Stiri
Este prima dată când un om al Bisericii spune ASTA: „Atât timp cât faci bine, poţi fi şi ateu”
International
30.05.2013
06:21
1122
1122
Nu contează că eşti ateu, atât timp cât faci bine în jurul tău. Acesta a fost mesajul pe care papa Francisc l-a transmis, luni dimineaţă, credincioşilor, în cadrul unei slujbe la reşedinţa sa, informează The Independent, citat de gândul.info.
Pontiful a făcut acest comentariu pornind de la o poveste în care un catolic întreabă un preot dacă ateii se pot salva în ochii lui Iisus. „Chiar şi ei, oricine (se poate salva - n.red.). Cu toţii avem datoria de a face fapte bune. Faceţi asta şi vom găsi un punct de întâlnire la mijlocul drumului”, a spus Francisc.
Pontiful a continuat dialogul imaginar şi a dat răspunsul ateului, care îi spune preotului că nu crede în Dumnezeu. Chiar şi în aceste condiţii, a subliniat papa în predica lui, important este să faci bine. Restul vine de la sine, chiar şi în faţa divinităţii.
Prin aceste comentarii, papa Francisc a arătat încă o dată că, cel puţin la nivel discursiv, este un altfel de pontif faţă de predecesorul său, papa emerit Benedict al XVI-lea, care a demisionat în februarie, invocând vârsta şi problemele de sănătate. În timpul scurtului său pontificat, Benedict al XVI-lea a fost mult mai vehement împotriva necredincioşilor, dar şi împotriva non-catolicilor în general, lăsând impresia că îi consideră pe toţi cei care au o altă credinţă decât cea pe care o promova el „credincioşi de rangul al doilea”, aminteşte sursa citată.

Stiri relevante
01.09.2013
15:46
1341
Papa Francisc a decretat 7 septembrie zi de post şi de rugăciune în lume pentru pace în Siria
15.07.2013
09:38
1050
Papa Benedict lansează CONTROVERSE în lumea creştină
02.04.2026
11:43
1423
Reacția UE după ce Trump a amenințat că va retrage SUA din NATO
02.04.2026
11:02
1554
VIDEO // O nouă LOVITURĂ precisă efectuată de ucraineni. O rafinărie din Rusia aflată la 1.300 kilometri de granița cu Ucraina, în flăcări după un atac cu drone
01.04.2026
16:17
1940
Războiul din Orientul Mijlociu, care a provocat SCUMPIREA carburanților pe piața mondială, pe cale să se ÎNCHEIE. Trump anunță că Iranul a cedat. Condiția pusă de SUA pentru a se ajunge la pace
26.03.2026
09:44
2224
Zelenski anunță, în PREMIERĂ, prețul colosal cerut de Trump pentru ca partenerii americanii să ofere pretecție Ucrainei în fața Rusiei
25.03.2026
17:54
2374
PERICOL // Europa ar putea rămâne fără combustibili de luna viitoare, avertizează directorul uneia dintre cele mai mari companii din lume
17.03.2026
17:16
3467
Moscova este pe cale să mai PIARDĂ un aliat. Putin îi răspunde lui Trump, după ce liderul SUA a declarat că are „onoarea de a cuceri Cuba”, dar evită să-l critice pe liderul de la Casa Albă
17.03.2026
07:12
2659
De ce Putin doar privește când Iranul, partener strategic al Rusiei, arde? Calculele duble ale Rusiei și lovitura primită de Kremlin
16.03.2026
17:20
2549
Rușii, tot mai IZOLAȚI și cu pumnul în gură. Decizia care ar arunca Rusia în epoca de piatră: „Altă lume nu avem pentru voi”

