DETALIUL pe care foarte puțini oameni l-au observat în fotografiile prințului Charles cu prințesa Diana
2959
Sursa: avantaje.ro Fotografiile în care prințul Charles apare în compania prințesei Diana au fost analizate de-a lungul timpului de specialiști, tocmai pentru a scoate în evidență trăirile care se ascundeau în spatele acestora. Deși au dat naștere foarte multor discuții, există un detaliu pe care foarte puțini oameni l-au observat în fotografiile prințului Charles cu prințesa Diana.
Căsnicia lor a fost una controversată încă de la început, iar divorțul celor doi nu a luat prin surprindere pe nimeni, având în vedere că relația a avut minusuri încă din primele momente. Deși în fotografii părea că legătura dintre ei este una strânsă, lucrurile erau total diferite în realitate, aspect care a ieșit la iveală mult mai târziu.
Ca orice cuplu regal, prințul Charles și prințesa Diana au avut parte de câteva ședințe foto profesionale în perioada în care au format o familie. În spatele acestor fotografii, specialiștii au descoperit că se ascunde un mesaj pe care puțini oameni l-au remarcat.
Cu toate că prințul Charles și prințesa Diana aveau aceeași înălțime, mai exact 1,78 m, acest lucru era ascuns în fotografiile oficiale ale celor doi. De fiecare dată, prințul Charles adopta o poziție care să îl facă să pară mai înalt decât prințesa Diana, iar acest detaliu a fost considerat sexist de specialiști.
„Acest efort de a-l face pe Charles să pară mai înalt este un angajament social față de ideea că bărbații trebuie să fie mai înalți și femeile mai scunde. Atunci când acest lucru nu se întâmplă, oamenii încearcă să păstreze această iluzie. Când Charles și Diana erau fotografiați împreună într-un cadru formal, cei doi erau aranjați astfel încât să sugereze faptul că el era mult mai înalt decât ea sau măcar să ascundă faptul că nu era mai înalt”, a spus Lisa Wade, profesor la Colegiul Occidental din LA, potrivit thesun.co.uk.
Deschide galeria foto pentru a vedea mai multe fotografii cu prințul Charles și prințesa Diana.
Sursa: avantaje.ro
21.11.2018
17:58
4430
Cum arată femeia care trebuia să fie soția Prințului Charles
06.11.2018
16:19
2085
Prințul RĂSFĂȚAT // Lucruri neobișnuite pe care le face zilnic Prințul Charles
21.09.2018
19:40
3077
Cea mai bună prietenă a Prințesei Diana dezvăluie adevărul despre divorțul de Charles
11.09.2018
18:03
4842
Prinţul Charles, grav bolnav. Regina Elisabeta deja o pregăteşte pe Kate Middleton pentru un rol important
02.09.2018
10:02
13300
De ce a fost înmormântată Prințesa Diana în sicriu de plumb de 250 kg
06.08.2018
17:30
2528
GALERIE FOTO // Câteva motive care demonstrează că Meghan Markle este exact ca Prințesa Diana
04.08.2018
10:30
5070
VIDEO // GESTUL făcut de Regina Elisabeta la moartea Prinţesei Diana! A fost singura dată când a făcut acest lucru
01.08.2018
18:03
2584
Promisiunea SFÂȘIETOARE pe care prințul William i-a făcut-o Prințesei Diana după divorțul de prințul Charles. Din păcate, nu și-a mai putut-o respecta
22.07.2018
18:30
6519
IUBIRI CELEBRE // Charles și Camilla Parker Bowles se iubesc de peste 40 de ani. De ce nu s-au căsătorit din tinerețe?
