Elevii din Franța pot fi mutați la altă școală dacă părinții perturbă orele. Profesor român: Măsura trebuie să rămână una de ultimă instanță
479
Prof. univ. dr. Ovidiu Pânișoară a comentat recenta măsură adoptată în Franța, care permite transferul elevilor ai căror părinți afectează grav activitatea școlii, subliniind că un astfel de instrument trebuie folosit doar în situații cu adevărat excepționale.
După decizia Franței privind posibilitatea ca elevii ai căror părinți perturbă serios activitatea unei unități de învățământ să fie mutați la o altă școală, profesorul universitar a explicat de ce această măsură, deși poate avea justificări, nu trebuie transformată într-o practică obișnuită, ci folosită doar atunci când nu mai există alte soluții funcționale.
„Putem spune că există riscuri ca drumul spre iad să fie pavat cu intenții bune. Adică este firesc că, în momentul în care nu se poate și se ajunge la o zonă de incident, la o zonă de agresivitate și poate chiar mai rău, între un părinte și profesorul de la școală, dacă părinții nu colaborează, dacă părinții nu reprezintă un partener pentru școală, atunci actul educațional din start este viciat.
Pentru că este ca în legenda Meșterului Manole: ce face în timpul zilei școala, se dărâmă noaptea de către părinte, pentru că părintele poate, dincolo de faptul că are o relație proastă cu școala, să transmită mesaje contradictorii, să îl împingă pe copil să aibă atitudini nepotrivite față de școală sau față de profesori, să îi vorbească de rău pe aceștia etc. Deci, pe de o parte, este corect că, dacă această relație de colaborare se deteriorează, poate că este chiar în avantajul copilului să nu existe această rupere în comunicarea dintre părinte și școală și să se găsească o soluție mai bună, poate în alt context", a explicat prof. univ. dr. Ovidiu Pânișoară.
Profesorul atrage însă atenția că o astfel de măsură poate deveni rapid problematică, dacă nu este reglementată cu foarte mare claritate și dacă lasă loc unor decizii arbitrare sau abuzive din partea celor implicați în procesul educațional.
"Pe de altă parte, o astfel de situație ar trebui reglementată cu foarte mare atenție. La un moment dat ne-am gândit și noi la așa ceva. Pentru că, în momentul în care oferi o posibilitate care poate avea efecte punitive în anumite situații, oferi foarte multă putere în mâna unor oameni care pot lua decizii ce nu sunt neapărat corecte. Hai să privim și invers. Să ne gândim că, așa cum avem părinți care se comportă complet nepotrivit față de școală, avem și profesori care pot avea reacții complet nepotrivite în clasă.
Și atunci, în momentul în care părintele ar veni și i-ar reproșa acelui profesor modul de comportament, s-ar putea ajunge ca părintelui să îi fie mutat copilul la altă școală. Deci cred că, în afară de situațiile care sunt într-adevăr extrem de complicate în relația școală-familie și în afară de momentele în care este absolut necesară o intervenție, trebuie să existe dovezi foarte clare. Nu trebuie să fie un element lăsat nici măcar școlii, la nivel de decizie arbitrară. Adică să poată decide un consiliu al școlii: ”Ok, nu ne place că părintele respectiv are o reacție nepotrivită, îi mutăm copilul.”", a adăugat acesta.
El ridică și problema consecințelor concrete pe care un astfel de transfer le-ar avea atât pentru copilul vizat, cât și pentru noua unitate de învățământ la care acesta ar urma să fie înscris.
"Îi mutăm copilul unde? Și ceilalți care vor beneficia, să spunem așa, celelalte școli care vor primi acel părinte, școala nouă unde va fi mutat copilul, ce vină are? Sunt școli mai bune și școli mai puțin bune? Adică, cu siguranță, aceste măsuri ar trebui să fie extreme, să reprezinte ultima soluție. Iar până să se ajungă la astfel de măsuri ar trebui să existe foarte multe alte elemente prin care să îi învățăm pe părinți. Să existe o școală a părinților, ceea ce noi nu avem în România și la care nici alte țări, nici Franța, nu excelează.
Sunt însă și alte țări în care acest lucru s-a întâmplat. Dacă există o școală a părinților, atunci, cu siguranță, relația dintre școală și familie poate fi îmbunătățită", a încheiat prof. univ. dr. Ovidiu Pânișoară, subliniind că educarea părinților și construcția unui parteneriat real cu școala sunt esențiale pentru a evita situațiile-limită în care se ajunge la măsuri de forță precum transferul elevului.
08.08.2026
13:19
07.08.2026
11:47
06.08.2026
19:46
03.08.2026
18:45
03.08.2026
09:21
03.08.2026
08:54
01.08.2026
20:17
31.07.2026
15:55
31.07.2026
15:19
31.07.2026
14:14
09.08.2026
05:50
09.08.2026
04:34
09.08.2026
01:32
09.08.2026
01:17
09.08.2026
00:16
09.08.2026
00:02
09.08.2026
00:01
08.08.2026
23:02
08.08.2026
22:52
08.08.2026
22:51
08.08.2026
22:21
08.08.2026
21:15
08.08.2026
20:23
08.08.2026
19:35
08.08.2026
19:07
08.08.2026
17:33
08.08.2026
17:28
08.08.2026
17:22
08.08.2026
17:10
08.08.2026
16:36
08.08.2026
16:22
08.08.2026
15:41
08.08.2026
15:17
08.08.2026
15:13
08.08.2026
14:46
Serbia promite sprijin pentru independența Ucrainei, dar evită sancțiunile împotriva Rusiei în timp ce urmărește acordul de liber schimb și drumul spre UE
Zendaya uimită pe covorul roșu de creatoarea cu hijab care concurează Hollywood-ul cu ținutele ei virale
Turcia cere un moratoriu Rusiei și Ucrainei pentru oprirea atacurilor asupra navelor comerciale din Marea Neagră
Tensiune la frontiera cu Spania: apeluri pe rețelele sociale pentru intrări masive de migranți în Ceuta și Melilla pe 15 august, Marocul își întărește securitatea


















