Doi agenți economici vor să aducă în R. Moldova vaccinul rusesc „Sputnik V”. AMDM: „R. Moldova va autoriza doar vaccinurile care vor fi în deplină corespundere cu cele propuse spre utilizare la nivel MONDIAL”
1305
Doi agenți economici au cerut permisiunea Agenției Medicamentului și Dispozitivelor Medicale (AMDM) să aducă în R. Moldova vaccinul anti-COVID „Sputnik V”, produs de Federația Rusă. „R. Moldova va autoriza doar vaccinurile care vor fi în deplină corespundere cu cele propuse spre utilizare la nivel mondial”, se arată într-un comunicat de presă al AMDM.
AMDM susține că, în baza acordului de colaborare cu Organizația Mondială a Sănătății (OMS), are acces la toata informația privind eficiența, inofensivitatea și calitatea vaccinurilor incluse în Lista de utilizare de urgență (EUL - The emergency use listing), aprobată de OMS pentru vaccinurile anti-COVID-19.
„În cadrul procedurii de aprobare a EUL, se evaluează conformitatea produselor medicale noi în caz de urgență de sănătate publică. Obiectivul este de a face medicamentele, vaccinurile și diagnosticul disponibile cât mai curând posibil pentru a aborda situația de urgență, respectând în același timp criterii stricte de siguranță, eficacitate și calitate. Se evaluează amenințarea pe care o prezintă situația de urgență, precum și beneficiile care ar rezulta din utilizarea produselor medicamentoase, inclusiv a vaccinurilor împotriva oricăror riscuri potențiale”.
Agenției Medicamentului și Dispozitivelor Medicale susține că este în proces de autorizare a vaccinurilor anti-COVID-19 fabricate de către Pfizer-BioNTech, AstraZeneca și Moderna, care sunt incluse în programul COVAX.
„De asemenea, la AMDM sunt depuse 2 dosare de către agenții economici, cu denumirile comerciale propuse: R-COVI soluție injectabilă și Gam-COVID-Vac Vaccin vector combinat pentru prevenirea infecției cu coronavirus indusă de SARS-CoV-2 (Sputnik V) soluție injectabilă. În rezultatul evaluării dosarelor, AMDM se va asigura că eficiența, inofensivitatea și calitatea vaccinurilor autorizate în R. Moldova sunt în deplină corespundere cu cele propuse spre utilizare la nivel mondial”, se mai arată în comunicatul AMDM.
Primele loturi de vaccin împotriva COVID-19 urmau să ajungă în R. Moldova la mijlocul lunii februarie curent. Este vorba despre 24 570 de doze de vaccin Pfizer/BioNTech (Comirnaty) și 264 000 de doze produse de Oxford/AstraZeneca.
Informațiile depline privind statutul vaccinurilor anti-COVID-19 la novel mondial pot fi găsite AICI.
02.03.2026
12:08
50
Granturi de până la 1 milion USD pentru fermieri: Apelul 5 AGGRI, deschis între 2 martie și 29 mai 2026
02.03.2026
08:02
453
Horoscopul zilei 02.03.2026
329
Adjunct al consiliului județean recunoaște că a folosit o fotografie generată cu inteligență artificială într-o postare despre relocarea familiilor în nordul Angliei
01.03.2026
22:07
717
Maia Sandu a deschis ediția jubiliară a Festivalului Internațional de Muzică „Mărțișor” la Chișinău
01.03.2026
19:54
635
OpenAI își apără acordul grăbit cu Pentagonul: acuzații de risc de supraveghere internă și arme autonome
01.03.2026
19:25
614
Investitorii fug de startupurile AI SaaS de suprafață și pariază doar pe soluții cu profunzime, date proprii și control real al workflow-ului
01.03.2026
19:01
701
Vreme mai blândă și stabilă în Republica Moldova, 2–8 martie 2026
01.03.2026
15:53
660
Băuturile cu electroliți, între modă și necesitate: când sunt utile și când e suficientă apa simplă
726
Mega-centru de date pentru inteligență artificială la Hurlford: șansă pentru Ayrshire sau amenințare pentru apă, mediu și comunitate?
