Dodon ca Putin: Dialogul lui Dodon cu presa nu va mai avea loc la ora 19.00. PREȘEDINȚIA vine cu DETALII
2164
După exemplul președintelui Federației Ruse, Vladimir Putin, șeful statului Igor Dodon va avea mâine o discuție, în format larg, cu presa din R. Moldova. Această conferință de presă, în cadrul căreia Dodon a promis că va răspunde la orice întrebare, poate fi transmisă în direct de televiziunile din R. Moldova. De asemenea, discuția lui Dodon cu presa va fi în direct la postul public de televiziune.
Purtătorul de cuvânt al Președinției, Ion Ceban, a prezentat scenariul conferinței de presă de mâine.
1. Menționăm că am ajuns la înțelegerea cu televiziunea publică, Moldova 1, să transmitem în direct acest eveniment, din care motiv, dar și ținând cont de unele aspecte tehnice, dialogul va începe la ora 19.35 (nu la 19.00, cum era preconizat).
2. Discuția va fi moderată de către purtătorul de cuvânt al președintelui, Ion Ceban. Scenariul pe care îl propunem după consultări cu societatea civilă și reprezentanții media este următorul:
- scurtă introducere a Președintelui Republicii Moldova, 5-10 minute;
- întrebări din sală și de pe internet (2 din sală, una de pe net, prin rotație).
3. Sunt invitate toate mijloacele media. Dacă există vreun impediment de orice natură, rugăm să fim contactați”, a anunțat Ceban.
08.11.2025
16:48
1229
Planurile de denunțare a regimului fără vize pentru Tadjikistan și Kârgâzstan, clarificate de MAE Chișinău
08.11.2025
15:24
6586
Moldova pregătește o tranziție strategică și graduală către regimul european de vize, explică experții WatchDog
08.11.2025
13:29
6081
România cere răgaz pentru sancțiunile SUA împotriva Lukoil, Republica Moldova riscă să fie afectată de lipsa combustibilului
08.11.2025
11:56
2241
Moldova pregătește regimul de vize pentru cetățenii CSI: 7 acorduri, pe cale de denunțare!
08.11.2025
10:23
1059
Comisarul european Marta Kos sosește în Republica Moldova pentru discuții despre extindere și viitorul țării
07.11.2025
21:42
840
Moldova la conducerea Protocolului OMS și ONU privind Apa și Sănătatea pentru prima dată în istorie
07.11.2025
18:56
1105
Maia Sandu a semnat decretul pentru noua componență a Consiliului Național de Securitate
07.11.2025
17:59
978
Radu Marian explică de ce nu putem fi prieteni cu Rusia și Belarus în contextul actual tensionat
07.11.2025
16:49
784
Maia Sandu și Roberta Metsola întăresc colaborarea pentru integrarea europeană a Republicii Moldova
07.11.2025
15:18
846
Republica Moldova devine membru cu drepturi depline în Consiliul Executiv UNESCO, un pas important în promovarea valorilor internaționale
10.11.2025
17:23
413
Ministrul justiției din Ucraina și fostul partener de afaceri al lui Zelenski, vizați în scandalul de corupție din sectorul energetic
10.11.2025
17:22
223
ULTIMA ORĂ // Autoritățile R. Moldova, PREGĂTITE pentru a prelua infrastructura „LukOil” de la AIC, astfel încât aprovizionarea aeronavelor să nu fie afectată: „Responsabilitatea companiei este de a realiza toate acțiunile în regim URGENT”
10.11.2025
16:22
280
Noul Program național 2027-2030: Educația romilor, prioritate pentru dezvoltare durabilă și egalitate socială
10.11.2025
14:23
308
Viitorul cercetării moldovenești: progres și colaborare pentru dezvoltare durabilă!
10.11.2025
10:28
631
Moldova își consolidează securitatea energetică prin interconectări cu România și Ucraina: Noi proiecte în plin avânt
10.11.2025
09:35
573
Jaf sub mască: 8 ani de închisoare pentru tâlharul care a atacat o instituție financiară din Chișinău
10.11.2025
08:25
523
Horoscopul zilei 10.11.2025
10.11.2025
00:25
1081
Zelenski: Putin ar putea ataca Europa, dar nu mă tem de Trump și am relații bune cu SUA
679
Alertă Meteo: Ceață 09-10 Noiembrie 2025
09.11.2025
18:58
996
Prognoza Meteo pentru săptămâna 10-16 noiembrie 2025
09.11.2025
14:25
915
Hamas refuză orice capitulare: Luptătorii din Rafah nu se vor preda sub nicio formă
09.11.2025
14:25
771
Ucraina se confruntă cu întreruperi masive de electricitate din cauza atacurilor asupra infrastructurii energetice
09.11.2025
12:23
836
Doi români răniți într-un atac armat în piața Taksim, Istanbul, anunță ministrul Oana Țoiu
09.11.2025
09:06
2396
Dronele ucrainene întrerup temporar curentul și căldura în orașul rus Voronej
09.11.2025
08:24
1143
Moldova pregătește vize pentru cetățenii CSI: Guvernul denunță acordul de liberă circulație
09.11.2025
08:02
818
Horoscopul zilei 09.11.2025
09.11.2025
01:57
1034
Atacuri periculoase asupra centralelor nucleare din Ucraina: Kievul solicită intervenția AIEA pentru a preveni dezastrul!
08.11.2025
23:31
1068
Rusia lovește dur Ucraina: șase morți și pagube semnificative după cele mai masive atacuri balistice asupra infrastructurii energetice de la începutul conflictului
08.11.2025
21:01
1023
Schimbări ușoare de vreme în Moldova în 09.11.2025
08.11.2025
20:37
1377
Lavrov revine în prim-plan: Rusia lucrează la un posibil test nuclear sub conducerea lui Putin, speculații privind poziția sa în guvern
08.11.2025
20:13
1156
Hodorkovski avertizează Europa: Un nou Război Rece cu Rusia este inevitabil, indiferent de deznodământul în Ucraina
08.11.2025
16:48
1221
Planurile de denunțare a regimului fără vize pentru Tadjikistan și Kârgâzstan, clarificate de MAE Chișinău
08.11.2025
15:24
6387
Moldova pregătește o tranziție strategică și graduală către regimul european de vize, explică experții WatchDog
08.11.2025
14:05
1057
Maia Sandu configurează noul Consiliu Național de Securitate al R. Moldova cu Anca Dragu în echipă
08.11.2025
13:29
5931
România cere răgaz pentru sancțiunile SUA împotriva Lukoil, Republica Moldova riscă să fie afectată de lipsa combustibilului
Ministrul justiției din Ucraina și fostul partener de afaceri al lui Zelenski, vizați în scandalul de corupție din sectorul energetic
ULTIMA ORĂ // Autoritățile R. Moldova, PREGĂTITE pentru a prelua infrastructura „LukOil” de la AIC, astfel încât aprovizionarea aeronavelor să nu fie afectată: „Responsabilitatea companiei este de a realiza toate acțiunile în regim URGENT”
Noul Program național 2027-2030: Educația romilor, prioritate pentru dezvoltare durabilă și egalitate socială
Viitorul cercetării moldovenești: progres și colaborare pentru dezvoltare durabilă!
1 MDL
1 EUR
19.69
1 USD
17.04
1 RON
3.87
1 RUB
0.21
1 UAH
0.41



Inapoi














