Elena Zelenska, imaginea curajului în revista Vogue: „După Bucea am înţeles că era un război menit să ne extermine pe toţi”
2693
Adevărul
Revista Vogue a realizat un portret al Olenei Zelenska, soţia preşedintelui Ucrainei, o prezenţă foarte activă în spaţiul public începând cu luna iunie. Prima doamnă a mers, de altfel, inclusiv la Casa Albă şi s-a adresat legislativului Statelor Unite, cerând ajutor armat pentru ţara sa.
Nu există un scenariu pentru primele doamne în timp de război, aşa că Olena Zelenska îl scrie pe al ei”, este fraza de început a portretului Olenei Zelenska, pentru ca apoi să fie subliniat că aceasta „a preferat întotdeauna să rămână în culise, în timp ce soţul ei, un comediant devenit politician, a cărui preşedinţie poate încă determina soarta lumii libere, a strălucit în lumina reflectoarelor. Dar de când Rusia a invadat Ucraina pe 24 februarie, Zelenska s-a trezit brusc în centrul scenei, într-o tragedie”.
Documentarea pentru portretul primei doamne, scris într-un stil care să emoţioneze, a fost realizat într-o ascunzătoare prezidenţială, „foarte bine apărată” pentru care autoarea a trebuit să călătorească mai multe ore. „În cele două conversaţii ale noastre de la Kiev, Zelenska a fost directă, demnă, elegantă, un promotor subtil al designerilor ucraineni”, mai arată jurnalista Vogue.
Importanţa rolului Olenei a fost subliniat. „Acum, într-o nouă fază crucială, când Ucraina luptă pentru sprijin internaţional şi ajutor militar nou, rolul primei doamne nu mai este minor sau decorativ. După ce şi-a petrecut primele luni de război ascunsă, Zelenska, care, la fel ca soţul ei, are 44 de ani, a apărut în vizorul publicului, pentru a deveni o faţă a naţiunii sale - chip de femeie, chip de mamă, chip uman empatic. Dacă Zelenski conduce o naţiune de civili care peste noapte s-au transformat în soldaţi, ea duce povara psihologică a poporului”, mai arată Vogue, citată de Adevărul.
Publicaţia trece în revistă vizita Olenei Zelenska în Statele Unite, unde a avut întâlniri cu Jill Biden, Anthony Blinken, liderii marilor partide din legislativ, dar unde s-a şi adresat Congresului. Soţia preşedintelui Ucrainei a început să apară mai des în spaţiul public în luna iunie. De altfel, autoarea notează că la începutul lui iunie, în una din primele intervenţii, Zelenska şi-a exprimat condoleanţele pentru cei 200 de copii ucişi în război, într-un discurs ţinut în faţa Catedralei Sfânta Sofia din Kiev.
De asemenea, Olena Zelenska a dat drumul unui demers pentru ajutorarea celor traumatizaţi de ororile războiului, prin pregătirea diferitor categorii socio-profesionale, de la profesori, farmacişti, asistenţi sociali sau foiţeri de poliţie.
„A fi prima doamnă nu este un rol pe care Zelenska şi-a dorit vreodată să îl joace. „Îmi place să fiu în culise – mi se potrivea”, mi-a spus ea. „Să trec în lumina reflectoarelor a fost destul de dificil pentru mine.” Ea şi Zelenski s-au cunoscut în liceu, au început să se întâlnească la universitate şi au avut o viaţă în lumea divertismentului înainte ca el să câştige preşedinţia în 2019 (...) Protectoare pentru viaţa lor de familie, ea nu dorise ca el să candideze”, precizează autoarea Vogue.
Olena Zelenska a vorbit inclusiv de modul cum au simţit şocul războiului şi al atrocităţilor. „În primele săptămâni după izbucnirea războiului, am fost doar şocaţi”, a afirmă Zelenska. „După Bucha am înţeles că era un război menit să ne extermine pe toţi. Un război de exterminare.” De altfel, la începutul războiului soţia lui Zelenski era la reşedinţa prezidenţială din Kiev, cu cei doi copii, de 9 şi 18 ani. Nici soţul ei nu se aştepta ca Rusia să atace, potrivit mărturisilor sale.
