EdCamp 2025: Peste 200 de specialiști dezbat incluziunea și sănătatea emoțională a copiilor la Chișinău
1316
Peste 200 de specialiști de la Centrul Republican de Asistență Psihopedagogică au luat parte la Forumul EdCamp 2025. Ei au discutat despre incluziunea socială, sănătatea emoțională a copiilor și inovațiile ce pot transforma școlile în medii prietenoase pentru elevi. Evenimentul, desfășurat între 3 și 5 septembrie sub genericul „Împreună pentru o educație de calitate – incluziune, siguranță și suport”, a reunit psihologi, pedagogi, logopezi și psihopedagogi din întreaga țară.
Agenda forumului a avut 22 de ateliere practice pe teme de incluziune, sănătate emoțională și suport personalizat. S-au discutat subiecte precum dezvoltarea abilităților sociale la copiii cu tulburări autiste, comunicarea prin muzică pentru copiii cu dizabilități de vorbire, utilizarea tehnologiilor asistive în logopedie. De asemenea, au fost abordate prevenirea bullying-ului, gestionarea furiei, construirea de relații sănătoase cu adolescenții și dezvoltarea cărților senzoriale. Programul a inclus și sesiuni de reflecție, exerciții practice și o piesă de teatru social realizată de Dialog Alternativ în cadrul proiectului „O inițiativă de Teatru Forum”.
Deschiderea evenimentului a fost marcată prin intervenția lui Marcelina Baleca, șefa Direcției generale politici în învățământul general din cadrul Ministerului Educației și Cercetării. Ea a explicat că „Educația incluzivă nu este doar o direcție de politică educațională, ci și un angajament ferm al ministerului de a susține diversitatea și șansele egale pentru toți elevii.”
Jana Midoni, ofițer educație UNICEF, a amintit de parteneriatul îndelungat cu Centrul Republican de Asistență Psihopedagogică, care a dus la dotarea Centrelor de Resurse pentru Educația Incluzivă cu tehnologii asistive. Au fost elaborate standardele de competență pentru specialiști și s-au inițiat alte acțiuni ce sprijină bunăstarea copiilor și promovează incluziunea.
Aliona Onofrei, directoarea Hebrew Immigrant Aid Society (HIAS) Moldova, a discutat despre prevenirea bullying-ului și despre importanța rolului specialiștilor și parteneriatul cu părinții în aceste inițiative.
Forumul EdCamp 2025 a fost organizat de Centrul Republican de Asistență Psihopedagogică, sub egida Ministerului Educației și Cercetării, cu sprijinul UNICEF și HIAS. Evenimentul a făcut parte din programul „Promovarea educației de calitate și a oportunităților de învățare pe parcursul vieții pentru toți”, susținut financiar de Uniunea Europeană și implementat de UNICEF și UNDP cu parteneriatul Ministerului Educației și Cercetării.
24.03.2026
11:22
90
Și-a ucis nepoata cu dizabilități și cumnata în curtea casei din Nisporeni: 20 de ani de închisoare pentru criminalul de 49 de ani
200
Larry Fink, șeful BlackRock: inteligența artificială riscă să adâncească prăpastia dintre bogați și săraci și să alimenteze o nouă bulă pe piețele globale
24.03.2026
07:51
371
Horoscopul zilei 24.03.2026
446
SUA interzic noile routere de internet pentru consumatori fabricate în afara țării, invocând riscuri de securitate națională
560
Estée Lauder negociază o fuziune de 40 de miliarde de dolari cu grupul spaniol Puig, proprietarul Jean Paul Gaultier și Rabanne
23.03.2026
23:25
3016
ULTIMA ORĂ // R. Moldova sub ASEDIU. După otrăvirea Nistrului, Rusia lovește acum în securitatea energetică a R. Moldova și vrea să-i lase pe moldoveni în întuneric
23.03.2026
20:46
608
Apple anunță WWDC 2026 pentru 8–12 iunie, cu accent pe noile progrese în inteligența artificială
23.03.2026
20:16
580
Vreme mai blândă în Republica Moldova marți, 24.03.2026
23.03.2026
18:09
719
