Stiri
Actriţa Esther Williams, fostă campioană la nataţie a Statelor Unite devenită o vedetă la Hollywood în anii '40 şi '50, supranumită „Sirena Hollywoodului", a murit la vârsta de 91 de ani, joi, în reşedinţa sa din cartierul Beverly Hills din Los Angeles, a anunţat agentul ei de presă, citat de AFP.
Născută la Inglewood, în apropiere de Los Angeles, pe 8 august 1921, Esther Williams a început nataţia la vârsta de opt ani şi a câştigat la vârsta de 17 ani proba de 100 metri liber la campionatele naţionale americane.
Esther Williams ar fi trebuit să participe la Jocurile Olimpice din 1940, dar acea ediţie a fost anulată din cauza celui de-al Doilea Război Mondial.
Înotătoarea americană s-a lansat în industria de divertisment participând la show-ul acvatic „Aquacade", de Billy Rose, alături de un alt campion de nataţie, Johnny Weissmüller, devenit celebru pentru interpretarea personajului Tarzan pe marele ecran.
Silueta ei atletică şi graţioasă, asociată cu o francheţe inedită în interviuri şi costumele de baie uneori provocatoare i-au deschis uşile marilor studiouri de la Hollywood, care se confruntau pe atunci cu numeroase dificultăţi cauzate de război şi de criza economică.
Esther Williams a fost angajată de studiourile „Metro-Goldwyn-Mayer” din 1941 până în 1955 şi a debutat pe marele ecran în „Andy Hardy's Double Life" (1942), unul dintre rarele filme în care ea nu a jucat rolul unei înotătoare, scrie gândul.info.
Doliu în lumea filmului. „Sirena Hollywoodului” A MURIT în această dimineaţă
Monden
07.06.2013
17:36
1178

Stiri relevante
24.02.2026
10:53
9367
VIDEO // Mândrie NAȚIONALĂ: Donald Trump, CUCERIT de o moldoveancă la Casa Albă: „Sunteți uimitoare”
24.02.2026
06:57
14245
VIDEO // Reacția străinilor la melodia „Viva, Moldova” a lui Satoshi te face să crezi că este favorit la câștigarea trofeului Eurovision 2026: „Această melodie spune povestea noastră – a celor plecați"
09.09.2025
13:06
37101
VIDEO // „Puterea Dragostei”, cel mai NOU film moldovenesc, în CINEMATOGRAFE din 9 octombrie. Vezi AICI trailerul oficial al filmului
21.08.2025
16:49
35188
FOTO // Vicecampioana olimpică, Anastasia Nichita, a publicat PRIMELE poze cu fetița ei. Cum o cheamă pe micuța de nota zece
08.06.2025
09:57
46540
„The Institute”, noul thriller TV bazat pe romanul omonim al lui Stephen King, a avut premiera la Londra
03.06.2025
11:11
30594
Disney concediază câteva sute de angajaţi în departamentele de film, televiziune şi finanţe corporative
02.06.2025
18:21
29053
LISTĂ // Filmele produse în R. Moldova pe care CNC le va finanța cu 13,3 milioane de lei în 2025
02.06.2025
11:19
21457
Cine este Miss World 2025: Are 21 de ani şi vrea să devină ambasadoare
30.05.2025
19:48
20981
Fosta prințesă Mako a Japoniei a născut primul său copil
29.05.2025
11:11
22335
Eurovision 2025 a înregistrat cea mai mare audienţă din 2004, cu 166 de milioane de telespectatori în 37 de ţări
28.05.2025
12:20
21697
Dezvăluiri: Cine vor fi actorii noului serial original „Harry Potter”

