Dodon a pomenit, în PREMIERĂ, despre o LEGE care să le INTERZICĂ moldovenilor din DIASPORĂ să voteze: „Dar dacă peste patru ani o să voteze un MILION în diasporă și 500 de mii aici, acasă? Puteam să devin și eu diasporă, dar am ales să lupt”
6858
Tot mai mulți cetățeni ai R. Moldova ar fi revoltați de faptul că moldovenii din diasporă, fiind departe de casă, ar decide soarta republicii. Unii chiar ar propune adoptarea unei legi care să le interzică moldovenilor din diaspora să mai voteze la alegerile prezidențiale și parlamentare, spune liderul Partidului Socialiștilor din R. Moldova (PSRM), Igor Dodon, după ce i s-a reproșat că deputații socialiști au refuzat să voteze ieri un proiect de lege privind extinderea votului în diaspora până la două zile.
„De ce doar diaspora să voteze două zile? Să fie puși toți în condiții egale, să voteze toți două zile, nu doar diaspora. Pentru ce să facem excepție pentru diasporă? Poate să veniți voi acasă, cei din diasporă. Veniți acasă, oameni buni. Votați acasă. De ce nu vă întoarceți acasă? Dacă așa de tare iubiți R. Moldova, atunci veniți acasă. Paralel o să și votați. Hai să facem real ceva pentru țara asta, dar nu prin critici la adresa mea, prin flashmoburi”, a spus astăzi Dodon, într-o intervenție pe rețelele de socializare.
Fostul președinte, care a acumulat la prezidențiale un număr neesențial de voturi peste hotare, dar a luat și acasă mai puține voturi decât Maia Sandu, admite că peste patru ani putem să ne pomenim în situația că votează mai mulți alegători din diaspora, decât moldovenii de acasă.
„Pe mine mulți prin sate mă întreabă de ce diaspora trebuie să decidă în locul nostru? Faptul că ei trăiesc undeva… Știu argumentul că trimit bani acasă, dar în toate satele îmi spun: de ce nu hotărâm noi, care trăim aici, viitorul acestei țări? Dar dacă peste patru ani o să voteze un milion în diasporă și 500 de mii aici? Atunci ce facem noi? Atunci cei din interiorul țării nu hotărăsc soarta țării. Și mulți cer aprobarea unei astfel de legi. Eu nu cred că e real de aprobată o astfel de lege, dar se discută despre asta din ce în ce mai mult”, a menționat Dodon, care a lucrat toată viața la stat.
În același context, Igor Dodon a ținut să precizeze că putea și el să plece din R. Moldova, dar a ales să rămână și „să lupte”.
„Eu în 2009 putem să plec și să devin și eu diasporă. Credeți-mă că din punct de vedere al veniturilor și al confortului familiei era mult mai bine. Eu am ales să stau aici și să lupt. Am însurit, m-ați numit în tot felul, inclusiv cei din diasporă. Dar am rămas acasă. Dar unii au plecat și sunt mari patrioți acolo… Nu au venit câte 15-20 de ani acasă și sunt cei mai mari patrioți. Da, noi vă iubim indiferent unde sunteți, dar veniți acasă, vă așteptăm acasă”, a conchis Dodon.
De menționat că nu este prima dată când Igor Dodon aduce critici la adresa moldovenilor din diasporă. Chiar în campania electorală prezidențială, după primul tur, Igor Dodon a declarat că diaspora este „un electoral paralel”, în disonanță cu preferințele populației majoritare de acasă. În urma acestor critici, la secțiile de vot de peste hotare s-au prezentat un număr record de moldoveni, care au votat-o pe Maia Sandu în proporție de peste 93 la sută.
12.03.2026
11:36
12026
Dodon vrea să „SALVEZE” R. Moldova cu ajutorul lui Putin, după ce Rusia a TĂIAT în 2023 gazul pentru malul drept al Nistrului: „Sunt gata să discut cu Moscova pentru a găsi resurse energetice și produse petroliere…”
03.02.2026
10:49
12262
Igor Dodon, ÎNJOSIT de Ivan Ceban? Socialistul a fost primit în biroul primarului pentru a identifica soluții în vederea votării bugetului, însă edilul nici nu a vrut să-i pronunțe numele: „Sunt gata să mă întâlnesc și cu reprezentanții PAS”
27.01.2026
17:06
3401
Igor Șarov, omul care a avut curajul să-i INTERZICĂ ex-președintelui Dodon să-și facă campanie în instituțiile de învățământ, NU va mai candida pentru un nou mandat în fruntea USM. Explicațiile actualului rector
15.12.2025
14:27
3310
VIDEO // Începutul sfârșitului pentru cariera lui Igor Dodon? Plahotniuc va depune depoziții și va DEZVĂLUI ce era în „kuliokul” transmis în 2019 fostului președinte al R. Moldova
26.11.2025
15:00
3490
VIDEO, FOTO // Dodon a pregătit ieri TERENUL, iar ambasadorul neacreditat al Rusiei a expus poziția Moscovei în privința dronei prăbușite la Florești. Lui Ozerov i s-a adus dovada pe scările MAE
26.09.2025
15:44
8753
VIDEO // Dodon și Șor au bătut palma? Oligarhul condamnat anunță de la Moscova că va fi viitorul PREMIER al R. Moldova, după ce va înlăturat PAS de la putere
24.09.2025
11:06
5401
Dodon ISTERIZEAZĂ din nou societatea și promovează cu insistență narativele Kremlinului: „Maia Sandu va fi obligată să ATACE Transnitria împreună cu Zelenski și să dechidă al doilea front împotriva Rusiei”
12.09.2025
10:45
4308
Dodon și ortacii săi din blocul „patriotic” vor să ne pună în cârcă DATORIA Transnistriei pentru gaze – 11,8 MILIARDE de dolari? „Moldoveni, Dodon vă face buni de plată la ruși – 4 898 USD de căciulă!”
