Două persoane din conducerea fostei întreprinderi de stat „Air Moldova”, inclusiv ex-directorul Iulian Scorpan, trimise pe banca acuzaților: ABUZ de putere în gestionarea bunurilor și banilor companiei
2614
Două persoane din conducerea fostei întreprinderi de stat „Air Moldova” sunt acuzate de abuz de putere în procesul gestionării bunurilor și resurselor financiare ale companiei, fapt ce a cauzat un prejudiciu de peste un milion de lei.
Procurorii anticorupție anunță că au finalizat urmărirea penală în privința acestor persoane și au transmis-o în instanța de judecată. Presa scrie despre faptul că una dintre persoanele acuzate este Iulian Scorpan.
Mai exact, reprezentanții foste conduceri a întreprinderii sunt acuzate că, că în cadrul exercitării obligațiunilor funcționale, abuzând de atribuțiile acordate de a asigura efectuarea auditului rapoartelor financiare, au periclitat activitatea societăților de audit care urmau a efectua auditul obligatoriu anual prin neprezentarea la timp și în volum deplin a informației necesare.
Oamenii legii susțin că persoaneșe acționau contrar prevederilor legale și urmăreau scopul tăinuirii situației financiare a întreprinderii, fapt care a dus la imposibilitatea exprimării opiniei asupra situațiilor financiare ale ÎS CA „Air Moldova” încheiate la finele anilor 2014, 2015 și 2016 și inerent. De asemenea, nici Consiliul de administrație al întreprinderii nu a putut vedea rapoartele auditorului, în vederea evitării evaluării indicatorilor de performanță a administratorului.
Cu toate acestea, banii pentru efectuarea auditului au fost plătiți, cauzându-i companiei un prejudiciu material în sumă totală de peste 1,044 de milioane de lei.
„În gestiunea Procuraturii Anticorupție și a organului de urmărire penală a Centrului Național Anticorupție au rămas alte cauze penale care au ca obiect al investigațiilor acțiunile persoanelor atât publice, cât și private legate de activitatea fostei întreprinderi de stat „Air Moldova”, iar la emiterea unor decizii procesuale vom reveni cu detalii suplimentare”, se arată într-un comunicat de presă al Procuraturii Anticorupție.
06.11.2026
15:01
06.11.2026
14:39
06.11.2026
14:29
06.11.2026
13:57
06.11.2026
13:46
06.11.2026
13:43
06.11.2026
13:13
06.11.2026
12:51
06.11.2026
12:47
06.11.2026
12:20
06.11.2026
12:11
06.11.2026
15:01
06.11.2026
14:39
06.11.2026
14:29
06.11.2026
14:02
06.11.2026
13:57
06.11.2026
13:46
06.11.2026
13:43
06.11.2026
13:13
06.11.2026
12:51
06.11.2026
12:47
06.11.2026
12:20
06.11.2026
12:11
06.11.2026
11:12
06.11.2026
11:06
06.11.2026
10:54
06.11.2026
09:26
06.11.2026
08:24
06.11.2026
08:20
06.11.2026
07:20
06.11.2026
03:53
06.11.2026
02:31
06.11.2026
01:47
06.11.2026
01:35
05.11.2026
22:45
05.11.2026
22:27
05.11.2026
21:44
VIDEO // Imunitatea nu este un scut pentru TRĂDARE DE ȚARĂ! Premierul Tofan, reacție dură după ce deputații Costiuc și Stefanco au dat buzna în Portul Giurgiulești: „Sunteți gata să dați foc la țară”
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Schimbare la 180 de grade // România, catalogată drept „stat străin” de către „unionistul” Vasile Costiuc. Reacții tăioase pe scena politică după atacurile la adresa investitorului din Constanța
Elevii din Moldova, pe locul 54 în clasamentul PISA 2025: cine conduce topul mondial
VIDEO // Află cum îți poți RECUPERA banii de la stat! TRUCUL fiscal legal prin care moldovenii pot economisi MII DE LEI pentru studiile copiilor















