Stiri

Direcția regională Sud a câștigat Campionatul Poliției de Frontieră la tir

Actualitate 25.09.2026 14:31 Vizualizări226
Direcția regională Sud a câștigat Campionatul Poliției de Frontieră la tir

Ieri, 24 septembrie 2026, la poligonul „Dinamo” din municipiul Chișinău, s-a desfășurat Campionatul Poliției de Frontieră la tir. La competiție au participat 30 de polițiști de frontieră, care și-au testat precizia, viteza de reacție și abilitățile de utilizare a armamentului din dotare.

În urma probelor desfășurate, clasamentul pe echipe a fost stabilit astfel: locul 1 – Direcția regională Sud (DR Sud), locul 2 – Inspectoratul General al Poliției de Frontieră (IGPF), iar locul 3 – Academia „Ștefan cel Mare” (AIC).

În cadrul probelor individuale, la proba PM-1, locul 1 a fost ocupat de Drozdovschi Chiril, reprezentant al AIC. Pe locul 2 s-a clasat Corjenevschii Ivan, de la IGPF, iar locul 3 i-a revenit lui Radu Dumitru, de la DR Sud.

La proba cu pușca TOZ/URAL, primul loc a fost câștigat de Gavrilan Dmitri, reprezentant al Direcției regionale Est. Locul 2 i-a revenit lui Doroșenco Piotr, de la DR Sud, iar pe locul 3 s-a clasat Voloșin Andrian, de la IGPF.

La proba PM-4, locul 1 a fost ocupat de Goncearuc Veaceslav, reprezentant al IGPF. Pe locul 2 s-a clasat Godunov Veaceslav, de la DR Sud, iar locul 3 a fost obținut de Foma Egor, reprezentant al Direcției regionale Vest.

La finalul competiției, învingătorii au fost premiați și felicitați de șeful adjunct al IGPF, Andrei Trofimov. Acesta le-a transmis un mesaj de apreciere pentru efortul depus și rezultatele obținute, urându-le succes în activitatea de serviciu.

Astfel de activitati contribuie la dezvoltarea deprinderilor practice, la îmbunătățirea timpului de reacție și la sporirea securitatii la frontiera de stat. Prin asemenea competiții sunt consolidate abilitățile polițiștilor de frontieră, în beneficiul cetățenilor.

Stiri relevante
Top stiri
Horoscopul zilei 25.09.2026 25.09.2026 13:15 427 Horoscopul zilei 25.09.2026

Parteneri
Punct de vedere NAȚIONAL
VIDEO // Irina Gutnic publică imagini de pe camerele de supraveghere cu Ion Ceban - „PERICOL public”: „M-a mințit pe mine, așa minte întreaga societate”
27.05.2026 11:27 ZiarulNational VIDEO // Irina Gutnic publică imagini...

Mihai Gribincea // Moscova rescrie istoria: Declarația Mariei Zaharova despre conflictul din Transnistria – propagandă sau realitate?
14.05.2025 13:06 ZiarulNational Mihai Gribincea // Moscova rescrie is...

Nicolae Negru // Anul politic 2024, în câteva linii
30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

Horoscop
Vezi horoscopul tău pentru astăzi
CapricornCapricorn
VărsătorVărsător
PeștiPești
BerbecBerbec
TaurTaur
GemeniGemeni
RacRac
LeuLeu
FecioarăFecioară
BalanțăBalanță
ScorpionScorpion
SăgetătorSăgetător
Curs valutar
1 MDL   1 EUR 20.21 1 USD 17.77 1 RON 3.83 1 RUB 0.21 1 UAH 0.40
Sondaj
Dacă duminica viitoare ar avea loc un referendum privind unirea Republicii Moldova cu România, cum ați vota?
Prietenii noștri