Dodon îl AVERTIZEAZĂ deschis pe Vlad Plahotniuc și se acoperă cu „partenerii din Rusia”
8731
Președintele Igor Dodon amenință că va bloca inițiativa Partidului Democrat (PD) privind limitarea propagandei străine în mass-media din R. Moldova, deoarece această acțiune ar fi îndreptată împotriva posturilor din Federația Rusă.
„Este evident că, în perspectiva alegerilor parlamentare, democrații sunt gata să se agațe și de un pai și chiar dă organizeze și o vânătoare de vrăjitoare doar pentru a fi pe placul partenerilor occidentali. Fiind conștienți că nu pot să implementeze reforme reale și să lupte cu corupția, democrații încep o nouă serie de speculații la tema propagandei. Ei vor să provoace o isterie antirusească în societate pentru ca să fie pe plac Occidentului”, a scris Dodon pe o rețea de socializare.
CITIȚI și RAPORT // PROPAGANDĂ la posturile TV din Rusia, retransmise în R. Moldova: Război nuclear „din vina” SUA, Ucraina „nazistă”, iar Putin, unicul „salvator”
De asemenea, crede șeful statului, principalul partid de guvernământ își „rezolvă problemele sale”, iar lupta cu propaganda rusească ar fi doar un paravan. „Guvernarea ar trebui să se ocupe de întoarcerea miliardului în bugetul de stat, de renașterea economiei și de creșterea nivelul de trai a populației. Eu sunt categoric împotriva tensionării relațiilor cu partenerii noștri din Rusia. Eu voi bloca orice lege care va fi îndreptată spre tensionarea societății. Танки грязи не боятся, тем более „либеральной грязи” ... (Tancurilor nu le este frică de noroi, mai ales de „noroiul liberal”)”, a mai adăugat Igor Dodon.
Amintim că PD a anunțat ieri că va pregăti un proiect de lege menit să limiteze propaganda în mass-media din R. Moldova. „Unii colegi din PD au avut discuții cu mai mulți oficiali europeni pe acest subiect. Aceștia au constatat că oficialii europeni nu au fost informați corespunzător în legătură cu inițiativa PD privind limitarea propagandei străine în mass-media. S-a indus ideea că se dorește limitarea unor drepturi ale anumitor instituții media. Din partea colegilor europeni este o susținere clară privind necesitatea limitării propagandei, dar în lipsa atingerii unor drepturi fundamentale. Se vor relua discuțiile pe această temă, cu implicarea activă a societății civile”, a punctat ieri, în cadrul unei conferințe de presă, purtătorul de cuvânt al PD, Vitalie Gămurari.
30.06.2026
14:02
22.05.2026
11:34
21.05.2026
11:45
25.03.2026
11:36
12.03.2026
11:36
18.02.2026
10:09
03.02.2026
10:49
27.01.2026
17:06
06.01.2026
12:39
31.12.2025
14:18
02.11.2026
02:50
02.11.2026
02:23
01.11.2026
23:06
01.11.2026
23:03
01.11.2026
22:48
01.11.2026
22:12
01.11.2026
20:52
01.11.2026
20:29
01.11.2026
19:59
01.11.2026
19:48
01.11.2026
19:45
01.11.2026
17:34
01.11.2026
14:36
01.11.2026
11:56
01.11.2026
09:33
01.11.2026
08:08
01.11.2026
06:20
31.10.2026
23:07
31.10.2026
20:31
31.10.2026
20:28
31.10.2026
18:55
31.10.2026
18:51
31.10.2026
18:38
31.10.2026
18:14
31.10.2026
17:34
Tarifele la gaze ar putea scădea după ce R. Moldova a testat cu succes cumpărarea de gaze din Ucraina
VIDEO // Vasile Tofan, discurs fără ocolișuri în fața premierului României: „Prutul nu va mai despărți DOUĂ STATE ROMÂNEȘTI după aderarea R. Moldova la UE”
Maia Sandu avertizează asupra riscurilor AI pentru securitatea cibernetică și convoacă Consiliul Național de Securitate
DECRETE // Maia Sandu a RETRAS cetățenia R. Moldova pentru doi exponenți ai regimului separatist de la Tiraspol
Moldova, pe locul 155 în clasamentul contribuțiilor la ONU


















