Dodon se întoarce „învingător” de la Moscova: „În anul curent, prețul pentru gazele naturale nu va fi majorat, iar în anul viitor acesta ar putea fi chiar redus”
2286
„În anul curent, prețul pentru gazele naturale nu va fi majorat, iar în anul viitor acesta ar putea fi chiar redus”, anunță președintele Igor Dodon, care spune că așa s-a înțeles cu omologul său rus, Vladimir Putin, în timpul vizitei sale din 7 septembrie de la Moscova.
„Moldovagaz” ar urma să semneze un nou contract de livrare a gazelor naturale cu „Gazprom” de la 1 ianuarie 2020.
Dodon spune că a „coordonat” cu Putin următorii pași de colaborare în sfera aprovizionării cu gaze, ceea ce „ne permite să afirmăm deja la această etapă că tarifele pentru consumatorii finali nu vor crește”.
„Începând cu 1 octombrie, prețul la gazele rusești, furnizate R. Moldova, va scădea”, a promis Dodon.
Ceea ce evită să spună Igor Dodon este faptul că, în Europa, preţurile gazelor naturale se îndreaptă către noi scăderi, după ce au atins cel mai mic nivel din ultimul deceniu, iar „cadoul” lui Putin pică în preajma alegerilor locale din R. Moldova.
Cu referire la vizita de la Moscova, șeful statului a adăugat că a „exprimat gratitudine” conducerii Federației Ruse pentru prelungirea regimului de import fără taxe vamale pentru cinci categorii de mărfuri moldovenești din sectorul agroindustrial pe piața rusă.
De asemenea, Igor Dodon a discutat cu Vladimir Putin și chestiuni legate de politica internă și cea externă a Republicii Moldova.
„Am subliniat caracterul istoric al evenimentelor ce s-au produs în republica noastră la începutul lunii iunie și am adresat mulțumiri părții ruse pentru susținerea acordată în procesul de transfer pașnic al puterii. În context, am menționat faptul că și consensul forțelor politice externe în raport cu R. Moldova ne oferă șanse mari pentru dezvoltarea republicii, precum și pentru realizarea în deplină măsură a strategiei politicii externe echilibrate, în baza menținerii și consolidării statutului constituțional de neutralitate permanentă.
Totodată, i-am comunicat președintelui Federației Ruse despre activizarea contactelor cu oficiali de rang înalt din partea celor mai importanți parteneri externi ai țării noastre (FR, UE și SUA), despre rezultatele recentei întrevederi de la Bruxelles cu conducerea UE și NATO, precum și despre discursul pe care îl voi rosti la cea de-a 74-a Adunare Generală a ONU.
Referindu-ne la reglementarea transnistreană, am menționat necesitatea conjugării eforturilor tuturor participanților la procesul de negocieri în formatul „5+2”, cu scopul identificării unui model politic eficient, cu respectarea suveranității și integrității teritoriale a Republicii Moldova în hotarele recunoscute la nivel internațional”, a raportat Igor Dodon pe Facebook.
Amintim că premierul Maia Sandu a anunțat că R. Moldova ar putea rămâne fără gaze naturale la iarnă, dacă Ucraina va sista tranzitarea acestora pe teritoriul statului vecin. Potrivit Maiei Sandu, autoritățile de la Chișinău examinează mai multe soluții pentru a evita criza, inclusiv posibilitatea de a stoca o cantitate mare de gaze pe teritoriul Ucrainei.
