etichetele produselor alimentare care vor conţine, mai nou, detalii clare şi pe înţelesul consumatorului.
În special este vorba despre caracteristici ale produselor alimentare, efectele sau proprietățile produselor alimentare sau atribuirea de virtuți medicinale produselor alimentare.
Aceste lucruri sunt prevăzute într-un proiect de lege votat ăn această săptămână în prima lectură de către deputați.
Proiectul de lege privind informarea consumatorilor cu privire la produsele alimentare, adaptat la normele europene în domeniu, stabileşte bazele legale pentru asigurarea unui înalt nivel de protecţie a consumatorului în domeniul informaţiilor referitoare la produsele alimentare, luând în considerare diferenţele de percepţie ale consumatorilor şi nevoia acestora de informaţii, asigurând în acelaşi timp buna funcţionare a pieţei interne.
De asemenea, documentul îşi propune de a apăra interesele legitime ale consumatorilor şi de a promova fabricarea şi plasarea pe piaţă a produselor alimentare de calitate.
Impactul estimat al proiectului constă în faptul că va fi creat unui cadru legislativ univoc şi coerent privind informarea consumatorilor cu privire la produsele alimentare, se va realiza conformarea la regulile de etichetare echivalente celor comunitare a produselor alimentare autohtone și a celor importate, precum și se vor responsabiliza operatorii din businessul alimentar privind prezentarea informației despre produsele alimentare plasate pe piață.
24.03.2025
12:32
05.09.2020
17:44
18.08.2020
11:57
27.07.2020
17:00
10.07.2020
13:51
10.07.2020
08:30
01.07.2020
12:13
24.06.2020
11:46
23.06.2020
17:30
19.06.2020
16:36
05.09.2026
10:01
05.09.2026
07:54
05.09.2026
06:27
05.09.2026
04:54
05.09.2026
04:12
05.09.2026
04:00
05.09.2026
03:42
05.09.2026
02:47
05.09.2026
01:41
05.09.2026
01:21
05.09.2026
01:04
05.09.2026
00:42
04.09.2026
23:48
04.09.2026
23:23
04.09.2026
22:18
04.09.2026
21:36
04.09.2026
20:52
04.09.2026
20:48
04.09.2026
20:45
04.09.2026
20:42
04.09.2026
20:29
04.09.2026
19:22
04.09.2026
19:07
04.09.2026
19:05
04.09.2026
19:01
Cum sunt împărțite pădurile lumii și ce înseamnă pentru climă țările cu suprafețe forestiere mici, precum Moldova
ALARMANT // Statul nu știe exact câte companii deține: Parlamentul a prelungit ancheta în regim de urgență: „323 de întreprinderi sunt fără IDNO, iar salariile s-au majorat, în unele instituții, cu 80% fără nicio explicație!”
Ambasadorul Rusiei la Chișinău acuză „tandemul Bruxelles-București” că subminează suveranitatea Moldovei și șterge din memoria publică istoria ruso-moldovenească
Ambasadorul Rusiei la Chișinău atacă tandemul Bruxelles-București și acuză UE și România că transformă Moldova într-o „periferie înapoiată și lipsită de drepturi”
Cum arată topul celor mai întinse țări din lume după suprafața de uscat și unde se plasează Moldova în context global


















