DETALII ŞOCANTE ies la iveală. Cum a ajuns să arate Schumacher la 4 ani de la teribilul accident. Mărturia familiei este CUTREMURĂTOARE
6447
La aproape patru ani de la accident, detalii şocante ies la iveală despre starea lui Michael Schumacher.
Publicaţia spaniolă „Las 2 Orillas” a scris că fostul pilot de Formula 1 cântăreşte doar 45 de kilograme, iar înălţimea lui a scăzut la 1,60 metri, cu 14 centimetri mai puţin decât măsura în mod obişnuit, informează gandul.info.
Potrivit presei internaţionale, familia lui Schumacher a decis transferarea sa la o clinică din SUA, într-o încercare disperată de a-l recupera pe fostul mare pilot de formula 1.
„Michael Schumacher nu poate merge şi nu se poate ridica nici măcar cu ajutorul specialiştilor care îl monitorizează”, a dezvăluit avocatul.
„Din păcate, este în comă, se luptă cu ultimele puteri pentru viaţa lui, dar nu credem că mai are prea multe şanse. Toţi cei dragi îl vizitează zilnic, este foarte dureros ce se întâmplă”, a declarat şi un membru al familiei Schumacher în cadrul aceluiaşi proces.
Michael Schumacher este ţinut în viaţă de aparatele care îl ajută să respire, fiind monitorizat 24 de ore din 24 de medicii angajaţi special pentru el, la reşedinţa familiei din Elveţia. Fostul pilot a suferit un accident la schi, în decembrie 2013, lovindu-se cu capul de o piatră.
11.09.2023
14:39
28.09.2022
09:49
08.10.2020
09:35
17.07.2020
09:00
13.06.2020
09:30
09.06.2020
16:38
08.06.2020
09:00
27.05.2020
20:01
26.05.2020
15:00
25.05.2020
18:00
25.05.2020
07:30
21.05.2020
19:00
24.09.2026
13:36
24.09.2026
13:20
24.09.2026
13:08
24.09.2026
12:56
24.09.2026
12:53
24.09.2026
12:35
24.09.2026
12:29
24.09.2026
12:22
24.09.2026
12:03
24.09.2026
11:53
24.09.2026
11:50
24.09.2026
11:42
24.09.2026
11:40
24.09.2026
11:30
24.09.2026
11:19
24.09.2026
11:10
24.09.2026
11:02
24.09.2026
11:01
24.09.2026
10:42
24.09.2026
10:38
24.09.2026
10:35
24.09.2026
10:20
24.09.2026
09:58
24.09.2026
09:49
24.09.2026
09:42
Dorin Recean îl desființează pe Ion Chicu, „premierul lui Dodon și Plahotniuc, care a vrut să pună pe spatele moldovenilor așa-numita datorie de miliarde a regiunii transnistrene”: „Un fals flagrant lansat pentru a submina R. Moldova”
Vocile Basarabiei CUCERESC New York-ul! Documentarul „Prigoana din Basarabia” arată publicului american tragedia uitată a romilor
Premierul Tofan îl pune la punct pe socialistul Novac, care cere reducerea accizelor la carburanți de la volanul unui Land Cruiser cu un consum de 20 de litri de motorină: „Ar fi un transfer de bani de la săraci la bogați”
Propaganda prorusă, ATAC-FULGER la adresa sprijinului acordat Chișinăului: Falsul despre sistarea finanțărilor românești, DEMONTAT
Republica Moldova, în topul mondial al țărilor cu cea mai mare pondere de teren arabil: 56,8% din suprafață
















