Englezii, DEVASTAȚI după eşecul cu Uruguay. „Jucătorii sunt cu moralul la pământ”
1947
Selecţionerul naţionalei Angliei, Roy Hodgson, a declarat, joi, după înfrângerea din meciul cu Uruguay, scor 1-2, că simte o imensă tristeţe şi a precizat că este devastat de acest eşec, informează L'Equipe, citat de Mediafax.
„Am revenit foarte bine în joc după ce ei au deschis scorul şi cred că am fi putut câştiga deoarece am dominat jocul. Meritam măcar un rezultat de egalitate, dar ei au marcat în final. Este incredibil. E uimitor. Am avut speranţe mari, dar acum simt o imensă tristeţe. Sunt devastat. Nu trebuie să lăsăm capul jos, nu am ce să le reproşez jucătorilor. Am primit două goluri, dar adversarul nu a mai avut alte ocazii. Balonul a fost la noi, iar jocul a fost solid. Nu am avut spaţii, iar acum jucătorii mei sunt cu moralul la pământ. Primul gol marcat de Suarez este excepţional. De clasă mondială. La al doilea a avut şansa ca mingea să ajungă la el”, a spus Hodgson.
Echipa naţională a Uruguayului a învins, joi, la Sao Paulo, cu scorul de 2-1 (1-0), reprezentativa Angliei, într-un meci din etapa a doua a grupei D de la Cupa Mondială.
Golurile uruguayenilor au fost marcate de Suarez, în minutele 39 şi 85, în timp ce pentru englezi a înscris Rooney, în minutul 75.
Omul meciului a fost Luis Suarez, marcator al celor două goluri ale sud-americanilor. Atacantul lui Liverpool a fost accidentat în primul meci din grupa D. După meci, în timp ce acorda o declaraţie, Suarez a izbucnit în lacrimi: „Am suferit foarte mult pentru a putea reveni după accidentare. Toţi coechipierii mei au suferit în acest meci. Am dat totul şi am răspuns astfel celor care ne-au criticat. Acum trebuie să ne odihnim şi apoi să profităm de şansa pe care o avem. Am visat că voi marca aceste goluri şi este foarte frumos că s-a întâmplat", a spus jucătorul după meci.
- Anglia ar putea fi eliminată din faza grupelor pentru prima oară după 1958
- Uruguayenii au câştigat cu 2-1 şi revin în lupta pentru calificarea în optimile Mondialului, după ce Costa Rica, în prima etapă, i-a învins, scor 3-1.
- Golurile uruguayenilor au fost marcate de Suarez, în minutele 39 şi 85, în timp ce pentru englezi a înscris Rooney, în minutul 75.
11.09.2023
14:39
28.09.2022
09:49
08.10.2020
09:35
17.07.2020
09:00
13.06.2020
09:30
09.06.2020
16:38
08.06.2020
09:00
27.05.2020
20:01
26.05.2020
15:00
25.05.2020
18:00
25.05.2020
07:30
21.05.2020
19:00
10.11.2026
20:59
10.11.2026
19:56
10.11.2026
19:38
10.11.2026
18:54
10.11.2026
18:53
10.11.2026
18:14
10.11.2026
17:31
10.11.2026
16:27
10.11.2026
16:12
10.11.2026
16:10
10.11.2026
15:48
10.11.2026
15:41
10.11.2026
15:34
10.11.2026
14:47
10.11.2026
14:15
10.11.2026
14:05
10.11.2026
13:21
10.11.2026
13:14
10.11.2026
12:31
10.11.2026
11:59
10.11.2026
11:11
10.11.2026
10:41
10.11.2026
10:27
10.11.2026
10:12
10.11.2026
09:55
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”
Revenit de la Moscova, Igor Dodon îi cere Maiei Sandu grațierea Evgheniei Guțul, omul de încredere al lui Ilan Șor
Avocat trimis în judecată: ar fi primit 5 800 de euro și 22 000 de lei pentru influențarea a două dosare
