Top stiri
11.04.2026
17:40
304
Nvidia investește în SiFive, startup-ul RISC-V de cipuri AI deschise evaluat la 3,65 miliarde de dolari
11.04.2026
08:05
548
Horoscopul zilei 11.04.2026
11.04.2026
04:30
824
Artemis II, prima misiune NASA spre orbita Lunii după 50 de ani, încheiată cu o amerizare perfectă în Pacific
11.04.2026
00:53
785
Anthropic își suspendă și reactivează în câteva ore contul creatorului OpenClaw, pe fondul noii „claw tax” și al acuzațiilor de copiere a funcțiilor
10.04.2026
23:41
743
Reciclarea bateriilor lovește zidul: Ascend Elements intră în faliment după investiții de 900 de milioane de dolari
10.04.2026
21:06
731
Vreme mai blândă și cer mai acoperit în Republica Moldova, sâmbătă, 11 aprilie 2026
10.04.2026
20:54
765
Femeie din California dă în judecată OpenAI: acuză că ChatGPT i-a alimentat urmăritorul și că firma a ignorat avertismentele de pericol
10.04.2026
19:02
932
Franța renunță la Windows și trece la Linux pentru a-și recâștiga „suveranitatea digitală” și a reduce dependența de tehnologia americană
10.04.2026
18:51
749
Maia Sandu, la expoziția despre Pogromul de la Chișinău din 1903: „Avem datoria să ne amintim pentru a onora victimele și a păstra adevărul istoric”
10.04.2026
18:32
684
YouTube scumpește din nou abonamentele Premium și Music în Statele Unite
10.04.2026
16:13
881
Blocul „Alternativa” se DEZINTEGREAZĂ. După ce i-a readus în Parlament pe Tkaciuk și Stoianoglo, primarul Ion Ceban se „DISOCIAZĂ” de colegii care au încercat să arunce în aer REFERENDUMUL privind integrarea în UE a R. Moldova
10.04.2026
16:01
729
Guvernul prezintă raportul intermediar privind gestionarea stării de urgență în sectorul energetic
10.04.2026
15:18
659
MEC alocă 2 milioane de lei pentru programul „Nisporeni - Capitala Sportului 2026”
10.04.2026
13:35
1025
Ex-deputată condamnată pentru îmbogățire ilicită: amendă uriașă, confiscări și interdicție 10 ani în funcții publice
10.04.2026
13:03
822
Nereguli grave de gestionare la Grădina Botanică Națională „Alexandru Ciubotaru”: auditul MEC indică pierderi potențiale de 10 milioane de lei și sesizează CNA
10.04.2026
11:56
922
VIDEO // Schema „Insolvabilitatea”: Membri unei familii, bănuiți de spălare de bani și evaziune fiscală de peste 7 000 000 de lei în domeniul agricol. Cum funcționa SCHEMA
10.04.2026
09:22
921
Proiectul „EU4REFORMS – DNA” modernizează infrastructura genetică a Poliției și extinde cooperarea cu statele UE
10.04.2026
09:19
922
Lider informal al organizației criminale „Kitaeț”, trimis în judecată: bunuri de peste 6 milioane de lei, puse sub sechestru
10.04.2026
08:16
837
Horoscopul zilei 10.04.2026
10.04.2026
01:39
1063
OpenAI lansează abonamentul ChatGPT Pro de 100 de dolari pe lună pentru dezvoltatori
10.04.2026
01:23
1085
Procurorul general al Floridei deschide o anchetă asupra OpenAI, invocând riscuri pentru minori, securitatea națională și legătura cu atacul armat de la FSU
10.04.2026
00:55
977
Volkswagen renunță la producția electricului ID.4 în SUA și pariază pe noul Atlas pe benzină
09.04.2026
23:31
907
Florida deschide anchetă împotriva OpenAI, acuzată că ChatGPT ar fi fost folosit la planificarea unui atac armat mortal
09.04.2026
23:04
814
Anthropic limitează lansarea modelului Mythos: protecție pentru internet sau pentru propriul profit?
09.04.2026
20:47
908
Vineri, 10 aprilie 2026: cer mai senin și ploi în retragere în toată Republica Moldova

Actualitate
Parteneri
Monden
FOTO // Un model din R. Moldova, noua iubită a celebrului actor american Sean Penn. Cei doi au fost suprinși sărutându-se pe străzile din Madrid
Jim Carrey a desenat o caricatură a Melaniei Trump care a pus Twitter-ul pe jar
Cât valorează inelul de logodnă personalizat primit de Maria Sharapova
Cum le-a schimbat trecerea timpului pe cele mai frumoase actrițe de la Hollywood. Imagini vechi de peste 20 de ani
Punct de vedere NAȚIONAL
Curs valutar
1 MDL
1 EUR
20.12
1 USD
17.24
1 RON
3.95
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40
Sondaj
Prietenii noștri

Inapoi