FĂRĂ CONTROL // Ce se întâmplă cu AJUTOARELE UMANITARE venite în R. Moldova
3305
În R. Moldova sunt aduse anual peste 800 de loturi de ajutoare umanitare, însă în majoritatea cazurilor autoritățile nu verifică dacă acestea sunt repartizate sau utilizate corect
Parlamentul a adoptat în ultimii doi ani peste 30 de proiecte de legi prin care s-a permis introducerea în țară, fără achitarea taxelor vamale, a unor bunuri donate de diverse instituții sau persoane cu cetățenie străină. Unele au ajuns în R. Moldova cu mari întârzieri, altele au fost distribuite cu încălcarea regulilor, iar în alte cazuri bunurile au ajuns corect la destinație doar că, în scurt timp, cineva a decis că le poate folosi în interes propriu.
În vara anului trecut, deputații au permis Uniunii Consiliilor Raionale din Moldova (UCRM) să importe fără taxe vamale 15 autocare de model „Fiat”, produse în anii 1990-1991, pe care le-au primit cu titlu gratuit de la o companie de transport din Torino, Italia. Unele nu au ajuns nici până astăzi la destinație, deși mai multe consilii raionale au achitat, încă anul trecut, zeci de mii de lei pentru ca autobuzele să fie transportate în R. Moldova.
Autocare livrate cu întârziere de un an
„Am transferat din buget 57 de mii de lei pentru un autobuz cu 50 de locuri care urma să ajungă la noi până în luna septembrie 2013. Planificam să transportăm cu el copiii din satele mai mici la școala de circumscripție. Ne-au tot amânat și încă nu l-am primit. Motivează că sunt probleme la vamă. Sperăm că va ajunge până va începe noul an școlar”, susține președinta raionului Leova, Eufrosenia Grețu.
Și raionul Fălești a transferat anul trecut 112 mii de lei către UCRM pentru transportarea a două autocare. Și acestea au ajuns cu mari întârzieri. Directorul executiv al UCRM, Andrei Buzatu, explică de ce donațiile au ajuns cu întârziere. „Nu e simplu să aduci 15 autobuze de la 2 000 de kilometri. Firma transportatoare nu avea experiență. Până acum a adus în țară ambulanțe transportate pe platforme, iar aici au mers pe roți, traversând vămile mai multor state europene. Am perfectat foarte multe documente”, a motivat Buzatu, precizând că săptămâna trecută au fost introduse în țară trei autocare și mai rămân să ajungă la destinație încă două.
Intenții de vânzare a donației
Un alt lot de ajutoare umanitare, o altă problemă. Primăria satului Grozești din raionul Nisporeni a primit, în iunie curent, o donație din partea unei asociații de caritate din SUA. În localitate au fost aduse 475 de biciclete şi 72 de maşini de cusut care urmau a fi împărțite gratuit locuitorilor. Primăria a decis însă să organizeze o tombolă pentru a vinde mărfurile, motivând că donatorul trebuie să-și recupereze cheltuielile de transport. Chiar dacă în decizia Parlamentului privind importul fără taxe a bicicletelor era indicat prețul de 10 dolari pentru o unitate, obiectele urmau a fi vândute la un preț cuprins între 200 și 500 de lei. După ce au aflat de intenția primăriei, reprezentanții Ministerului Muncii, Protecției Sociale și Familiei au avertizat autoritățile locale din Grozești: „Ferit-a Sfântul să vindeți bicicletele!”.
Verificări selective
„Pentru fiecare lot de ajutor umanitar, ministerul eliberează un aviz pentru import. Atunci se verifică dacă donatorii sunt de încredere și cine sunt cei care vor recepționa donația. Ulterior, verificăm doar selectiv dacă ajutoarele au fost distribuite corect. Nu putem să verificăm 850 de loturi umanitare care vin anual în R. Moldova. Dar trebuie să avem și temei să inițiem o verificare, de exemplu, sesizări de la cetățeni nemulțumiți. Dacă constatăm nereguli, atenționăm organele de drept”, a explicat Mihai Malic, șeful Secţiei ajutoare umanitare din cadrul Ministerului Muncii.
Inspecție la Grozești
După scandal, toate bicicletele au fost împărțite gratuit locuitorilor din Grozești, iar o parte din mașinile de cusut au fost donate școlii și grădiniței din sat. Chiar și așa, locuitorii spun că s-au admis nereguli la repartizare, unele familii primind și câte cinci biciclete. Autoritățile promit să meargă în inspecție la Grozești pentru a verifica dacă sunt adevărate insinuările cetățenilor. „Nu știam că există asemenea sesizări. O să cerem o notă informativă de la primărie și o să ne deplasăm în sat să vedem câte biciclete și cui au fost repartizate. Știu că unele erau defectate. În Grozești, urmează a fi reconstruit drumul central pe care va fi prevăzută o pistă pentru bicicliști. Va fi primul sat din R. Moldova în care vor circula sute de biciclete”, laudă proiectul vicepreședintele raionului Nisporeni, Ion Munteanu, tot el președintele Comisiei teritoriale pentru ajutoare umanitare.