Top stiri
06.04.2026
17:43
244
MEC își inspiră reforma digitală a educației din modelul Chinei, cu accent pe inteligența artificială în școli
06.04.2026
17:40
233
Mese rotunde regionale pentru dezvoltarea Cadrului Național al Calificărilor și alinierea lui la standardele europene
06.04.2026
17:23
254
Grecia va sprijini Republica Moldova cu asistență tehnică pentru reforme și parcursul european
06.04.2026
16:30
421
Performanță ISTORICĂ pentru R. Moldova: Ratingul Moody’s crește la B2, în ciuda atacurilor hibride ale Rusiei. Ce înseamnă acest rating pentru cetățeni
06.04.2026
16:02
381
Rapoartele pretestării republicane la matematică și limba română arată rate modeste de promovare în școlile cu predare în limbile minorităților naționale
06.04.2026
15:04
340
Program național de formare și certificare a autorilor de manuale școlare, lansat de MEC pentru îmbunătățirea calității manualelor
06.04.2026
12:58
406
Laptopuri moderne pentru educația multilingvă: grădinița nr. 1 și Liceul „Valentin Moșkov” din Ceadîr-Lunga, dotate prin donația INTERSOS Moldova
06.04.2026
10:33
464
Fermierii din Republica Moldova, ghidați de consilieri și mentori pentru a dezvolta ferme inovative și mai profitabile
06.04.2026
10:21
526
Hoți care spărgeau cu pietre ușile magazinelor din Chișinău, condamnați la ani grei de închisoare pentru furturi și trafic de droguri
06.04.2026
09:42
549
56 de elevi, premiați la Olimpiada Republicană de limba engleză și limba spaniolă în Chișinău
06.04.2026
08:29
552
Horoscopul zilei 06.04.2026
05.04.2026
19:05
1025
Vreme schimbătoare în Republica Moldova, 6–12 aprilie 2026
05.04.2026
15:03
959
Iran, deconectat record de 37 de zile de la internet: cea mai lungă întrerupere națională din lume
05.04.2026
07:55
1076
Horoscopul zilei 05.04.2026
05.04.2026
03:25
1210
Apple la 50 de ani: produsele care ne-au schimbat viața și experimentele care au ratat ținta
04.04.2026
21:12
1070
Vreme plăcută de primăvară duminică, 05.04.2026, în Republica Moldova
04.04.2026
18:55
1503
Micul dejun recomandat de cardiologi: combinația simplă care îți protejează inima
04.04.2026
17:40
1177
Război „Terminator” pe frontul ucrainean: mii de misiuni lunar cu roboți tereștri care schimbă regulile luptei
04.04.2026
15:21
1137
Târg educațional la Universitatea „Alecu Russo” apropie absolvenții din Bălți și Sîngerei de universitățile din Moldova
04.04.2026
12:38
1137
Olimpiada Republicană la engleză și spaniolă adună 230 de elevi din toată țara la Chișinău
04.04.2026
08:15
1259
Horoscopul zilei 04.04.2026
03.04.2026
23:56
1468
Giganții AI pompează miliarde în centrale pe gaze pentru centrele de date, dar joacă un pariu riscant pe o resursă finită
03.04.2026
23:21
1359
Republica Moldova își consolidează reforma întreprinderilor de stat cu sprijinul OCDE pentru creșterea competitivității economice
03.04.2026
21:04
1232
Tesla își ia adio de la Model S și Model X și pariază viitorul pe Cybercab și robotul Optimus
03.04.2026
20:41
1325
Moldova se pregătește de o sâmbătă mai caldă și mai senină – 04.04.2026

Actualitate
Parteneri
Monden
FOTO // Un model din R. Moldova, noua iubită a celebrului actor american Sean Penn. Cei doi au fost suprinși sărutându-se pe străzile din Madrid
Jim Carrey a desenat o caricatură a Melaniei Trump care a pus Twitter-ul pe jar
Cât valorează inelul de logodnă personalizat primit de Maria Sharapova
Cum le-a schimbat trecerea timpului pe cele mai frumoase actrițe de la Hollywood. Imagini vechi de peste 20 de ani
Punct de vedere NAȚIONAL
Curs valutar
1 MDL
1 EUR
20.28
1 USD
17.61
1 RON
3.98
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40
Sondaj
Prietenii noștri

Inapoi