DOC // Ce înseamnă pentru R. Moldova faptul că Putin și-a anulat un decret în care era menționată problema transnistreană: „Relațiile cu R. Moldova și problema transnistreană NU au jucat un rol decisiv în anularea documentului”
3884
Liderul rus Vladimir Putin și-a anulat astăzi un decret din 2012 care viza politica externă a Rusiei, iar faptul că documentul conținea un alineat cu referire la problema transnistreană a provocat rumoare pe rețelele de socializare în după-amiaza zilei de marți.
Fraza din decretul respectiv care viza R. Moldova arăta că Federația Rusă „va participa activ la căutarea de căi pentru soluționarea problemei transnistrene, având la bază respectarea suveranității, integrității teritoriale și a neutralității Republicii Moldova, prin acordarea unui statut special Transnistriei”.
Editorialistul Ziarului NAȚIONAL, Nicolae Negru, consideră că anularea măsurilor de realizare a cursului de politică externă a Federației Ruse, stabilte prin decretul din 7 mai 2012, este dictată de intenția lui Putin de a sublinia revizuirea relațiilor cu SUA și UE, ca reacție la sprijinul militar și financiar pe care acestea le acordă Ucrainei.
„E vorba, în primul rând, despre suspendarea tratatului care vizează reducerea și limitarea armelor strategice, semnat cu SUA și prelungit în 2021, tratat care îi creează probleme Rusiei în proiectele sale expansioniste. Se poate presupune că Putin renunță și la „crearea spațiului economic și uman comun de la Atlantic până la Oceanul Pacific”, un proiect ce pare utopic în condițiile geopolitice actuale”, remarcă Nicolae Negru.
Analistul politic este de părere că nu relațiile cu R. Moldova au influențat decizia lui Vladimir Putin.
„Relațiile cu Republica Moldova și problema transnistreană, chiar dacă enervează Moscova, nu au jucat, din punctul nostru de vedere, un rol decisiv în anularea documentului respectiv, document care, de altfel, nu împiedică Rusia să comploteze împotriva guvernării actuale. Altfel ar trebui să credem că Moscova e pe cale să-și revizuiască și relațiile cu alte state CSI, la care se face referire în conceptul de politică externă a Federației Ruse”, punctează editorialistul nostru.
Deputatul Partidului Acțiune și Solidaritate, Radu Marian, susține că decretul de astăzi al lui Putin „nu schimbă nimic” pentru R. Moldova.
„Kremlinul niciodată nu a respectat suveranitatea și integritatea teritorială a Republicii Moldova. Și nici nu o va respecta mai departe atât timp cât Rusia va fi condusă de dictatori. Așa că decretul de azi al lui Putin nu schimbă nimic. Și-a demonstrat încă o dată apucăturile imperiale. Știm cine ne sunt prietenii și știm cine sunt cei care ne vor răul. Vom continua să depunem eforturi pentru reintegrarea republicii prin mijloace diplomatice și politice”, a comentat politicianul.
Decretul anulat de liderul rus Vladimir Putin:
183
Inteligența artificială care dirijează traficul în Tees Valley reduce întârzierile la autobuze cu aproape 14%
15.03.2026
08:40
261
Horoscopul zilei 15.03.2026
436
Femeile care revoluționează șahul online: de la streaming și „bullet” la milioane de urmăritori și un nou val de jucătoare
15.03.2026
00:04
742
Armata SUA semnează un mega-contract de până la 20 de miliarde de dolari cu startupul de apărare Anduril
14.03.2026
21:07
601
Vreme mai acoperită, dar blândă în Republica Moldova, duminică 15.03.2026
14.03.2026
20:58
815
Honda își abandonează mașinile electrice și își sabotează viitorul în industria auto
14.03.2026
17:19
661
Campania „Învață în Moldova”: mii de elevi de liceu vizitează universitățile din țară pentru a-și alege studiile superioare
14.03.2026
14:29
811
Alexandru Munteanu, la Marșul Păcii de la Coșnița: omagiu eroilor din războiul de pe Nistru și angajament pentru drumul european al Moldovei
14.03.2026
