Epureanu S-A RĂZBUNAT pe Dan Petrescu și Emil Caras, pentru că au RENUNȚAT la el
1828
Căpitanul naționali de fotbal, Alexandru Epureanu, s-a răzbunat pe fostul său antrenor Dan Petrecu, care l-a trimis la Anji Mahacikala. După ce Anji, cu Epureanu în teren, a câștigat în fața celor de la Dinamo Moscova, scor 4-0, conducerea clubului a decis să renunțe la serviciile lui Dan Petrescu și ale lui Emil Caras.
„După meciul cu Anji, conducerea lui Dinamo a venit cu propunerea de schimbare a antrenorului. Astăzi, am avut o întâlnire cu Dan Petrescu şi am ajuns la o înţelegere pentru ruperea contractului prin acordul părţilor. Îi mulţumim lui Petrescu pentru munca depusă şi îi urăm noroc în cariera viitoare. Anul trecut, Dan a preluat echipa într-o situaţie dificilă şi a dus-o la un anumit nivel, dar recent nu a mai fost observat un progres. Trebuie să mergem înainte. Acum, negociem cu Stanislav Cercesov şi sperăm să-l prezentăm ca noul antrenor în viitorul apropiat. Astăzi, antrenamentul va fi condus de Nikolai Kovardaev, membru al staffului lui Petrescu” , a declarat directorul sportiv al clubului Dinamo Moscova, Guram Adjoev pe site-ul oficial, citat de Mediafax.
Dan Petrescu, în vârstă de 46 de ani, alături de Emil Caras, se afla pe banca tehnică a formaţiei Dinamo Moscova din 18 august 2012.
Dinamo Moscova e pe locul 4 în Rusia după 24 de etape, la trei puncte de locul trei, ocupat de ŢSKA Moscova.
11.09.2023
14:39
28.09.2022
09:49
08.10.2020
09:35
17.07.2020
09:00
13.06.2020
09:30
09.06.2020
16:38
08.06.2020
09:00
27.05.2020
20:01
26.05.2020
15:00
25.05.2020
18:00
25.05.2020
07:30
21.05.2020
19:00
10.11.2026
20:59
10.11.2026
19:56
10.11.2026
19:38
10.11.2026
18:54
10.11.2026
18:53
10.11.2026
18:14
10.11.2026
17:31
10.11.2026
16:27
10.11.2026
16:12
10.11.2026
16:10
10.11.2026
15:48
10.11.2026
15:41
10.11.2026
15:34
10.11.2026
14:47
10.11.2026
14:15
10.11.2026
14:05
10.11.2026
13:21
10.11.2026
13:14
10.11.2026
12:31
10.11.2026
11:59
10.11.2026
11:11
10.11.2026
10:41
10.11.2026
10:27
10.11.2026
10:12
10.11.2026
09:55
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”
Revenit de la Moscova, Igor Dodon îi cere Maiei Sandu grațierea Evgheniei Guțul, omul de încredere al lui Ilan Șor
Avocat trimis în judecată: ar fi primit 5 800 de euro și 22 000 de lei pentru influențarea a două dosare
















