10:00:33 24.03.2026
Stiri

Dorin Junghietu susține la Istanbul că Moldova devine un pilon al securității energetice în regiune

Actualitate 05.05.2025 18:25 Vizualizări1304
Dorin Junghietu susține la Istanbul că Moldova devine un pilon al securității energetice în regiune

Dependența energetică a Republicii Moldova, moștenită din trecut, trebuie gestionată cu înțelepciune pentru a transforma provocările în oportunități. Această opinie a fost exprimată de Dorin Junghietu, ministrul Energiei, la Summitul Resurselor Naturale de la Istanbul.

El a participat la panelul „Dinamica Asigurării Aprovizionării: Provocări și Oportunități” și a subliniat importanța crucială a coridorului vertical pentru importurile de gaze naturale în contextul instabilităților determinate de Federația Rusă.

În cadrul summitului, ministrul moldovean a purtat discuții cu omologii săi din Turcia, Bulgaria și România. În întâlnirea cu Alparslan Bayraktar, ministrul turc al Energiei, au convenit să intensifice cooperarea în baza Memorandumului de Cooperare semnat în noiembrie anul trecut.

Acesta vizează schimbul de cunoștințe și dezvoltarea proiectelor comune, precum și atragerea de investiții și consolidarea securității energetice.

Au fost dezbătute și posibilitățile concrete în domeniul energiei regenerabile, eficienței energetice, comerțului cu energie electrică și tehnologii inteligente în sectorul energetic.

Cu Zhecho Stankov, omologul bulgar, Junghietu a discutat despre colaborarea continuă bazată pe Memorandumul de Înțelegere semnat în 2024, inclusiv măsuri concrete pentru eventuale crize energetice. S-au analizat și soluții de facilitare a accesului companiilor moldovenești la infrastructura de stocare din Bulgaria și la piețele energetice regionale.

Summitul Resurselor Naturale de la Istanbul este o platformă de discutii despre evoluțiile, obiectivele și prioritățile țărilor din regiune, având drept scop consolidarea cooperării reciproce și a fost marcat de prezența președintelui Turciei, Recep Tayyip Erdogan.

Stiri relevante
24.03.2026 07:51 316 Horoscopul zilei 24.03.2026
Top stiri
24.03.2026 07:51 316 Horoscopul zilei 24.03.2026
23.03.2026 08:47 697 Horoscopul zilei 23.03.2026

Curs valutar
1 MDL   1 EUR 20.16 1 USD 17.44 1 RON 3.96 1 RUB 0.21 1 UAH 0.40
Sondaj
Dacă duminica viitoare ar avea loc un referendum privind unirea Republicii Moldova cu România, cum ați vota?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2025. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate Termeni și condiții News widget RSS Contacte