12:34
748
„Amestecarea cognitivă”, tehnica de micro-visare care promite să înlocuiască număratul oilor pentru un somn mai bun
14.03.2026
12:12
1800
ULTIMA ORĂ // O dronă de luptă SHAHED lansată de ruși a ajuns până în Cimișlia
14.03.2026
10:43
697
134 de elevi din toată țara, în competiție la Olimpiada Republicană de Chimie de la USM
14.03.2026
08:33
741
Horoscopul zilei 14.03.2026
15.03.2026
08:40
211
Horoscopul zilei 15.03.2026
425
Femeile care revoluționează șahul online: de la streaming și „bullet” la milioane de urmăritori și un nou val de jucătoare
15.03.2026
00:04
732
Armata SUA semnează un mega-contract de până la 20 de miliarde de dolari cu startupul de apărare Anduril
14.03.2026
21:07
595
Vreme mai acoperită, dar blândă în Republica Moldova, duminică 15.03.2026
14.03.2026
20:58
810
Honda își abandonează mașinile electrice și își sabotează viitorul în industria auto
14.03.2026
17:19
656
Campania „Învață în Moldova”: mii de elevi de liceu vizitează universitățile din țară pentru a-și alege studiile superioare
14.03.2026
14:29
803
Alexandru Munteanu, la Marșul Păcii de la Coșnița: omagiu eroilor din războiul de pe Nistru și angajament pentru drumul european al Moldovei
14.03.2026
12:34
743
„Amestecarea cognitivă”, tehnica de micro-visare care promite să înlocuiască număratul oilor pentru un somn mai bun
14.03.2026
12:12
1789
ULTIMA ORĂ // O dronă de luptă SHAHED lansată de ruși a ajuns până în Cimișlia
14.03.2026
10:43
694
134 de elevi din toată țara, în competiție la Olimpiada Republicană de Chimie de la USM
14.03.2026
08:33
736
Horoscopul zilei 14.03.2026
14.03.2026
08:05
1064
ULTIMA ORĂ, VIDEO // Trump anunță unul dintre „cele mai puternice raiduri de bombardament din istoria Orientului Mijlociu”. Care a fost ținta SUA
14.03.2026
03:09
929
Republica Moldova marchează Ziua mondială a drepturilor consumatorilor 2026, cu accent pe produse sigure și încrederea cumpărătorilor
14.03.2026
02:56
1009
Avocatul care anchetează cazurile de „psihoză AI” avertizează: urmează atacuri cu victime multiple provocate de chatboți
826
Proces de referință la Los Angeles: Meta și Google, acuzate că au creat platforme care dau dependență tinerilor utilizatori
13.03.2026
23:00
915
Fondatorul Uber revine în forță: Travis Kalanick lansează Atoms, imperiu robotic pentru industrie, minerit și transport
13.03.2026
22:50
791
Cum reconfigurează marile bătălii din industrie, agenții AI și criza de cipuri viitorul inteligenței artificiale în 2026
13.03.2026
21:08
826
Răcire ușoară, dar vreme senină în Republica Moldova – sâmbătă, 14 martie 2026
13.03.2026
19:11
790
Test de sânge inovator estimează riscul de demență la femei cu până la 25 de ani înainte de simptome
13.03.2026
18:02
923
Liceul „Miron Costin” din Florești, a zecea Școală EduLIFE cu spații modernizate și produse de igienă menstruală gratuite pentru eleve
13.03.2026
17:44
817
Liceul „Olimp” din Costești va fi transformat în școală-model prin proiectul „Modernizarea școlilor”
13.03.2026
17:30
800
Apple taie comisioanele din App Store în China după negocieri discrete cu autoritățile locale
13.03.2026
16:40
881
MEC lansează consultări publice pentru Concepția noii discipline „Educația fizică” în învățământul general
13.03.2026
16:35
930
Somnul insuficient, legat de peste 80 de afecțiuni și un risc crescut de boli grave, avertizează experții în Ziua Mondială a Somnului
13.03.2026
15:44
873
MEC și MAI lansează plan național 2026-2027 pentru combaterea drogurilor în școli și protejarea elevilor
Horoscopul zilei 15.03.2026
Armata SUA semnează un mega-contract de până la 20 de miliarde de dolari cu startupul de apărare Anduril
Vreme mai acoperită, dar blândă în Republica Moldova, duminică 15.03.2026
1 MDL
1 EUR
20.04
1 USD
17.34
1 RON
3.93
1 RUB
0.22
1 UAH
0.39


Inapoi














