El Clasico 270 // Real Madrid - Barcelona 0-3. UMILINȚĂ pentru Zidane & Co! Campionii sunt la 14 puncte în spatele catalanilor
2764
gsp.ro Proaspăta câștigătoare a Campionatului Mondial al Cluburilor, Real Madrid a cedat categoric în marele derby cu FC Barcelona, chiar pe teren propriu, scor 0-3. Madrilenii au început mai bine meciul, chiar au controlat prima parte a jocului, când Barcelona s-a mulțumit să dea replica doar pe contraatac.
Tot pe contraatac a venit și primul gol, cel marcat de Luis Suarez. Uruguayanul a executat-o pe Real Madrid în minutul 54, când a fost servit în fața porții de Sergi Roberto.
De aici totul a luat-o la vale pentru Real Madrid. Prima dată în minutul 59, când Sergio Ramos a fost iertat de eliminare, deși l-a lovit în figură pe Suarez. Peste doar 4 minute, după o avalanșă de ratări la poarta lui Navas, Carvajal a respins o minge cu mâna și a fost eliminat. Penalty pentru Barcelona.
Lionel Messi, care a avut până atunci o evoluție destul de ștearsă, nu i-a dat nicio șansă lui Navas și a înscris golul de 2-0, suficient pentru victoria cu numărul 44 din acest an pentru Barcelona, adică tot atâtea câte are și marea rivală.
Finalul de meci a aparținut tot celor de la Real Madrid, care deși a jucat în inferioritate numerică jumătate de oră a avut câteva ocazii uriașe de a marca. Totuși, Barcelona nu s-a mulțumit cu atât, iar la ultima fază a meciului, Lionel Messi l-a servit pe Aleix Vidal, iar acesta a înscris cu un șut din 14 metri, care a trecut pe sub ghinionistul Keylor Navas.
FC Barcelona adună 45 de puncte și în 17 partide a pus deja 9 puncte peste principala urmăritoare, Atletico Madrid. Real Madrid este pe locul 4, cu doar 31 de puncte. Are 5 puncte sub locul 2 (cu un meci mai puțin) și 3 sub Valencia, care e pe 3.
Un nou record pentru Messi
Leo Messi și-a demonstrat încă o dată clasa, reușind să marcheze un gol în victoria categorică obținută de Barcelona în derby-ul cu Real Madrid de pe Bernabeu, 3-0. Argentinianul a marcat golul doi al catalanilor, din penalty, și a doborât încă un record.
Messi a reușit cel de-al 526-lea gol al carierei pentru Barcelona, depășind recordul ce rezista de 38 de ani, al lui Gerd Muller, care avea 525 de goluri pentru Bayern în perioada 1965-1979.
În urmă cu cinci ani, în 2012, Messi doborâse un alt record al lui Muller, devenind la acea vreme juctătorul cu cele mai multe goluri într-un an, 91, cu șase peste recordul de 85 al lui Muller din 1972.
TOP 5 GOLGETERI LA UN SINGUR CLUB
1. L. Messi / 526 / Barcelona / 2004-?
2. G. Müller / 525 / Bayern / 1965-1979
3. J. McGrory / 522 / Celtic / 1923-1937
4. U. Seeler / 507 / Hamburg / 1954-1972
5. Eusébio / 473 / Benfica / 1960-1975
Gsp.ro
11.09.2023
14:39
28.09.2022
09:49
08.10.2020
09:35
17.07.2020
09:00
13.06.2020
09:30
09.06.2020
16:38
08.06.2020
09:00
27.05.2020
20:01
26.05.2020
15:00
25.05.2020
18:00
25.05.2020
07:30
21.05.2020
19:00
10.11.2026
14:15
10.11.2026
14:05
10.11.2026
13:21
10.11.2026
13:14
10.11.2026
12:31
10.11.2026
11:59
10.11.2026
11:11
10.11.2026
10:41
10.11.2026
10:27
10.11.2026
10:12
10.11.2026
09:55
10.11.2026
09:37
10.11.2026
09:10
10.11.2026
09:03
10.11.2026
07:02
10.11.2026
04:24
10.11.2026
04:14
10.11.2026
03:42
10.11.2026
03:25
10.11.2026
02:08
10.11.2026
00:38
09.11.2026
22:54
09.11.2026
21:48
09.11.2026
21:29
09.11.2026
19:49
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”
Revenit de la Moscova, Igor Dodon îi cere Maiei Sandu grațierea Evgheniei Guțul, omul de încredere al lui Ilan Șor
Avocat trimis în judecată: ar fi primit 5 800 de euro și 22 000 de lei pentru influențarea a două dosare
