29.08.2025
11:26
3436
FOTO // Tensiunile între Dodon și Voronin persistă și acum, după ce comunistul a dezvăluit conținutul „kuliokului” pe care colegul său l-a primit de la Plahotniuc. BEP s-a lansat în campania electorală sub lătratul câinilor: „Suntem bloc sau ce?”
21.08.2025
11:34
4890
„Nu m-aș mira să nu treacă nici pragul electoral”. Dezvăluirile lui Voronin despre conținutul „kuliokului” primit de Dodon de la Plahotniuc, efect DEVASTATOR asupra blocului constituit la Moscova
07.05.2026
13:37
64
Maia Sandu discută la Chișinău cu Grupul COELA despre reforme și parcursul european al Republicii Moldova
07.05.2026
11:52
258
MEC lansează seturi standardizate de itemi pentru tezele semestriale la liceu, pentru reducerea birocrației și evaluare unitară la nivel național
07.05.2026
10:49
327
Turc dat în urmărire internațională de Germania, condamnat la 3 ani de închisoare în Moldova pentru acte de identitate false și tentativă de azil ilegal
288
Argentina caută sursa hantavirusului după moartea turiștilor olandezi: anchetă extinsă pe traseul croazierei și verificarea rozătoarelor din Ushuaia
07.05.2026
09:49
543
ULTIMA ORĂ // MAJORITATE COVÂRȘITOARE PENTRU REUNIFICARE: 71,9% dintre români ar vota „PENTRU” Unirea cu Republica Moldova
349
Premierul Alexandru Munteanu, în vizită la Bălți pentru noi proiecte de dezvoltare și sprijinirea tinerilor și antreprenorilor
07.05.2026
08:24
364
Horoscopul zilei 07.05.2026
06.05.2026
23:58
508
Expansiunea centrelor de date pentru inteligență artificială forțează Microsoft să reevalueze țintele de energie curată
06.05.2026
22:45
571
Cum a pierdut Elon Musk controlul asupra OpenAI: dezvăluirile lui Greg Brockman despre ruptura din 2017 și războiul legal din 2024
06.05.2026
22:23
547
DOJ dezvăluie: grupare de ransomware din Rusia a folosit baze de date guvernamentale pentru a șantaja victimele
06.05.2026
22:05
525
Startup-ul Braintrust confirmă acces neautorizat la AWS și cere tuturor clienților rotația cheilor API
06.05.2026
20:51
703
Ușoară răcorire și cer parțial noros în Republica Moldova, joi 07.05.2026
06.05.2026
20:07
601
Google schimbă căutarea cu AI: sfaturi „de la experți” din Reddit și forumuri online în răspunsurile afișate
06.05.2026
18:40
592
Apple plătește 250 de milioane de dolari pentru a închide procesul privind promisiunile întârziate de AI pentru Siri și iPhone 15-16
06.05.2026
17:40
581
Valul AI împinge Samsung peste pragul de 1 trilion de dolari și schimbă echilibrul industriei cipurilor
06.05.2026
17:35
652
Maia Sandu marchează la Chișinău 25 de ani de parteneriat cu Carolina de Nord și decorază liderul Gărzii Naționale americane
06.05.2026
15:59
585
Republica Moldova și Azerbaidjan consolidează cooperarea agroalimentară și capacitatea de export
572
ÎCCJ stabilește că actul medical din clinicile private nu este activitate economică
06.05.2026
15:30
712
MEC vrea pedepse mai dure în Codul penal și contravențional pentru comerțul cu teze de licență și master în universități
06.05.2026
14:28
645
Șofer recidivist din raionul Râșcani, condamnat la 4 ani de închisoare pentru conducere în stare de ebrietate
06.05.2026
13:45
716
Milioane confiscare și ani grei de pușcărie pentru oamenii lui Șor. Justiția lovește în schema de finanțare a protestelor plătite
06.05.2026
13:42
645
Moldova deschide negocierile pentru curse aeriene directe cu Bosnia și Herțegovina
06.05.2026
13:02
718
Guvernul majorează de peste cinci ori plata experților din cercetare și inovare, la propunerea MEC
06.05.2026
12:51
692
Guvernul simplifică extinderea rețelelor de internet rapid în toată țara, cu obligația fibră optică în clădirile noi și renovate
06.05.2026
12:46
626
MEC denunță valul de cyberbullying și șantaj online împotriva profesorilor și elevilor și cere raportarea imediată a abuzurilor
PROGRAM // Începe Reuniunea Teatrelor Naționale Românești: „La Chișinău vor veni TOATE Teatrele Naționale din Republica Moldova și România!”
VIDEO // Un nou atac armat în Sydney. Patru persoane au fost înjunghiate într-o biserică, în timpul slujbei. Momentul, transmis LIVE
Ce se întâmplă dacă înghiți sâmburii de măsline? Nici nu-ţi imaginezi
Marina Tauber oferă DETALII despre mitingul de duminică. Deputata infirmă că s-ar pregăti destabilizări: „Va fi o acțiune pașnică. Protestele, mitingurile sunt acțiuni democratice”
1 MDL
1 EUR
20.17
1 USD
17.11
1 RON
3.83
1 RUB
0.23
1 UAH
0.39




Inapoi














