Procurorii EVITĂ să instrumenteze dosarul lui Gheorghe Avornic
4426
zdg.md Procurorii evită să instrumenteze dosarul în privința avocatului Gheorghe Avornic. În doar trei luni de când a fost pornită, cauza penală care îl vizează pe avocatul Gheorghe Avornic, în prezent membru al Consiliului Superior al Magistraturii, a fost transmisă de la o procuratură la alta, fiind pasată până la urmă în responsabilitatea poliției.
După ce procurorul Oleg Baciu din cadrul Procuraturii mun. Chișinău a decis, pe 13 ianuarie, să transmită dosarul spre examinare procurorilor de la Bălți, pe motiv că actele între partea vătămată și avocat au fost semnate în mun. Bălți, la solicitarea procurorului general dosarul a fost retras de la Bălți și readus în Chișinău. Precizăm că solicitarea de a examina dosarul la Chișinău a venit de la persoanele care figurează drept parte vătămată în proces Elena și Mihai Daiciuc, care afirmă că Avornic i-ar fi deposedat prin înșelăciune de acțiunile pe care le dețineau în două companii.
Timp de o lună de zile, procurorii au cumpătat cui să transmită acest dosar, pentru ca până la urmă să îl trimită Direcției urmărire penală din cadrul Ministerului Afacerilor Interne.
„Dosarul se află la noi de o lună”, afirmă șeful direcției, Gheorghe Malic. Potrivit lui, deocamdată Avornic nu are calitatea de bănuit în dosar și asta pentru că, fiind membru al Consiliului Superior al Magistraturii, pentru a-i putea înainta învinuirea este nevoie de acceptul CSM pentru a-i ridica imunitatea.
„După ce vom finaliza urmărirea penală, vom trimite dosarul procuraturii. Lor le revine rolul de a cere retragerea imunității lui Gheorghe Avornic, în cazul în care vor considera oportun acest lucru”, a declarat Malic pentru Ziarul NAȚIONAL.
Amintim că dosarul penal a fost deschis pe faptul însușirii prin abuz de încredere și înșelăciune de la Elena și Mihai Daiciuc a acțiunilor în două companii comerciale. Prejudiciul material cauzat depășește suma de 770 de mii de lei.
Avornic neagă aceste acuzații, cu toate acestea, indică în declarația sa de avere că este acționar în una dintre companiile care anterior au aparținut Elenei și lui Mihai Daiciuc.
24.12.2013
18:42
24.12.2013
17:14
12.06.2020
16:43
05.06.2020
12:39
05.06.2020
11:38
02.06.2020
16:18
29.05.2020
14:15
29.05.2020
09:59
28.05.2020
17:00
26.05.2020
14:39
10.11.2026
04:24
10.11.2026
04:14
10.11.2026
03:42
10.11.2026
03:25
10.11.2026
02:08
10.11.2026
00:38
09.11.2026
22:54
09.11.2026
21:48
09.11.2026
21:29
09.11.2026
19:49
09.11.2026
19:09
09.11.2026
19:09
09.11.2026
18:44
09.11.2026
18:27
09.11.2026
18:15
09.11.2026
17:48
09.11.2026
17:44
09.11.2026
17:37
09.11.2026
17:35
09.11.2026
17:28
09.11.2026
17:12
09.11.2026
16:47
09.11.2026
16:38
09.11.2026
16:20
09.11.2026
16:06
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”
Revenit de la Moscova, Igor Dodon îi cere Maiei Sandu grațierea Evgheniei Guțul, omul de încredere al lui Ilan Șor
Avocat trimis în judecată: ar fi primit 5 800 de euro și 22 000 de lei pentru influențarea a două dosare


