29.05.2018
18:03
4702
Casa Regală // Imagini-ŞOC cu Prinţesa Diana în rochie de mireasă, alături de Kate şi Meghan
18.03.2026
23:51
438
OCDE prezintă la Chișinău studiul privind crearea unor piețe energetice funcționale în Republica Moldova
18.03.2026
23:25
450
CEO-ul Nothing, Carl Pei, anunță sfârșitul aplicațiilor: smartphone-urile vor fi conduse de agenți AI care îți înțeleg intențiile
18.03.2026
23:11
396
Nvidia își construiește în liniște imperiul de networking care rivalizează cu afacerea de cipuri
18.03.2026
21:25
480
Directorul FBI confirmă: agenția cumpără din nou date de localizare ale americanilor, fără mandat, stârnind revoltă în Congres
18.03.2026
21:11
445
Vreme mai rece și cer predominant noros în Republica Moldova, joi, 19 martie 2026
18.03.2026
20:39
474
Șeful Patreon atacă „fair use-ul” invocat de companiile de AI și cere ca artiștii să fie plătiți pentru munca folosită la antrenarea modelelor
477
Interviurile cu inteligență artificială îi lasă pe tineri fără șansa la primul job?
18.03.2026
19:25
509
Maia Sandu: Incluziunea romilor este o obligație de respectare a demnității umane, nu o problemă de rezolvat
525
Mamă cere redeschiderea anchetei după moartea fiului într-o provocare online eșuată
18.03.2026
19:04
489
Microsoft ia la bord echipa startupului AI Cove, care își închide platforma de colaborare
18.03.2026
18:35
498
OECD lansează la Chișinău raportul privind piețe energetice funcționale și reforma întreprinderilor de stat în Republica Moldova
18.03.2026
18:17
529
Facebook își lansează propriul „Creator Fast Track” cu plăți garantate pentru a ademeni vedetele de pe TikTok și YouTube
18.03.2026
17:59
499
Concurs național pentru formarea formatorilor în educația multilingvă, lansat de UPSC și Ministerul Educației
18.03.2026
17:56
490
MEC lansează consultări publice pentru noua concepție a disciplinei „Economie” în licee
18.03.2026
17:28
540
Banca Mondială investește peste 15,5 milioane de lei pentru echiparea digitală a 290 de școli și grădinițe din țară
18.03.2026
16:01
592
Republica Moldova semnează un nou parteneriat cu Enabel pentru modernizarea energiei și accelerarea tranziției verzi
18.03.2026
14:59
655
Investitori francezi interesați de modernizarea infrastructurii feroviare, urbane și de apă din Republica Moldova
18.03.2026
14:50
588
Companii franceze pregătesc investiții în energia regenerabilă și modernizarea rețelelor din Republica Moldova
18.03.2026
14:25
632
Cinci organizatori ai unui cazinou ilegal obligați să achite circa 19 milioane de lei prejudiciu la bugetul de stat
18.03.2026
14:07
592
Guvernul modifică regulile pentru exportul de energie și carburanți din Portul Giurgiulești și limitează vânzarea motorinei la 20 de litri
18.03.2026
13:42
594
Maia Sandu discută cu ministrul irlandez Thomas Byrne despre aprofundarea relațiilor bilaterale și accelerarea integrării europene a Republicii Moldova
18.03.2026
13:35
568
Guvernul impune noi obligații pentru combaterea ambroziei pe toate terenurile din țară
18.03.2026
12:28
859
Hipertensiunea face ravagii în România: jumătate dintre adulți și tot mai mulți tineri, în risc de infarct și AVC
18.03.2026
12:19
531
MEC lansează consultări publice pentru Concepția noii discipline liceale „Educație juridică”
18.03.2026
11:55
639
Dan Perciun promite școli model la Ungheni: investiții masive în infrastructură modernă și FabLab pentru elevi
OCDE prezintă la Chișinău studiul privind crearea unor piețe energetice funcționale în Republica Moldova
CEO-ul Nothing, Carl Pei, anunță sfârșitul aplicațiilor: smartphone-urile vor fi conduse de agenți AI care îți înțeleg intențiile
Nvidia își construiește în liniște imperiul de networking care rivalizează cu afacerea de cipuri
Directorul FBI confirmă: agenția cumpără din nou date de localizare ale americanilor, fără mandat, stârnind revoltă în Congres
1 MDL
1 EUR
20.09
1 USD
17.40
1 RON
3.95
1 RUB
0.21
1 UAH
0.40




Inapoi














