Dodon se vede deja PREȘEDINTELE R. Moldova. L-a amenințat pe Băsescu că va stabili un RECORD
2410
Președintele Nicolae Timofti a semnat decretul privind acordarea cetățeniei R. Moldova fostului său omolog român, Traian Băsescu, și soției sale Maria, iar acest lucru pare să-l irite pe socialistul Igor Dodon, care deja se vede în fotoliul de șef de stat. Dodon l-a amenințat pe Băsescu că cetățenia îi va fi retrasă după alegerile prezidențiale.
„Traian Băsescu va intra în istoria modernă ca persoană care deține cetățenia R. Moldova pentru cea mai scurtă perioadă. În toamnă, decretul va fi anulat. Se va întâmpla după alegerile prezidențiale”, a menționat Dodon.
Potrivit lui, organele competente ar fi dat aviz negativ la demersurile făcute de Traian Băsescu, dar cu toate acestea Nicolae Timofti a semnat decretul: „Am informații, pe care le voi prezenta ulterior, că toate avizele instituțiilor care trebuiau să se expună vizavi de această solicitare a lui Băsescu au fost negative. Dar nu ajunge el până la Revelion cu cetățenia R. Moldova. El crede că se va ascunde în R. Moldova de dosarele penale pe care le are în România”.
În același timp, Dodon recunoaște că unii deputații socialiști nu au renunțat, deocamdată, la cetățenia română, bulgară sau cea a Federației Ruse. „Este foarte dificil să renunți la cetățenia română. Cert este că s-au făcut demersurile necesare pentru ca ei să renunțe la cetățenie. Noi suntem pentru faptul ca funcționarii de stat să dețină doar cetățenia R. Moldova”, a conchis socialistul, despre care s-a scris că a deținut și el cetățenia României.
22.05.2026
11:34
21.05.2026
11:45
12.03.2026
11:36
03.02.2026
10:49
27.01.2026
17:06
15.12.2025
14:27
26.11.2025
15:00
26.09.2025
15:44
24.09.2025
11:06
12.09.2025
10:45
02.11.2026
09:26
02.11.2026
08:44
02.11.2026
07:37
02.11.2026
07:28
02.11.2026
07:03
02.11.2026
02:50
02.11.2026
02:23
01.11.2026
23:06
01.11.2026
23:03
01.11.2026
22:48
01.11.2026
22:12
01.11.2026
20:52
01.11.2026
20:29
01.11.2026
19:59
01.11.2026
19:48
01.11.2026
19:45
01.11.2026
17:34
01.11.2026
14:36
01.11.2026
11:56
01.11.2026
09:33
01.11.2026
08:08
01.11.2026
06:20
31.10.2026
23:07
31.10.2026
20:31
31.10.2026
20:28
Tarifele la gaze ar putea scădea după ce R. Moldova a testat cu succes cumpărarea de gaze din Ucraina
VIDEO // Vasile Tofan, discurs fără ocolișuri în fața premierului României: „Prutul nu va mai despărți DOUĂ STATE ROMÂNEȘTI după aderarea R. Moldova la UE”
Maia Sandu avertizează asupra riscurilor AI pentru securitatea cibernetică și convoacă Consiliul Național de Securitate
DECRETE // Maia Sandu a RETRAS cetățenia R. Moldova pentru doi exponenți ai regimului separatist de la Tiraspol
VIDEO // România continuă să investească în școlile din R. Moldova: Nou laborator didactic inaugurat la Colegiul Pedagogic din Bălți


















