După Castelul de lut, Sibiul are „Dealul verde” – un nou obiectiv turistic UNIC în România
6048
Începând din această iarnă, în județul Sibiu funcționează o pensiune unică în România, construită aproape integral sub pământ. Intitulată „Dealul verde” și aflată în Porumbacu de Sus, unitatea de cazare amintește cu ușurință de cărțile lui J. R. R. Tolkien și celebrele filme din seria „Stăpânul inelelor” prin Ținutul Hobbiților.
Ideea aparține unei familii din București, el specialist în industria filmului, ea cu o vastă experiență în domeniul croitoriei pentru Horeca. Sătui de agitația Capitalei, cei doi au decis să se mute într-un loc liniștit, cu aer curat și verdeață. Au ales Porumbacu datorită ”oamenilor extraordinari de amabili și deschiși”, întâmplător nu foarte departe de Castelul de lut ”Valea Zânelor”, devenit în ultimii ani o atracție turistică majoră. Au pregătit un proiect susținut prin fonduri europene și au ajuns să-și vadă visul devenit realitate, în urma unei investiții totale de peste 600.000 de euro.
Sursa foto: Facebook „Dealul Verde – Pensiune”
„Proiectul este unicat doar din punct de vedere al destinației, adică pensiune. Noi ne-am inspirat din creațiile unui arhitect elvețian care a gândit și creat astfel de clădiri în Elveția, cu destinație locuință. Nu există în Europa ceva asemănător cu destinație turistică. Sigur, am pornit de la o sursă de inspirație, însă am adăugat foarte multe idei proprii, concepte personale, până am ajuns la proiectul final. Apoi, am avut norocul să întâlnim un arhitect excepțional, care a înțeles de la bun început ce ne dorim și ne-a făcut o propunere pe care am acceptat-o foarte ușor. Mă refer aici la detaliile tehnice, funcționale, altfel noi știam exact ce vrem. Eu am un tablou acasă, realizat de mine, și este aproape identic. Pot să spun fără probleme că mi-am văzut visul împlinit”, a explicat pentru Turnul Sfatului Nicoleta Tănăsescu, proprietara pensiunii.
Pensiunea a fost vizitată zilele trecute de prezentatorul TV, Cristian Tabără. Sursa foto: Facebook „Dealul Verde – Pensiune”
„Dealul verde” a fost gândit ca o unitate de cazare, însă arhitectura unică l-a făcut să devină rapid un obiectiv turistic în sine, deja vizitatori din diferite părți ale țării venind să vadă ”camele de sub pământ”.
„Noi suntem onorați ori de câte ori cineva vine, vrea să vadă și se minunează, îi primim cu bucurie, dar ”Dealul verde” va fi o agro-pensiune, propunem un spațiu unicat în care să-ți petreci timpul în liniște și intimitate. Pe lângă arhitectura unică, noi punem la dispoziție camere cu terase proprii și tot confortul de care cineva ar putea avea nevoie. Sau, dacă vrei socializare și o atmosferă prietenoasă, poți coborî în corpul de recepție, unde avem planificate numeroase activități pentru oaspeții noștri”, mai spune doamna Tănăsescu.
Imagine din timpul construcției. Sursa foto: Facebook ”Dealul Verde – Pensiune”
„Dealul verde” are opt camere și în prezent se mai lucrează la mici retușuri și amenajări interioare. Camerele îngropate în pământ vor oferi oaspeților o experiență unică, fără a afecta confortul.
„Noi fiind iubitori de natură am vrut să modificăm cât mai puțin mediul înconjurător. Camerele au fost gândite pentru a aduce cât mai mult cu bordeiele românești din vechime. Ele sunt îngropate în pământ, iar fațada este la nivelul solului”.
Proiectul inițial. Sursa foto: Facebook ”Dealul Verde – Pensiune”
Cât privește alegerea locației, familia Tănăsescu arată că a fost o decizie luată cu sufletul.
„Alegerea zonei a fost absolut subiectivă, mediul se potrivea perfect cu ce aveam în minte. Proiectul nostru a fost demarat în anul 2016, când am elaborat documentația pentru accederea de fonduri europene, însă munca efectivă în teren a debutat în toamna anului trecut. Când am stabilit ce urma să facem și unde, Castelul de lut nu era obiectivul turistic care este astăzi, era tot într-o fază incipientă, din acest motiv vă spun că a fost o coincidență. Până la urmă este o coincidență fericită care, sperăm noi, va duce la dezvoltarea durabilă a turismului în zonă”, mai spune proprietara pensiunii. De altfel, întrebat de reporterul Turnul Sfatului, și proprietarul Castelului de lut a avut numai cuvinte de laudă legate de noul obiectiv turistic din zonă, concluzia fiind aceeași.
Citiți continuarea articolului AICI.