Pentru o perioadă, Olena şi copiii au dispărut, pentru a fi ţinuţi în siguranţă. A făcut teme cu aceştia, iar printre cărţile (re)citite a fost „1984”, de George Orwell. Pentru o perioadă Olena nici nu a putut să comunice cu soţul sau cu părinţii săi. Înainte de război, aceasta îi telefona zilnic mamei sale. Reapariţia publică a primei doamne a avut loc odată cu vizita lui Jill Biden, pe 8 mai.
„Mă simt izolată. Nu pot vizita liber ceea ce vreau să vizitez. În zilele noastre, să mergi la cumpărături este un vis care nu poate fi realizat. Este o sarcină dificilă pentru că simţi în mod constant această povară a responsabilităţii”, a mai spus Zelenska.
Într-o notă sentimentală a fost prezentat şi Volodimir Zelenski, prezentat ca preocupat de tot ce se întâmplă, dar „obosit” de tot efortul de război. Mai mult, preşedintele Ucrainei a vorbit despre cum a fost afectat de perioada petrecută departe de familie, când a fost îngrijorat de soarta acestora.
Preşedintele ucrainean a vorbit şi despre actualele probleme mondiale, despre care a spus că pălesc în comparaţie cu războiul.
„Voi fi foarte sincer şi poate nu foarte diplomat: Gazul nu este nimic. Covidul nu este nimic atunci când îl compari cu ceea ce se întâmplă în Ucraina. Încearcă doar să-ţi imaginezi că lucrurile despre care vorbesc se întâmplă cu casa ta, cu ţara ta. Te-ai mai gândi la preţurile la gaz sau la preţul energiei electrice? Bătălia trece dincolo de Ucraina. Luptăm pentru lucruri care s-ar putea întâmpla în orice ţară din lume. Dacă lumea permite ca acest lucru să se întâmple, atunci nu îşi susţine valorile. De aceea, Ucraina are nevoie de sprijin – sprijin semnificativ”, a spus Zelenski.
14.05.2026
12:30
194
Ministerul Energiei lansează, alături de partenerii internaționali, un cadru comun pentru securitatea cibernetică în sectorul energetic
201
Premierul Alexandru Munteanu cere sprijinul OSCE pentru reintegrarea Republicii Moldova și consolidarea securității regionale
14.05.2026
12:11
196
Adolescent de 14 ani din Anenii Noi, condamnat la peste 5 ani de închisoare după ce a omorât în bătaie un bărbat de 63 de ani și a transmis atacul „live” colegilor
14.05.2026
11:03
285
Lideră locală a fostului Partid „Șor” și secretară a Partidului „Șansă”, deferite justiției pentru complicitate la finanțarea ilegală a formațiunilor politice
14.05.2026
09:45
271
Cine controlează adevărul în era AI: fosta șefă de știri de la Meta vrea să verifice marile modele cu „judecători AI” și experți globali
14.05.2026
07:59
504
Horoscopul zilei 14.05.2026
14.05.2026
07:06
442
Maia Sandu, la recepția dată de Ziua Europei: „Aderarea nu este doar despre 'teme pentru acasă', ci despre o reparație morală și istorică”
501
Portofelul digital de sănătate al pacientului, disponibil din vară. CNAS promite acces online la toate documentele medicale și transparență la decontări
673
Dr. Doru Negru explică de ce înfometarea topește mușchii, nu grăsimea, și cum slăbim eficient cu mese mici și dese
13.05.2026
22:27
664
Maia Sandu reafirmă la Chișinău angajamentul Republicii Moldova pentru integrarea europeană de Ziua Europei
14.05.2026
12:30
7
Ministerul Energiei lansează, alături de partenerii internaționali, un cadru comun pentru securitatea cibernetică în sectorul energetic
79
Premierul Alexandru Munteanu cere sprijinul OSCE pentru reintegrarea Republicii Moldova și consolidarea securității regionale
14.05.2026
12:11
72
Adolescent de 14 ani din Anenii Noi, condamnat la peste 5 ani de închisoare după ce a omorât în bătaie un bărbat de 63 de ani și a transmis atacul „live” colegilor
14.05.2026
11:03
273
Lideră locală a fostului Partid „Șor” și secretară a Partidului „Șansă”, deferite justiției pentru complicitate la finanțarea ilegală a formațiunilor politice
14.05.2026
09:45
262
Cine controlează adevărul în era AI: fosta șefă de știri de la Meta vrea să verifice marile modele cu „judecători AI” și experți globali
14.05.2026
07:59
501
Horoscopul zilei 14.05.2026
14.05.2026
07:06
437
Maia Sandu, la recepția dată de Ziua Europei: „Aderarea nu este doar despre 'teme pentru acasă', ci despre o reparație morală și istorică”
13.05.2026
22:27
659
Maia Sandu reafirmă la Chișinău angajamentul Republicii Moldova pentru integrarea europeană de Ziua Europei
13.05.2026
21:21
1177
Startupul geotermal Fervo Energy sare de 10 miliarde de dolari la debutul pe bursă, împins de foamea de energie a centrelor de date pentru AI
13.05.2026
21:10
1214
Origin Lab strânge 8 milioane de dolari pentru a transforma datele din jocuri video în combustibil pentru modelele AI ale lumii reale
13.05.2026
20:48
728
Sam Altman, sub lupa Congresului și a instanței: este șeful OpenAI un lider de încredere?
