Dodon, ascultat de Poliție: Fără amenzi în Noaptea Învierii
1494
Președintele Igor Dodon a cerut, iar Poliția a îndeplinit: în Noaptea Învierii nu a fost aplicată nicio amendă fețelor bisericești din R. Moldova.
Ministrul Afacerilor Interne, Pavel Voicu, a raportat astăzi, la ședința Centrului Unic de Comandă a stării de urgență, că polițiștii au supravegheat activitatea a 1 384 biserici și mănăstiri în perioada sărbătorilor de Paște.
CITIȚI și O biserică din Bălți a REFUZAT cei 3 000 de lei „de la Igor Nicolaevici”: „Donațiile trebuie direcționate către spitalele din R. Moldova... Beneficiind de astfel de donații, preoții vor trebui să facă politică”
În 108 lăcașe nu au fost făcute slujbe în Noaptea Învierii.
În celelalte biserici slujbele au avut loc, dar s-ar fi desfășurat cu respectarea cerințelor impuse de Comisia pentru Situații Excepționale, a spus Voicu.
CITIȚI și VIDEO // Igor Dodon, mai presus de lege? Acesta îi asigură pe preoţi că NU vor fi amendaţi, chiar dacă vor încălca restricţiile impuse de CSE: "Amenzi nu o să fie. Băieţi, asta nu daţi în direct"
Menționăm că Igor Dodon a fost suprins cum le promitea preoților că „amenzi nu vor fi” în Noaptea Învierii, mesaj pe care l-ar fi vrut ascuns, deși premierul Ion Chicu le-a cerut insistent oamenilor să nu meargă la biserică, iar preoții au fost atenționați să nu ademenească enoriașii în lăcașuri, pentru a evita răspândirea coronavirusului.
14.02.2026
20:56
447
Schimbare spre ploi și lapoviță în Republica Moldova, duminică 15.02.2026
14.02.2026
14:29
628
Ministerul Educației marchează Ziua Națională a Lecturii și promovează programul „Citește-mi 100 de povești” pentru toți copiii
14.02.2026
11:19
605
143 de elevi dau startul olimpiadelor naționale la Concursul de Științe și Inginerie „Mold SEF”
13.02.2026
21:09
770
Moldova se încălzește: vreme mai blândă și cer mai senin sâmbătă, 14.02.2026
13.02.2026
15:02
653
Republica Moldova își promovează universitățile peste hotare prin noua platformă studyin.md
13.02.2026
09:34
866
Campania „Învață în Moldova” continuă: 12.000 de elevi de liceu, în tururi organizate la universitățile din țară
12.02.2026
20:58
775
Vineri, 13 februarie 2026: nori persistenți și apariția ploilor în Republica Moldova
12.02.2026
17:47
942
Parlamentul a votat în primă lectură reforma Codului Educației: școli reorganizate, note reintroduse și sprijin extins pentru profesori și elevi
12.02.2026
17:07
821
Buget majorat la 91,5 milioane lei pentru federațiile sportive în 2026, în funcție de performanțele din 2025
12.02.2026
13:02
708
MEC pornește campania națională „O scrisoare ține loc de îmbrățișare” pentru copiii din Ucraina
12.02.2026
09:37
966
Cursuri gratuite de limba română în șapte școli din Moldova pentru integrarea a peste 500 de copii refugiați ucraineni
11.02.2026
20:59
828
Republica Moldova se încălzește: vreme mai blândă joi, 12.02.2026
15.02.2026
04:22
195
Trump vrea să oprească definitiv războiul din Ucraina, afirmă Rubio după discuțiile cu Zelenski
15.02.2026
00:26
458
Zelenski cere garanţii de securitate pe 20 de ani de la SUA pentru a semna acordul de pace şi pregăteşte negocierile de la Geneva cu Rubio, Witkoff şi Kushner
14.02.2026
22:06
439
Discursul „liniștitor” al lui Marco Rubio către Europa, văzut ca un „cadou otrăvit” care împinge continentul spre agenda MAGA
14.02.2026
20:56
436
Schimbare spre ploi și lapoviță în Republica Moldova, duminică 15.02.2026
14.02.2026
20:13
562