01.03.2026
08:32
816
Horoscopul zilei 01.03.2026
02.03.2026
08:02
435
Horoscopul zilei 02.03.2026
01.03.2026
22:07
697
Maia Sandu a deschis ediția jubiliară a Festivalului Internațional de Muzică „Mărțișor” la Chișinău
01.03.2026
19:54
628
OpenAI își apără acordul grăbit cu Pentagonul: acuzații de risc de supraveghere internă și arme autonome
01.03.2026
19:25
604
Investitorii fug de startupurile AI SaaS de suprafață și pariază doar pe soluții cu profunzime, date proprii și control real al workflow-ului
01.03.2026
19:01
691
Vreme mai blândă și stabilă în Republica Moldova, 2–8 martie 2026
01.03.2026
15:53
654
Băuturile cu electroliți, între modă și necesitate: când sunt utile și când e suficientă apa simplă
719
Mega-centru de date pentru inteligență artificială la Hurlford: șansă pentru Ayrshire sau amenințare pentru apă, mediu și comunitate?
01.03.2026
08:32
807
Horoscopul zilei 01.03.2026
01.03.2026
08:21
988
Teheranul confirmă uciderea ayatolahului Khamenei. Iranul a lansat duminică un nou val de ATACURI. Explozii puternice și în Dubai. Cine a fost Khamenei, liderul suprem al Iranului timp de aproape patru decenii
01.03.2026
01:09
993
Paramount, pe cale să preia Warner Bros. Discovery pentru 111 miliarde de dolari, după retragerea Netflix, într-o fuziune care poate rescrie regulile la Hollywood
01.03.2026
00:04
1025
Marile companii tech aruncă trilioane în infrastructura AI: mega-contracte, centre de date uriașe și temeri tot mai mari pe Wall Street
28.02.2026
21:17
1000
VIDEO // Un nou RĂZBOI zguduie lume. Filmul celui mai „amplu atac aerian” desfășurat vreodată de Israel, în coordonare cu SUA, împotriva Iranului
28.02.2026
21:04
853
Primă zi de primăvară cu soare și încălzire accentuată în Moldova – 01.03.2026
28.02.2026
17:34
1025
Bălți devine Capitala Tineretului 2026: buget de 4 milioane de lei și an plin de proiecte pentru tineri
28.02.2026
17:32
985
Zgomotul rutier nocturn peste 50 dB crește colesterolul și riscul de boli cardiovasculare, arată un amplu studiu european
888
Rogobete anunță Registrul Național de Mastocitoză și promite centre de excelență și terapii inovatoare pentru bolile rare
941
Alexandru Rogobete: În timp ce unii fac circ în Parlament, Ministerul Sănătăţii ridică 22 de spitale noi în România
28.02.2026
13:40
997
Microplasticele din periuța de dinți și ața dentară: cât de mare este, de fapt, riscul pentru sănătate?
28.02.2026
12:31
5708
Ora de vară 2026: Vom dormi mai puțin. Când se schimbă ceasurile și cum ne afectează trecerea la noul program
988
Tur feroviar maraton: patru prieteni autiști au vizitat 70 de stații din West Midlands în doar 12 ore
28.02.2026
08:01
921
Horoscopul zilei 28.02.2026
27.02.2026
22:20
1027
Elon Musk acuză OpenAI de periclitarea siguranței utilizatorilor și laudă Grok în depoziția din procesul intentat companiei
27.02.2026
21:28
1001
Anthropic se opune Pentagonului: bătălia pentru controlul inteligenței artificiale militare și al supravegherii în masă
27.02.2026
21:02
1010
Apple și Netflix își unesc forțele pentru transmiterea în direct a Marelui Premiu al Canadei la Formula 1
27.02.2026
20:46
1107
Moldova se încălzește sâmbătă, 28 februarie 2026
Horoscopul zilei 02.03.2026
OpenAI își apără acordul grăbit cu Pentagonul: acuzații de risc de supraveghere internă și arme autonome
Investitorii fug de startupurile AI SaaS de suprafață și pariază doar pe soluții cu profunzime, date proprii și control real al workflow-ului
Vreme mai blândă și stabilă în Republica Moldova, 2–8 martie 2026
1 MDL
1 EUR
20.23
1 USD
17.14
1 RON
3.97
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40


Inapoi