1
Fabrică globală de dezinformare: cum profită creatorii online de videoclipurile AI despre războiul dintre SUA, Israel și Iran
369
Primarul Londrei, Sadiq Khan, curtează Anthropic să se mute la Londra pe fondul conflictului companiei cu Pentagonul și administrația Trump
06.03.2026
23:04
417
Bill Gates obține undă verde în SUA pentru primul reactor nuclear Natrium TerraPower din Wyoming
06.03.2026
22:35
337
Microsoft, Google și Amazon garantează accesul la Anthropic Claude pentru clienții civili, în pofida interdicției Pentagonului
379
Pokémon acuză Casa Albă că i-a folosit ilegal imaginile în meme-uri pro-Trump
06.03.2026
20:22
394
Cer senin și nopți reci în Republica Moldova, sâmbătă, 07.03.2026
06.03.2026
19:58
507
Maia Sandu promite spitale moderne și porturi dezvoltate la Cahul și Giurgiulești în cadrul unei vizite în sudul țării
439
Poliția britanică intensifică patrulele după apariția pe rețelele sociale a „războaielor între școli”
06.03.2026
18:23
431
Tot mai multe țări se pregătesc să interzică rețelele sociale pentru copiii sub 16 ani
06.03.2026
18:10
460
TriZetto recunoaște furtul datelor medicale și personale a peste 3,4 milioane de americani, după un an de breșă nedetectată
348
Primarul Londrei, Sadiq Khan, curtează Anthropic să se mute la Londra pe fondul conflictului companiei cu Pentagonul și administrația Trump
06.03.2026
23:04
394
Bill Gates obține undă verde în SUA pentru primul reactor nuclear Natrium TerraPower din Wyoming
06.03.2026
22:35
320
Microsoft, Google și Amazon garantează accesul la Anthropic Claude pentru clienții civili, în pofida interdicției Pentagonului
362
Pokémon acuză Casa Albă că i-a folosit ilegal imaginile în meme-uri pro-Trump
06.03.2026
20:22
382
Cer senin și nopți reci în Republica Moldova, sâmbătă, 07.03.2026
06.03.2026
19:58
494
Maia Sandu promite spitale moderne și porturi dezvoltate la Cahul și Giurgiulești în cadrul unei vizite în sudul țării
427
Poliția britanică intensifică patrulele după apariția pe rețelele sociale a „războaielor între școli”
06.03.2026
18:23
419
Tot mai multe țări se pregătesc să interzică rețelele sociale pentru copiii sub 16 ani
06.03.2026
18:10
448
TriZetto recunoaște furtul datelor medicale și personale a peste 3,4 milioane de americani, după un an de breșă nedetectată
06.03.2026
17:47
478
MEC implică sute de profesori în consultările publice pentru noile concepții ale disciplinelor școlare din învățământul general
06.03.2026
17:43
436
Indonezia introduce restricții de vârstă pentru accesul copiilor la rețelele de socializare
06.03.2026
17:39
502
Modelul austriac de formare a profesorilor, studiat de o delegație a educației din Republica Moldova în vizită la Viena și Linz
434
Indonezia interzice accesul copiilor sub 16 ani la rețelele sociale și platformele online cu „risc ridicat” pentru protejarea minorilor
445
India: statul Karnataka anunță interzicerea rețelelor sociale pentru copiii sub 16 ani, între planuri ambițioase și semne de întrebare juridice
06.03.2026
16:17
472
Compania franceză de calcul cuantic Pasqal se listează printr-un SPAC de 2 miliarde de dolari, dar promite să rămână „franceză”
06.03.2026
15:11
820
Dodon o trimite din nou pe Maia Sandu la Moscova, pentru ca să se roage de Putin să livreze gaz în R. Moldova/Transnistria. Socialistul a fost pus la punct: „Avem contract cu „Gazprom”… Dodon, sunați-l pe Putin și cereți respectarea înțelegerilor”
06.03.2026
15:05
519
Planul de formare continuă pentru 2026 va instrui circa 25.000 de cadre didactice și manageriale
06.03.2026
14:24
769
Maia Sandu, o nouă FUNCȚIE după încheierea mandatului de președinte al R. Moldova: „Voi contribui la DEZVOLTAREA țării”
06.03.2026
14:18
490
MEC lansează consultări publice pe noua Concepție a disciplinei „Biologia” în învățământul general
06.03.2026
12:40
614
Parlamentul examinează politicile de reintegrare și situația de securitate din Zona transnistreană
06.03.2026
12:20
656
Femeie din Ucraina, reținută în flagrant la Bălți cu peste 400 de mii de lei, plasată în arest preventiv pentru escrocherie
06.03.2026
12:07
520
Concurs republican pentru elevi, lansat de MEC, dedicat memoriei războiului, deportărilor și foametei organizate în Republica Moldova
06.03.2026
11:26
556
MEC lansează consultări publice pentru noua Concepție a disciplinei școlare „Matematică” din învățământul general
06.03.2026
10:33
582
Japonia dă undă verde primelor terapii cu celule stem iPS pentru Parkinson și afecțiuni cardiace
06.03.2026
08:11
594
Horoscopul zilei 06.03.2026
Bill Gates obține undă verde în SUA pentru primul reactor nuclear Natrium TerraPower din Wyoming
Microsoft, Google și Amazon garantează accesul la Anthropic Claude pentru clienții civili, în pofida interdicției Pentagonului
1 MDL
1 EUR
20.13
1 USD
17.34
1 RON
3.95
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40


Inapoi