Ajutoare, folosite în interes propriu?
O situație incertă, legată de utilizarea ajutoarelor umanitare, se atestă și în satul Ciuciuleni din raionul Hâncești. Asociația „Prezicere Divină”, cu menirea de „a promova asistența socială și a acorda ajutor material, moral și spiritual orfanilor”, a primit pe parcursul ultimilor ani mai multe donații din Italia. Printre cadouri se numără și câteva unități de transport: două ambulanțe, un tractor, o autospecială pentru pompieri și o mașină de marca „Volkswagen” pentru transportarea persoanelor cu dizabilități. Deși unitățile de transport urmau a fi utilizate de comunitate, „sunt folosite în interes propriu”, spune primarul satului Ciuciuleni, Gheorghe Grigoraș.
Donații nefolosite
„Ambulanțele nici nu se văd prin sat. Am cerut odată ajutorul să transportăm o persoană din familie social-vulnerabilă și ne-au refuzat, motivând că mașina nu are șofer. O ambulanță a fost răsturnată și nu se mai știe nimic de soarta ei. Aceea, în general, a fost importată din numele primăriei, deși nu aveam nimic cu donația. Asociația nici nu prestează servicii pentru persoanele cu dizabilități. În general, instituția și-a schimbat deja de câteva ori tipul de activitate”, precizează alesul local. Cât privește autospeciala pe care asociația a importat-o, motivând că este dotată și cu utilaj pentru curățarea drumurilor de zăpadă și va fi utilizată în toate satele din vecinătatea Ciuciuleniului, unitatea de transport stă parcată. Iarna trecută, primăria a apelat o singură dată la serviciile autospecialei, a dat combustibilul și a fost curățat drumul până la ieșirea pe traseul central.
Centru Național de Antiviolență, pe bani italieni
Managerul Asociației „Prezicere Divină” spune că unitățile de transport sunt utilizate doar în interes de serviciu sau stau parcate, fiindcă se defectează des. „Și atunci când mi-a cerut primarul ambulanța era stricată. Acum le facem reparație capitală și vor fi utilizate când va fi deschis Centrul Național de Antiviolență pe care l-am construit în sat”, dă asigurări directorul asociației, Maria Bezer.
„Am investit 1,8 milioane de euro la Ciuciuleni, în afară de mașinile și echipamentul donat. Imediat ce vom obține actele necesare, vom utiliza toată tehnica și construim și un garaj pentru ea. Dar… nu avem sprijinul autorităților locale”, se plânge Valentina Geamănă, vicepreședintele Asociaţiei „Aktiv Hilfe fur Kinder” din Italia, care implementează proiecte în Ciuciuleni.
11.02.2026
20:59
295
Republica Moldova se încălzește: vreme mai blândă joi, 12.02.2026
11.02.2026
17:54
444
Universitatea de Stat din Comrat, la 35 de ani: Maia Sandu cere protejarea limbii și culturii găgăuze
11.02.2026
17:07
476
Dan Perciun îi cheamă pe studenții la științe exacte spre o carieră de profesor: „Avem mare nevoie de voi în școli”
11.02.2026
16:59
409
Guvernul aprobă un nou regulament pentru școlile sportive: cadru modern, inclusiv și orientat spre performanță
11.02.2026
15:35
540
Promovare slabă la examenul auto: doar o treime din școlile de șoferi din Moldova ating pragul impus de Guvern
11.02.2026
12:39
498
Lecții suplimentare gratuite la matematică și limba română pentru mii de elevi de clasa a IX-a din școlile cu predare în limbile minorităților
11.02.2026
10:43
580
Noi automobile pentru echipele de asistență psihopedagogică, pentru sprijinirea copiilor cu cerințe speciale din opt raioane
10.02.2026
22:14
839
ULTIMA ORĂ // Mitropolia Basarabiei CONDAMNĂ actele de violența de la Dereneu, realizate de ierarhul, clericii și susținătorii structurii religioase subordonate Patriarhiei Ruse: ,,Această acțiune a fost una premeditată și violentă"
10.02.2026
21:56
4098
ULTIMA ORĂ, VIDEO // Omul lui Dodon de la Dereneu, dar și alte cinci persoane care au ATACAT carabinierii, REȚINUȚI de Poliție: "Au implicat femei și copii..."
