Drama care le-a adus sub același acoperiș, la Chişinău

ÎMPREUNĂ // Crescute fără mamă și tată, frați și surori, Cristina și Ana s-au întâlnit la un Centru de plasament temporar. De atunci, au rămas de nedespărțit. Iar cei doi copilași pe care îi cresc de unele singure le unesc și mai mult

O istorie de viață care le-ar descrie pe amândouă. Născute, dar crescute fără mamă și tată, frați și surori. Nu au știut cum este să fii mângâiată de părinți sau apropiați, să mergi în ospeție pe la rude ori să fii cea mai fericită, pentru că astăzi este ziua ta de naștere. „Îmi sunt străine aceste sărbători și îmi lasă un gust amar. Alt sentiment vreau însă să îl cultiv copilului meu. Chiar dacă acum crește doar cu mama, încerc să-i dau tot ce are nevoie”, ne spune Cristina Teodorescu.

Înfiată la cinci anișori

Nu știe cine este mama ei, pentru că „s-a trezit” în orfelinat. Primii cinci ani din viață i-a petrecut acolo, iar la vârsta de cinci anișori a fost înfiată de către o familie din cartierul Schinoasa al municipiului Chișinău. S-a gândit atunci că, în sfârșit, va avea o familie fericită. Nu a fost să fie. „Nici nu vreau să-mi amintesc de mama vitregă, că încep să tremur. Mă gândesc deseori că m-a luat din internat numai ca să-și bată joc de mine. Am fost nu o dată bătută, cu echimoze pe tot corpul, mâna ruptă. Mi-au rămas și acum semne de la bătăile ei. Mai avea doi feciori biologici și, probabil, își dorea o fată, dar mai bine nu mă înfia. Nu am mai știut de sărbători ori că am și eu zi de naștere. Nici nu aveam unde să dormim, stăteam într-un pătuc de un metru lungime, deseori mă culcam chiar la podea. Și nu vă gândiți că aveam așternut acolo ceva. Nu…”, își amintește Cristina.

A fugit de acasă

Nu a mai rezistat și la vârsta de 14 ani a fugit de acasă. Nu putea să o întrebe pe mama vitregă de ce procedează așa și de ce a ținut să o ia din internat, dacă nu avea grijă de ea. „Îmi era teamă să o întreb ceva, nici vorbă să-i întorc vreun cuvânt. Mă bătea fără milă. Nu avea soț și schimba des bărbații… Când unul, când altul. Cei doi băieți pe care îi are nu am simțit niciodată să țină la mine. Am fost o străină pentru ei. Chiar și atunci când trebuia să meargă undeva în ospeție, se duceau, dar pe mine mă lăsau acasă singurică”, își amintește tânăra.

Și-a întâlnit sora de necaz

Timp de câțiva ani, Cristina a fost adăpostită de niște cunoștințe. Muncea cu ziua pentru ca să facă un ban de vreo bucățică de pâine ori vreo haină. Muncește și acum. Așa a vrut soarta să nască un copilaș, iar tatăl acestuia să-i abandoneze. Nu avea casă și, pomenindu-se practic în mijlocul străzii, a ajuns la un Centru de plasament temporar. „Înainte de a ajunge la Centru, stăteam chiar în stradă. Eram însărcinată, nu mă primea nimeni la serviciu, documente nu aveam și nici unde locui. Dormeam în parcuri. Nici nu vreau să-mi amintesc prin ce am trecut”, zice cu lacrimi în ochi Cristina.

La Centrul de plasament a cunoscut-o pe sora de suflet și de necaz, Ana Cazacioc. Și ea orfană, fără casă, rude și cu un copil de trei anișori în brațe. Ana a ajuns la internat după ce i-a murit mama, iar tatăl i-a fost împușcat. Nu-și amintește multe de familie, era mică atunci, avea opt ani abia împliniți. „Mai multe îmi amintesc deja din internat, dar acolo vă dați seama cum a fost… E totuși internat, oricât de bine ți-ar fi și s-ar purta cu tine personalul de acolo”, susține Ana.

Două necazuri sub același acoperiș

Are și Ana de crescut un copil și tot singură e. Tatăl acestuia, de îndată ce a aflat că tânăra este însărcinată, a abandonat-o. Greu i-a fost, dar s-a descurcat și asta speră că va face și în continuare. Pe moment, cele două femei locuiesc cu copilașii lor sub același acoperiș, stau cu chirie într-o garsonieră din capitală. „Eu nu lucrez, pentru că oriunde am încercat să mă angajez, toți se feresc când aud că sunt singură și am un copilaș mic. Vreau să-l dau la o grădiniță, dar trebuie să trec controlul medical cu copilul și nu am bani. De unde să iau eu 200 de lei, dacă nu-i am?”, se frământă tânăra.

Cea care duce greul în casă este Cristina. Din 2 600 de lei – salariul pentru o lună, are de împărțit pentru gazdă, servicii de întreținere, plata pentru grădiniță, mâncare și haine. „Nu dă Doamne să mi se îmbolnăvească copilașul, nu știu ce aș face. Am avut timpuri când nu aveam nicio bucățică de pâine pe masă. Am probleme de sănătate și nici nu pot merge să fac investigațiile necesare, pentru că nu am bani, poate mai pe la primăvară, când nu va trebui să plătesc și pentru căldură, că asta bate mai mult la buzunar acum. Iată se apropie Revelionul și vreau să vină și la puișorii noștri Moș Crăciun, să avem și ceva bunișor pe masă. I-am promis Anei că-i voi procura ceva și copilașului ei, fiindcă ea nu are bani și nici nu poate să se angajeze acum undeva. Muncesc pentru asta”, ne spune Cristina.

Ajutor de la creștini

Banii din salariu sunt prea puțini pentru a acoperi toate nevoile celor două mame singure. Un ban și o bucățică în plus, una dintre ele câștigă ajutând și o familie de bătrâni din capitală. „Merg și le procur produse, le fac ordine și alte treburi prin casă. În schimb, îmi dau ceva de mâncare, de îmbrăcat și bani, chiar dacă nu mulți, dar îmi ajung să iau vreun kilogram-două de cartofi și crupe”, ne mai spune femeia. Ajutor are și de la Misiunea Socială „Diaconia” a Mitropoliei Basarabiei. „Dintr-o parte mai puțin, din alta mai mult și ne descurcăm. Sănătoase să fim ca să ne putem crește copiii. Desigur, nu renunț la visul de a avea o casă proprie, să am o grădină unde să cultiv legume, să-mi sădesc un copac și să-mi cresc copilașul cu drag”, conchide optimistă Cristina.