Masa rotundă la Ungheni: calificările din învățământul profesional, racordate la standardele europene și cerințele pieței muncii
23.03.2026
17:46
663
Consiliul Național de Securitate întărește lupta împotriva criminalității transfrontaliere și a traficului de droguri, arme și ființe umane
49
Larry Fink, șeful BlackRock: inteligența artificială riscă să adâncească prăpastia dintre bogați și săraci și să alimenteze o nouă bulă pe piețele globale
24.03.2026
07:51
346
Horoscopul zilei 24.03.2026
423
SUA interzic noile routere de internet pentru consumatori fabricate în afara țării, invocând riscuri de securitate națională
537
Estée Lauder negociază o fuziune de 40 de miliarde de dolari cu grupul spaniol Puig, proprietarul Jean Paul Gaultier și Rabanne
23.03.2026
23:25
2852
ULTIMA ORĂ // R. Moldova sub ASEDIU. După otrăvirea Nistrului, Rusia lovește acum în securitatea energetică a R. Moldova și vrea să-i lase pe moldoveni în întuneric
23.03.2026
20:46
595
Apple anunță WWDC 2026 pentru 8–12 iunie, cu accent pe noile progrese în inteligența artificială
23.03.2026
20:16
566
Vreme mai blândă în Republica Moldova marți, 24.03.2026
23.03.2026
18:09
707
Masa rotundă la Ungheni: calificările din învățământul profesional, racordate la standardele europene și cerințele pieței muncii
23.03.2026
17:46
650
Consiliul Național de Securitate întărește lupta împotriva criminalității transfrontaliere și a traficului de droguri, arme și ființe umane
23.03.2026
17:43
631
Mii de profesori au contribuit la noile concepții ale disciplinelor școlare elaborate de Ministerul Educației și Cercetării
23.03.2026
16:42
687
Ministrul Energiei, Dorin Junghietu, anunță accelerarea integrării Republicii Moldova în piața energetică europeană la EBA Business Outlook
23.03.2026
15:36
675
Maia Sandu, către mediul de afaceri: „Nu mai trăim într-o lume a stabilității, ci a incertitudinii. Cuvântul-cheie este adaptare”
23.03.2026
14:06
669
Avocat recidivist din Chișinău, condamnat pentru escrocherie cu „expertize” judiciare fictive
23.03.2026
13:07
699
MEC lansează concurs național pentru dotarea cu laboratoare moderne de chimie și fizică în liceele din țară
23.03.2026
12:09
659
Începe pretestarea națională pentru examenele de absolvire a gimnaziului și liceului, sesiunea 2026
23.03.2026
12:00
662
Ministerul Educației și Cercetării dă startul concursului de proiecte studențești 2026, cu finanțare de până la 350.000 lei pentru fiecare inițiativă
23.03.2026
11:32
709
Chișinăul, epicentrul inovației în robotică: Finala FIRST LEGO League Challenge Moldova 2026 a desemnat echipa RoboRangers campioană națională
23.03.2026
09:29
854
Doi militari în termen, prinși consumând droguri în unitatea militară, condamnați la muncă în folosul comunității
750
Influencerița care a pornit din dormitor, acum nominalizată la Podcastul Anului la National Influencer Awards
23.03.2026
09:23
776
Maia Sandu convoacă Consiliul Național de Securitate pentru a discuta măsuri împotriva criminalității transfrontaliere
23.03.2026
08:47
703
Horoscopul zilei 23.03.2026
23.03.2026
08:40
807
Consiliul Național de Securitate se întrunește la Președinție. Ce măsuri vor fi anunțate de Maia Sandu pentru contracararea riscurilor la frontieră
22.03.2026
21:51
852
Startupul american Cursor își recunoaște noul model de programare ca fiind construit pe baza Kimi 2.5 de la chinezii Moonshot AI
22.03.2026
19:05
1251
Vreme schimbătoare în Republica Moldova, 23–29 martie 2026
22.03.2026
17:41
909
Startupul Delve, acuzat că ar fi mințit sute de clienți despre respectarea GDPR și HIPAA, folosind „dovezi fabricate” și auditări formale
Horoscopul zilei 24.03.2026
1 MDL
1 EUR
20.16
1 USD
17.44
1 RON
3.96
1 RUB
0.21
1 UAH
0.40





Inapoi














