DOC // Unde ar fi ajuns MILIONUL de dolari oferit de miliardarul Soros pentru Ministerul Educației de la Chișinău
8725
„Milionul de dolari, primit de premierul Iurie Leancă în 2014 de la miliardarul George Soros, pentru modernizarea învățământului din Moldova, a fost cheltuit de ministrul de atunci al Educației, Maia Sandu, pentru fidelizarea unor ONG-uri și a unui cerc de experți. Cei din urmă au fost intens folosiți deja de politicianul Maia Sandu la formarea și promovarea PAS, pe care îl conduce. Acest lucru rezultă din analiza documentelor ce țin de proiectul finanțat din banii de la Soros”, se arată într-o investigație semnată de site-ul voceabasarabiei.md
Potrivit sursei citate, este vorba despre proiectul de Sprijinire a Reformei Educației în R. Moldova, implementat în perioada iunie 2014 – decembrie 2015, cu un buget de 992,5 mii de dolari.
„Deși programul prevede, inclusiv în denumire, modernizarea sistemului învățământului din țara noastră, mai puțin de 40% din fonduri au fost folosite anume în acest scop. Am solicitat de la Ministerul Educației, Culturii și Cercetării informații privind cheltuielile realizate din banii de la Soros. Răspunsul autorității confirmă că partea leului din milionul oferit pentru învățământ a ajuns la devoratorii de granturi”, scrie sursa citată.
Conforma acordului de colaborare semnat cu Fundația Soros-Moldova, Ministerul Educației (actualmente Ministerul Educației, Culturii și Cercetării) a avut calitatea de partener de bază, beneficiar al proiectului de Sprijinire a Reformei Educației în R. Moldova. Acordul de colaborare semnat la 15 iunie 2014 în mun. Chișinău (copia se anexează).
Fondurile administrate disponibile pentru proiectul menționat la pct. 1 au constituit 992 500 dolari SUA, inclusiv:
-269 500 USD – sprijinirea activităților Grupurilor de lucru pentru reforma curriculară și dezvoltarea cadrelor didactice;
-250 000 USD, suplimentate ulterior cu 80 000 USD – „angajarea societății civile în sprijinirea reformelor în educație” (Institutul de Politici Publice, CATALACTICA, Pro Didactica);
-393 000 USD – laboratoare de învățare pentru școli – Clase multimedia”.
„Vedem că pentru confortul ONG-urilor apropiate Maiei Sandu au fost oferite cu generozitate aproape 600 de mii de dolari, iar suportul direct pentru școli, profesori și elevi a fost considerabil mai mic. Mai grav este că cele aproape 400 de mii de dolari pentru 29 de școli a generat costuri suplimentare în cadrul proiectului, care au fost puse pe seama instituțiilor de învățământ. Este de menționat că, în total, au fost depuse 152 de aplicații din partea școlilor, fiind acceptate de cinci ori mai puține. Dacă întreg bugetul ar fi fost alocat pentru componenta Claselor Multimedia, numărul de săli dotate cu tehnică modernă ar fi de peste 70 și nu 29. Astfel, devoratorii de granturi au lipsit învățământul din țara noastră de peste 40 de Clase Multimedia”, scrie Vocea Basarabiei.
Fosta ministră a Educației, Maia Sandu, nu a comentat, deocamdată, acuzațiile care i se aduc.
Continuarea AICI.
12.06.2020
16:43
05.06.2020
12:39
05.06.2020
11:38
02.06.2020
16:18
29.05.2020
14:15
29.05.2020
09:59
28.05.2020
17:00
26.05.2020
14:39
22.05.2020
15:09
20.05.2020
18:10
12.08.2026
18:44
12.08.2026
18:37
12.08.2026
17:52
12.08.2026
17:38
12.08.2026
17:25
12.08.2026
16:40
12.08.2026
16:40
12.08.2026
16:38
12.08.2026
16:35
12.08.2026
16:14
12.08.2026
16:09
12.08.2026
15:31
12.08.2026
15:08
12.08.2026
15:01
12.08.2026
14:31
12.08.2026
14:09
12.08.2026
14:08
12.08.2026
13:57
12.08.2026
13:52
12.08.2026
13:38
12.08.2026
13:38
12.08.2026
13:25
12.08.2026
12:50
12.08.2026
12:32
12.08.2026
12:24
Trump presează Iranul pentru redeschiderea Strâmtorii Ormuz și anunță negocieri intense pentru un acord rapid
SpaceX își dublează veniturile, dar arde miliarde: pariul uriaș al lui Musk pe Starlink și AI prăbușește acțiunile pe bursă
AI de la Anthropic și OpenAI, acuzată de autonomie și înșelăciune în teste britanice de securitate pe GitHub
Bărbat înarmat, prins lângă terenul de golf al lui Donald Trump din California, după ce ar fi spionat pregătirile de securitate. Ce arsenal au găsit anchetatorii în locuința sa
Mii de angajați SpaceX devin milionari după listarea record pe bursă: inginerul care își vinde treptat acțiunile de 23 de milioane de dolari






















