Erau şomeri şi într-o zi le-a venit o idee. Cum au reuşit să o transforme într-o AFACERE de peste 100 de milioane de dolari în doar cinci ani
2623
Sursa: businessmagazin.ro În 2009, Robby Whites şi Jeremy Rincon şi-au pierdut slujbele de analişti juniori atunci când angajatorul lor a fost închis pentru fraudă. Ar fi trebuit să fie un pas în spate, dar această întâmplare s-a dovedit a fi norocoasă pentru cei doi, informează Inc.com
În timpul unei deplasări în interes de serviciu, cei doi au observat într-un birou din Columbia o tablă de scris din sticlă. Cei doi s-au gândit că tablele albe din anii ‘90 au nevoie de un upgrade. Clienţii lor?
Corporaţiile şi universităţile care vor o suprafaţă de scris cu un design atrăgător şi care se şterge foarte uşor. Precum mulţi alţi antreprenori au început afacerea într-un garaj, de data aceasta în Texas, nu în Sillicon Valley.
„După ce ne-am pierdut slujbele, voiam să creăm ceva tangibil. Dacă o scăpai pe jos aveai să te răneşti”, a declarat Whites întrebat de Wall Street Journal de ce a ales să intre într-un business de manufactură.
Whites şi Rincon şi-au finanţat singuri afacerea, deşi cu un an mai devreme în vieţile lor apăruseră doi copii. Au riscat, dar le-a ieşit. În ultimii ani afacerea s-a dublat ajungând la venituri de peste 40 milioane de dolari, 120 de angajaţi şi au clienţi de renume precum Google, Facebook sau Coca-Cola.
Cinci ani de la debut şi-au vândut compania pentru 105 milioane de dolari.
„Am făcut multe greşeli. La început ne-am lansat site-ul şi vindeam direct clienţilor. Ne-am gândit că ăsta o să fie modelul de business. Am vândut mai multe bucăţi unei firme din Manhattan, iar câteva zile mai târziu ne-au sunat şi ne-au spus că produsele au fost livrate, dar că au fost nevoiţi să le descarce şi să le monteze singuri. Ne-am dat seama că nu putem face afaceri aşa şi am contactat mai mulţi reselleri care oferă şi servicii precum livrare şi instalare”, a mai spus Whites.
Cei doi au ales în 2014 să-l pună pe Andy Philipp în poziţia de preşedinte al companiei. Robby Whites a spus că el şi partenerul lui se vedeau în alte sectoare ale afacerii.
„Eu şi Jeremy am fost fascinaţi de transformarea unei idei într-un business profitabil. Nu suntem cei mai buni lider şi supervizarea operaţiunilor de zi nu ni se pare foarte interesantă, vrem să ne concentrăm pe dezvoltarea produsului, vânzări şi marketing”.
În 2015, fondatorii şi-au vândut pachetul majoritar de acţiuni către Bertram Capital Management, iar acum mai deţin 30% din afacere şi sunt consultanţi în cadrul companiei.
Sursa: businessmagazin.ro
22.09.2017
08:30
2711
Povestea unei afaceri care REZISTĂ de 128 de ani în România
20.03.2017
15:30
3310
GALERIE FOTO // Afacere începută în balcon: plante comestibile pentru marile restaurante
17.12.2016
15:30
2976
La 16 ani îşi deschidea prima afacere, iar după ce a pierdut tot ce avea de mai multe ori i-a venit o idee de sute de milioane de dolari
13.12.2016
14:30
3867
Românul care şi-a vândut compania concernului Facebook cu 500 de milioane de euro
12.12.2015
12:00
4941
A riscat, dar acum spală rufe toată ziua
08.10.2015
13:35
3280
Un gram costă o sută de euro: Polițiști infiltrați pentru a distruge o SCHEMĂ ilegală
07.10.2015
16:29
3024
„AFACERE” cu biletele de la meciul Moldova-Rusia. Doi angajați ai stadionului „Zimbru”, pe mâna polițiștilor
23.09.2015
15:01
2927
Afacere ilegală de familie, DECONSPIRATĂ de polițiști
13.09.2015
10:20
8905
AFACERE // Săpun „made in Moldova”!