13.05.2026
20:19
614
Vreme mai stabilă și mai senină în Republica Moldova, joi, 14 mai 2026
13.05.2026
19:27
574
Maia Sandu, în dialog la Nisporeni despre siguranța copiilor online și reforma administrației locale
13.05.2026
19:03
638
Anduril atrage o rundă de 5 miliarde de dolari și își dublează evaluarea la 61 de miliarde în plin boom al tehnologiei de apărare
13.05.2026
18:17
779
Amazon lansează „Alexa for Shopping”, noul asistent AI care îți personalizează cumpărăturile pe Amazon și în alte magazine online
13.05.2026
18:06
753
Anthropic depășește OpenAI la numărul de clienți business, potrivit datelor Ramp
13.05.2026
17:57
538
Elevii din învățământul profesional tehnic propun 51 de proiecte pentru bugetarea participativă în școli
13.05.2026
17:57
634
Carolina Novac: Tranziția energetică a Moldovei, strâns legată de digitalizare și securitate cibernetică
13.05.2026
17:30
572
WhatsApp lansează modul incognito pentru conversațiile cu Meta AI, cu mesaje care dispar și procesare în mediu securizat
13.05.2026
17:26
598
Franța, partener strategic pentru modernizarea infrastructurii și mobilității urbane din Republica Moldova
13.05.2026
17:04
1443
ULTIMA ORĂ, VIDEO // Spațiul aerian din nordul țării, închis temporar. O dronă lansată de armata lui Putin a traversat R. Moldova de la nord la sud, dispărând de pe radar la Mingir
13.05.2026
15:40
962
Deconspirarea „CARACATIȚEI” de la Primăria Chișinău. Irina Gutnic, acuzații la adresa lui Ion Ceban: „Este un pericol atât pentru Chișinău, cât și pentru Moldova. Am ales să nu execut ordine politice într-un sistem care produce și acoperă probleme”
13.05.2026
15:30
713
Guvernul preia terenuri din mai multe localități pentru a continua modernizarea principalelor drumuri naționale
13.05.2026
13:25
595
Tinerii din nord invitați la Corlăteni să descopere agricultura digitală la Târgul Regional „Viitorul e AgriCOOL”
13.05.2026
12:48
648
Poliția Republicii Moldova își consolidează cooperarea regională la Adunarea Generală SEPCA de la Sarajevo
„Kuliokul” sau Președinția. Dodon, în fața JUDECĂTORILOR la ora când Maia Sandu l-a chemat la consultări vizavi de REFERENDUMUL pentru integrarea europeană a R. Moldova
Un nou protest anunțat de Ilan Șor în fața Procuraturii Generale: „Degrabă, va fi imposibil de reparat situația”. Acțiunea urmează să aibă loc luni, 28 noiembrie
Prima reacție a Partidului „ȘOR”, după ce poliția a DEMONTAT corturile instalate pe bulevardul Ștefan cel Mare: „Noul simbol al PAS este, de astăzi, bâta și cagula”
Un nou protest de amploare în fața Președinției. Partidul „ȘOR" afirmă că la manifestația împotriva guvernării ar participa „peste 45 de mii” de oameni
1 MDL
1 EUR
20.12
1 USD
17.18
1 RON
3.87
1 RUB
0.23
1 UAH
0.39


Inapoi