23.12.2025
19:36
932
Maia Sandu a premiat cetățeni de onoare pentru contribuții remarcabile în diverse domenii
23.12.2025
15:46
696
Maia Sandu elogiază excelența olimpicilor și îndeamnă la păstrarea legăturilor cu țara natală
23.12.2025
15:26
731
Maia Sandu onorează excelența academică la Gala Olimpicilor 2025: 45 de medalii pentru elevii din Republica Moldova
23.12.2025
11:48
766
Maia Sandu și Oana Țoiu, discuții la Chișinău despre parcursul european al Republicii Moldova și parteneriatul strategic cu România
22.12.2025
17:48
903
Maia Sandu în dialog cu diaspora: strategii pentru întoarcerea și integrarea moldovenilor acasă
22.12.2025
14:37
1152
Maia Sandu stabilește prioritățile de politică externă ale Republicii Moldova, cu focus pe aderarea la UE și parteneriate strategice globale
19.12.2025
19:18
1373
Pomul de Crăciun inaugurat la Președinție de Maia Sandu și copiii angajaților: programul vizitelor
19.12.2025
13:58
1725
Maia Sandu și Președinta BERD, Odile Renaud-Basso, discuții esențiale despre viitorul economic al Republicii Moldova și integrarea europeană
18.12.2025
20:49
2168
Maia Sandu recunoaște rolul esențial al Poliției Naționale în apărarea democrației și securității Republicii Moldova
18.12.2025
20:48
1829
Maia Sandu aduce un omagiu Poliției Naționale la aniversarea de 35 de ani: Devotament și profesionalism în fața provocărilor moderne ale Republicii Moldova
24.12.2025
15:28
73
Cod Galben: Scădere abruptă a temperaturii pe 25 decembrie 2025
24.12.2025
14:55
223
Сele mai mici prețuri la carburanți din ultimii aproape patru ani de Crăciun. Cât vor scoate din buzunare șoferii pentru benzină și motorină de la miezul nopții
24.12.2025
13:38
249
Producția industrială în ascensiune: avans de 3,9% în primele zece luni ale anului 2025, cu contribuții remarcabile din industria prelucrătoare și energetică
24.12.2025
09:28
481
Secretarul organizației teritoriale Rîșcani al PP „Șor”, condamnat pentru finanțare ilegală și spălare de bani
24.12.2025
08:06
518
Horoscopul zilei 24.12.2025
24.12.2025
07:04
513
Zelenski subliniază dorința comună a Ucrainei și SUA de a ajunge la un acord de pace final
24.12.2025
06:43
639
Un potențial armistițiu între Rusia și Ucraina ar putea deschide calea pentru discuții sensibile asupra gazului rusesc în Europa
24.12.2025
04:11
800
Explozii zguduie sudul Moscovei în apropierea locului unde a fost ucis generalul Fanil Sarvarov
23.12.2025
21:20
775
Strategii energetice inovatoare și integrare europeană: Carolina Novac dezvăluie direcțiile Republicii Moldova la întâlnirea ambasadorilor
23.12.2025
21:09
879
Armata ucraineană se retrage din Siversk, forțată de atacurile rusești și condițiile dificile
23.12.2025
21:01
762
Prognoza meteo pentru 24.12.2025: Schimbări notabile în Republica Moldova
23.12.2025
19:44
824
Drumuri periculoase spre libertate: Dezertorii ucraineni aleg munții pentru a scăpa de război și a ajunge în România
23.12.2025
19:36
917
Maia Sandu a premiat cetățeni de onoare pentru contribuții remarcabile în diverse domenii
23.12.2025
18:06
780
Administrator condamnat la închisoare pentru simularea intenționată a insolvabilității unei companii din Chișinău
23.12.2025
17:58
792
Atacurile recente ale Rusiei provoacă victime și întreruperi de curent în vestul Ucrainei, chiar înainte de Crăciun
23.12.2025
17:51
714
Elevii din Moldova strălucesc la Gala Olimpicilor 2025 cu premii internaționale și regionale remarcabile
23.12.2025
15:58
932
Eșec usturător pentru cei implicați în SCHEMA cu blanchetele pentru pașapoarte, care au provocat un prejudiciu de aproape un MILIARD de lei. Statul NU va plăti firmei din Bulgaria 100 de MILIOANE de lei
23.12.2025
15:46
686
Maia Sandu elogiază excelența olimpicilor și îndeamnă la păstrarea legăturilor cu țara natală
23.12.2025
15:27
707
Inovație și educație avansată la USMF „Nicolae Testemițanu”: patru noi laboratoare în domeniul farmaceutic deschise cu sprijin internațional
23.12.2025
15:26
718
Maia Sandu onorează excelența academică la Gala Olimpicilor 2025: 45 de medalii pentru elevii din Republica Moldova
23.12.2025
15:08
760
Infracțiuni îngrozitoare: Femeie din Rîșcani condamnată la 15 ani pentru exploatarea prin muncă și cerșetorie a doi copii
23.12.2025
12:55
796
Un tânăr chișinăuian se dădea drept lucrător bancar și a păcălit o femeie de 16.999 lei pentru un iPhone 16, condamnat cu suspendare
23.12.2025
11:56
815
Noi PERMISE de conducere începând cu 2026. Cele mai IMPORTANTE schimbări
23.12.2025
11:48
759
Maia Sandu și Oana Țoiu, discuții la Chișinău despre parcursul european al Republicii Moldova și parteneriatul strategic cu România
23.12.2025
08:35
808
Horoscopul zilei 23.12.2025
Cod Galben: Scădere abruptă a temperaturii pe 25 decembrie 2025
Сele mai mici prețuri la carburanți din ultimii aproape patru ani de Crăciun. Cât vor scoate din buzunare șoferii pentru benzină și motorină de la miezul nopții
Producția industrială în ascensiune: avans de 3,9% în primele zece luni ale anului 2025, cu contribuții remarcabile din industria prelucrătoare și energetică
Secretarul organizației teritoriale Rîșcani al PP „Șor”, condamnat pentru finanțare ilegală și spălare de bani
1 MDL
1 EUR
19.84
1 USD
16.82
1 RON
3.90
1 RUB
0.21
1 UAH
0.40




Inapoi














