Discuţiile pe tema unui ARMISTIȚIU în Ucraina au început la Minsk
974
realitatea.net
Discuţiile privind un armistiţiu în Ucraina au început la Minsk, în cadrul „grupului de contact” care reuneşte Rusia, Ucraina, separatiştii şi OSCE, a anunţat vineri un oficial belarus de rang înalt, citat de Mediafax.
Această reuniune a „grupului de contact” este cea mai recentă tentativă de a încheia un armistiţiu în estul Ucrainei, după cinci luni de confruntări violente.
„Vom discuta despre un armistiţiu şi ce trebuie pentru a fi încheiat”, a anunţat cu puţin înainte de debutul reuniunii fostul preşedinte Leonid Kucima, care reprezintă Ucraina. „Am venit aici pentru pace”, a adăugat el.
„Sper că vor ajunge la un acord”, a declarat la rândul său ambasadorul Rusiei la Minsk, Aleksandr Surikov.
Reprezentantul Rusiei, Mihail Zurabov, a precizat că speră că anumite documente vor fi semnate în cursul reuniunii, fără a oferi mai multe detalii.
Separatiştii proruşi sunt reprezentaţi de „premierul” republicii populare autoproclamate Doneţk, Aleksandr Zaharcenko, şi de omologul său din așa-numita republică Luhansk”, Igor Plotniski.
În momentul în care se deschideau negocierile de la Minsk, luptele violente continuau în zona portului strategic Mariupol din sudul Ucrainei.
05.09.2024
11:59
15.04.2024
19:28
20.04.2023
07:30
17.02.2023
14:32
18.01.2023
19:59
16.12.2022
14:28
22.11.2022
13:11
10.10.2022
07:30
04.05.2022
19:59
12.12.2021
09:47
25.01.2021
20:00
25.01.2021
19:01
13.09.2026
00:02
13.09.2026
00:01
12.09.2026
23:38
12.09.2026
23:29
12.09.2026
23:19
12.09.2026
23:08
12.09.2026
22:09
12.09.2026
21:16
12.09.2026
21:07
12.09.2026
20:55
12.09.2026
20:41
12.09.2026
19:58
12.09.2026
19:54
12.09.2026
19:28
12.09.2026
19:14
12.09.2026
19:11
12.09.2026
18:04
12.09.2026
16:55
12.09.2026
16:47
12.09.2026
15:54
12.09.2026
14:47
12.09.2026
14:28
12.09.2026
14:27
12.09.2026
14:15
12.09.2026
14:04
ONU renunță treptat la harta Mercator: Africa va fi reprezentată mai fidel. SUA s-au opus, iar Moldova s-a abținut
INTERVIU // Radiografia pieței imobiliare cu Vlad Musteață, CEO Proimobil: „Cererea pentru terenurile din suburbiile Chișinăului a crescut semnificativ”
ULTIMA ORĂ // O dronă Shahed a survolat R. Moldova spre Chișinău și Ungheni. Spațiul aerian, restricționat de urgență pentru câteva minute
Atac intenționat al Rusiei pe teritoriul nostru. Drona rusească prăbușită la Râșcani ar fi avut misiunea de a DISTRUGE avionul lui Zelenski în R. Moldova
ULTIMA ORĂ // O nouă dronă căzută în R. Moldova a provocat un INCENDIU la Rîșcani. Patru focare de foc într-un lan de floarea-soarelui!
