10.02.2026
21:07
930
VIDEO // Reprezentanții bisericii controlate de Patriarhia Rusă au tăbărât în parohia din Dereneu, care aparține Mitropoliei Basarabiei. Polițiștii prezenți la fața locului au fost BRUSCAȚI de preoții mitropoliei subordonate Moscovei
11.02.2026
22:30
261
Zelenski anunță alegeri în Ucraina doar după încetarea focului și garanții de securitate, respingând presiunile SUA invocate de Financial Times
11.02.2026
20:59
279
Republica Moldova se încălzește: vreme mai blândă joi, 12.02.2026
11.02.2026
20:34
309
Comisia Europeană înăsprește drastic regulile pentru drone după valul de survolări misterioase din 2025 în Europa
11.02.2026
18:53
455
Serviciile secrete estoniene: Rusia își consolidează forțele armate pentru a schimba echilibrul de putere în Europa
11.02.2026
18:05
421
Lavrov promite că Rusia își menține limitele nucleare dacă și SUA respectă fostul tratat New START
11.02.2026
17:54
424
Universitatea de Stat din Comrat, la 35 de ani: Maia Sandu cere protejarea limbii și culturii găgăuze
11.02.2026
17:07
460
Dan Perciun îi cheamă pe studenții la științe exacte spre o carieră de profesor: „Avem mare nevoie de voi în școli”
11.02.2026
17:02
449
Guvernul introduce metodologie nouă pentru identificarea și retragerea rapidă a produselor nealimentare periculoase, de la jucării la electrocasnice
11.02.2026
16:59
392
Guvernul aprobă un nou regulament pentru școlile sportive: cadru modern, inclusiv și orientat spre performanță
11.02.2026
16:53
424
Maia Sandu cere la Universitatea din Comrat protejarea limbii și culturii găgăuze și implicare mai mare a tinerilor în societate
11.02.2026
16:37
436
Guvernul introduce reguli noi pentru utilizarea medicamentelor veterinare în prevenirea bolilor la animale
11.02.2026
16:33
479
Maia Sandu cere la Comrat salvarea limbii găgăuze și consolidarea rolului Universității în dezvoltarea autonomiei
11.02.2026
16:31
461
Guvernul introduce reguli stricte pentru sănătatea animalelor acvatice și siguranța produselor din acvacultură
11.02.2026
16:26
442
Expoziția „Fabricat în Moldova” și-a deschis porțile la Chișinău: 400 de companii autohtone și parteneri din peste 60 de țări
11.02.2026
15:53
477
Parlamentul European aprobă împrumutul de 90 de miliarde de euro pentru Ucraina, rambursabil după plata despăgubirilor de război de către Rusia
11.02.2026
15:52
468
Secretarul de stat Iurie Scripnic părăsește Ministerul Agriculturii după patru ani de mandat
11.02.2026
15:49
471
Guvernul o numește pe Tatiana Nistorică secretar de stat la Agricultură și Industrie Alimentară
11.02.2026
15:36
397
Ministerul Energiei trasează foaia de parcurs pentru transformarea digitală a sectorului energetic în perioada 2026–2030
11.02.2026
15:35
527
Promovare slabă la examenul auto: doar o treime din școlile de șoferi din Moldova ating pragul impus de Guvern
11.02.2026
12:43
626
Procurorii cer 15 ani de închisoare și confiscări de milioane în dosarul fostului deputat Constantin Țuțu
11.02.2026
12:39
483
Lecții suplimentare gratuite la matematică și limba română pentru mii de elevi de clasa a IX-a din școlile cu predare în limbile minorităților
11.02.2026
12:17
513
Zborurile de pe aeroportul El Paso, blocate 10 zile din motive speciale de securitate, în vecinătatea unei baze militare americane
11.02.2026
11:50
592
Prima comunitate de energie regenerabilă din Moldova, lansată la Cociulia cu sprijin PNUD și economii de 350 000 lei anual
11.02.2026
11:20
556
Mamă de 20 de ani din Bălți, condamnată la 3 ani de închisoare pentru torturarea propriului copil de un an
11.02.2026
10:56
521
Escroc din Chișinău, condamnat la 9 ani de închisoare după ce a păgubit un cunoscut cu peste 1,25 milioane de lei
Adrian Dupu, la întâlnirea cu aleșii locali din Cantemir: „Alegerile europarlamentare din 9 iunie sunt la fel de importante atât pentru România, cât și pentru R. Moldova”
VIDEO // Cine a CÂȘTIGAT alegerile parlamentare anticipate. PAS ar fi acumulat 55,1%, iar BeCS - 24%. În viitorul Parlament va fi și Partidul „ȘOR”. Prezentarea rezultatelor prealabile a sondajului AFTER POLL 2021
Cavcaliuc poate fi CERCETAT PENAL în perioada electorală, în pofida faptului că e candidat la funcția de deputat. Cum comentează PACE decizia CSJ
Nicolae Negru // Primul pas, Maia Sandu cu Volodymyr Zelenski
1 MDL
1 EUR
20.12
1 USD
16.90
1 RON
3.95
1 RUB
0.22
1 UAH
0.39



Inapoi