12.07.2015
09:33
9918
Afacere de succes la Bălți. O femeie conduce una dintre cele mai mari întreprinderi de acest fel din R. Moldova
19.03.2026
12:40
88
Maia Sandu, la Chișinău, despre Carta Socială Europeană: drepturile sociale, scut împotriva tentativelor de subminare a democrației în Moldova și în Europa
19.03.2026
12:24
187
Poliția își întărește pregătirea anticorupție și pe linia investigațiilor financiare
238
Politician local din York, vizat de deepfake-uri AI și sfătuit de poliție să își întărească securitatea acasă
19.03.2026
11:34
261
Dan Perciun avertizează la conferința privind drepturile sociale: situația demografică, principala amenințare la securitatea Republicii Moldova
19.03.2026
11:22
261
Ziua Faptelor Bune 2026: Ministerul Educației și Cercetării cheamă elevii și tinerii la voluntariat în întreaga țară
19.03.2026
10:39
318
Peste 250 de joburi în energie, oferite la târgul de locuri de muncă organizat de Ministerul Energiei la MoldEnergy Expo 2026
318
Roboții triplează eficiența depozitului Decathlon, dar reaprind disputa despre viitorul locurilor de muncă în logistică
323
Cofetăreasă din Wivenhoe, lăsată fără jumătate din vânzări după ce Meta i-a blocat conturile pentru o poză cu un tort
298
Tinerii din Guernsey, îngrijorați de influența manosferei și a algoritmilor asupra rolurilor de gen
382
Amazon lansează Alexa+, upgrade AI care face boxele Echo mai vorbărețe și mai interactive în Marea Britanie
19.03.2026
07:59
327
Horoscopul zilei 19.03.2026
19.03.2026
07:33
413
Chirurgii creează „plămân artificial” și salvează un bărbat care a trăit 48 de ore fără plămâni înainte de un dublu transplant
654
Cum a fost găsită, după ani de căutări, o fată abuzată sexual online, identificată datorită emblemei de pe uniforma școlară
18.03.2026
23:51
623
OCDE prezintă la Chișinău studiul privind crearea unor piețe energetice funcționale în Republica Moldova
18.03.2026
23:25
637
CEO-ul Nothing, Carl Pei, anunță sfârșitul aplicațiilor: smartphone-urile vor fi conduse de agenți AI care îți înțeleg intențiile
18.03.2026
23:11
531
Nvidia își construiește în liniște imperiul de networking care rivalizează cu afacerea de cipuri
18.03.2026
21:25
604
Directorul FBI confirmă: agenția cumpără din nou date de localizare ale americanilor, fără mandat, stârnind revoltă în Congres
18.03.2026
21:11
536
Vreme mai rece și cer predominant noros în Republica Moldova, joi, 19 martie 2026
18.03.2026
20:39
570
Șeful Patreon atacă „fair use-ul” invocat de companiile de AI și cere ca artiștii să fie plătiți pentru munca folosită la antrenarea modelelor
559
Interviurile cu inteligență artificială îi lasă pe tineri fără șansa la primul job?
18.03.2026
19:25
646
Maia Sandu: Incluziunea romilor este o obligație de respectare a demnității umane, nu o problemă de rezolvat
600
Mamă cere redeschiderea anchetei după moartea fiului într-o provocare online eșuată
18.03.2026
19:04
555
Microsoft ia la bord echipa startupului AI Cove, care își închide platforma de colaborare
18.03.2026
18:35
599
OECD lansează la Chișinău raportul privind piețe energetice funcționale și reforma întreprinderilor de stat în Republica Moldova
18.03.2026
18:17
618
Facebook își lansează propriul „Creator Fast Track” cu plăți garantate pentru a ademeni vedetele de pe TikTok și YouTube
PROGRAM // Începe Reuniunea Teatrelor Naționale Românești: „La Chișinău vor veni TOATE Teatrele Naționale din Republica Moldova și România!”
VIDEO // Un nou atac armat în Sydney. Patru persoane au fost înjunghiate într-o biserică, în timpul slujbei. Momentul, transmis LIVE
Ce se întâmplă dacă înghiți sâmburii de măsline? Nici nu-ţi imaginezi
Marina Tauber oferă DETALII despre mitingul de duminică. Deputata infirmă că s-ar pregăti destabilizări: „Va fi o acțiune pașnică. Protestele, mitingurile sunt acțiuni democratice”
1 MDL
1 EUR
20.09
1 USD
17.40
1 RON
3.95
1 RUB
0.21
1 UAH
0.40




Inapoi














