DETALII despre reținerea celor doi procurori și a trei polițiști: Ar fi primit MITĂ de zeci de mii de euro și mii de dolari pentru a măslui un dosar


Cei doi procurori, un polițist și un fost polițist riscă să primească astăzi câte 30 de zile de arest, după ce au fost reținuți marți de către procurorii anticorupție, fiind bănuiți de corupere pasivă.
Un alt polițist, reținut în aceeași zi, ar putea fi cercetat în stare de libertate.
Procuratura Generală susține că a stabilit suma exactă care a fost primită de către învinuiţi de la gestionarii firmei, cercetaţi într-un dosar pentru evaziune fiscală - 70 de mii de euro și șase mii de dolari.
În schimbul acestor bani, procurorii şi ofiţerii de urmărire penală urmau să le înceteze dosarul şi să-i scoată pe cei trei afacerişti de sub urmărire penală.
După primirea unei părţi din suma pretinsă, procurorii și poliţiştii au „aranjat” eliberarea celor trei oameni de afaceri din „arest preventiv” sub „control judiciar” şi le-a returnat o parte din obiectele şi actele ridicate în timpul percheziţiei.
Ulterior, oamenii legii urmau să recalifice fapta afaceriștilor în „fals în acte”, pentru că și-au recunoscut vina, la sfatul lor.
Cei cinci riscă închisoare de la 7 până la 15 ani.
Ieri, „ZdG” scria că printre cei reținuți sunt procurorii Roman Clim și Eugen Tifoi, ambii din Oficiul Ciocana al Procuraturii mun. Chișinău.








































