Viktor Orban își intensifică atacul împotriva „pseudo-organizațiilor civice” și mizează pe sprijinul lui Trump înaintea alegerilor din aprilie
14.02.2026
18:54
597
Zelenski acuză Washingtonul că cere concesii doar Ucrainei și denunță excluderea Europei de la negocierile de pace cu Rusia
638
Maia Sandu, la Conferința de Securitate de la München: „Moldova poate fi în prima linie a războiului hibrid purtat de Rusia, dar locul ei este în Uniunea Europeană”
14.02.2026
16:23
754
Marea Britanie acuză Kremlinul că l-a ucis pe Aleksei Navalnîi cu o toxină extrem de letală din pielea unei broaște din America de Sud
14.02.2026
15:35
706
Regatul Unit își trimite portavionul HMS Prince of Wales în Atlanticul de Nord și Arctica și cere o Europă mai puternică în fața amenințării Rusiei
14.02.2026
14:33
852
Zelenski ironizează vârsta lui Putin la Conferința de la Munchen: „Nu mai are mult timp, sunt mai tânăr și un om liber”
14.02.2026
14:29
619
Ministerul Educației marchează Ziua Națională a Lecturii și promovează programul „Citește-mi 100 de povești” pentru toți copiii
14.02.2026
14:04
775
China cere Europei să intre la masa negocierilor pentru pacea din Ucraina și pledă pentru reformarea ordinii globale
14.02.2026
13:45
820
Ursula von der Leyen cere renunţarea la unanimitate în UE şi activarea clauzei de apărare mutuală 42.7 pentru o Europă mai rapidă şi fermă în faţa ameninţărilor
14.02.2026
12:50
673
Rubio: Washingtonul caută pacea în Ucraina, dar nu ştie dacă Rusia chiar vrea să oprească războiul
14.02.2026
11:40
768
Marco Rubio întinde ramura de măslin Europei la München: susţine o alianţă occidentală reînnoită, cu o Europă mai puternică şi cu o ONU profund reformată
14.02.2026
11:19
598
143 de elevi dau startul olimpiadelor naționale la Concursul de Științe și Inginerie „Mold SEF”
14.02.2026
11:06
694
Rubio evită întâlnirea cu liderii europeni la München pe tema Ucrainei, nou semnal de distanțare a administraţiei Trump de Europa
14.02.2026
10:05
661
Securitatea internă a SUA, blocată de un nou „shutdown” prelungit pe fondul disputei politice privind poliţia de imigrare
14.02.2026
09:04
742
Purtătorul de cuvânt al Kremlinului: lumea a intrat într-o nouă eră în 2014, odată cu „lovitura de stat din Ucraina”
14.02.2026
08:21
723
Peste 177.000 de militari ruși uciși în Ucraina, confirmați nominal de presa independentă rusă
14.02.2026
07:55
652
Horoscopul zilei 14.02.2026
14.02.2026
07:38
755
Zelenski, discuții la München cu Reza Pahlavi despre sprijin pentru poporul iranian și sancțiuni împotriva regimului de la Teheran
14.02.2026
06:46
656
Armata SUA își pregătește strategia pentru o campanie militară de durată împotriva Iranului
14.02.2026
06:25
728
Negocieri paralele la Geneva: Iran dimineața, Ucraina după-amiaza, cu participarea lui Jared Kushner și a emisarului Steve Witkoff
13.02.2026
22:10
786
Trump îl presează pe Zelenski să încheie rapid un acord cu Rusia înainte de negocierile de la Geneva
Bani de la Guvern pentru cetăţenii români din alte state. Cine poate primi acest ajutor
Aproape 300 de cetățeni ai R. Moldova, repatriați din SUA
ORAR // MAEIE: Săptămâna viitoare vor fi repatriați încă 1 440 de cetățeni cu opt curse charter din Franța, Turcia, Cipru, Rusia, Norvegia, Marea Britanie și Italia
Flux de peste jumătate de MILION de persoane la frontieră, de la instituirea Codului galben de COVID-19 în R. Moldova: „Nu s-a reușit a stopa virusul”
1 MDL
1 EUR
20.12
1 USD
16.93
1 RON
3.95
1 RUB
0.22
1 UAH
0.39


Inapoi














