„Eminescu - O cultură, o rută”: Opera lui Mihai Eminescu, omagiată la Bălți de către oameni de cultură, cadre didactice și elevi de pe ambele maluri ale Prutului
1159
Facebook // Eminescu - One Culture, One Route
Cadre didactice, oameni de cultură, elevi din România și din Republica Moldova s-au reunit recent la Bălți, pentru a aduce un omagiu operei lui Mihai Eminescu.
Evenimentul a fost organizat în cadrul proiectului „Eminescu - O cultură, o rută”, finanțat cu fonduri ENI CBC Romania- Republic of Moldova 2014-2020.
În cadrul conferinței științifice transfrontaliere, activitatea pe secțiuni a inclus tematici precum Botoșanii lui Eminescu, Poeți de pe vremea lui Eminescu/ Prieteni cu Eminescu, Exegeza literară (având ca bază textele „Umbra mea”, „Archaeus”, „Câte nopți eu cugetat-am”, „A frumuseții tale forme...”, „Cărțile”, „Melancolie”).
Aceasta a fost precedată de ședința în plen, în cadrul căreia dna conf., dr. Margareta Abramciuc, scriitor și critic literar, cercetător la Institutul de Folologie „B. P. Hasdeu” din Chișinău a prezentat elevilor valențele interdisciplinare ale creației eminesciene, în comunicarea „Poezia lui Eminescu: o lectură interdisciplinară”.

Printre invitații prezenți la eveniment s-au numărat Ghenadie Șmulschii, viceprimar al municipiului Bălți; Raluca-Maria Bălășcău, manager proiect, Serviciul Management Proiecte, Primăria Botoșani; Dănuț Huțu, director DJC Botoșani, Stela Smirnov, șef Direcție Cultură, mun. Bălți; Olga Iurcenco, șef adjunct Direcția Învățământ, Tineret și Sport, mun. Bălți, Tatiana Cociu, profesoară de limba și literatura română, gr. did. superior, specialist responsabil de disciplina limba și literatura română în cadrul DÎTS Bălți.
15.11.2026
19:48
15.11.2026
18:56
15.11.2026
18:33
15.11.2026
18:09
15.11.2026
17:46
15.11.2026
16:19
15.11.2026
14:20
15.11.2026
12:35
15.11.2026
12:33
15.11.2026
12:17
15.11.2026
11:29
15.11.2026
19:48
15.11.2026
18:56
15.11.2026
18:33
15.11.2026
18:15
15.11.2026
18:09
15.11.2026
17:46
15.11.2026
16:19
15.11.2026
14:20
15.11.2026
12:35
15.11.2026
12:33
15.11.2026
12:17
15.11.2026
11:29
15.11.2026
11:05
15.11.2026
10:51
15.11.2026
09:36
15.11.2026
08:30
15.11.2026
06:01
15.11.2026
04:17
15.11.2026
02:26
14.11.2026
22:20
14.11.2026
22:18
14.11.2026
22:02
14.11.2026
21:27
14.11.2026
19:59
14.11.2026
19:40
14.11.2026
19:35
Igor Dodon anunță în LIMBA RUSĂ că socialiștii BOICOTEAZĂ ședința Parlamentului cu participarea Martei Kos: „Nu vrem să fim figurație”
FOTO // Generația Aldea-Teodorovici merge mai departe. Doinița îi seamănă bucățică ruptă lui Cristofor
FOTO // Portretul nevăzut al Ursulei von der Leyen: Cum a ajuns o mamă a șapte copii să ghideze Europa și să susțină parcursul european al R. Moldova
Demagogie în interesul Kremlinului? Dodon atacă aderarea la UE și acuză guvernarea de „aliniere totală” la sancțiuni, ignorând că Europa achită facturile moldovenilor lăsați în frig de „Gazprom”
INVESTIGAȚIE // Peste 184.000 de euro, risipite din cauza unei erori la Primăria Bălți. Bălțenii ar putea achita nota de plată pentru un proiect european















