Deputatul, care ar fi dezactivat „BUTONUL ROȘU” pentru a permite furtul bancar, răspunde: „Aș vrea să fiu eu cel atotputernic...”
4687
Fostul ministru al Finanțelor, Veaceslav Negruță, susține, cu referire la stenogramele din Parlament, că deputatul care ar fi dezactivat „butonul roșu” de la Centrul Național Anticorupție (CNA) în perioada în care se fura miliardul este Valeriu Guma, fost legislator democrat.
Negruță a declarat în cadrul unei emisiuni de la „Tv8” că modificările la Legea cu privire la prevenirea şi combaterea spălării banilor şi finanţării terorismului a fost modificată prin Legea nr. 67 din 7 aprilie 2011 , în baza unei iniţiative legislative a lui Valeriu Guma (proiectul 1 672), fapt ce a dezactivat butonul pe care ar fi putut apăsa CNA şi bloca banii în caz de vreo suspiciune.
Legea a revenit la forma inițială în iulie 2014, tot după un vot dat în Parlament.
„Nu există scuze să vorbești despre alte lucruri din altă parte când ai butonul roșu la CNA dezactivat în 2011, în plină situație de furt bancar, printr-o modificare într-o lege făcută de un deputat cu interes în mediul bancar. Sunt toate stenogramele care indică și cine este acest deputat – este vorba de deputatul Guma, deputatul care a venit cu acea inițiativă și a dezactivat butonul roșu”, a declarat Veaceslav Negruță.
Pe fostul deputat Valeriu Guma l-a pufnit râsul, atunci când i-am solicitat să comenteze aceste acuzații: „Aș vrea să fiu eu acel atotputernic care să dezactiveze iadernîi ciomadancik (valiza nucleară - n.r.)”.
„Sunt aberații totale. Cum poate un deputat să blocheze ceva? Domnul Negruță era ministru al Finanțelor în Guvernul condus de PLDM care avea 32 de deputați. Noi, democrații, eram 12 atunci. Fără 32 de mandate de deputați ai PLDM, puteam face noi ceva? Pentru aprobarea unui proiect de lege este o întreagă procedură, se cer avize de la Guvern, de la comisiile parlamentare și Parlamentul decide până la urmă, nu un deputat. Eu n-am făcut niciodată un asemenea proiect de lege care să blocheze vreo activitate a CNA. De ce Veaceslav Negruță nu a pus atunci piciorul în prag, când era ministru?”, întreabă Valeriu Guma, care nu-și amintește exact despre ce proiect de lege este vorba.
„Idee n-am, din 2011 nu mai țin minte”, zice el.
Valeriu Guma exclude și faptul că ar fi existat o înțelegere între partidele aflate atunci la guvernare în ceea ce privește furtul miliardului: „Să răspundă cei care au pus banii în buzunar”.
După ce s-a documentat, Valeriu Guma a revenit și a spus că amendamentul pe care l-a propus el în 2010 se referea la articolul 14 din Legea respectivă, iar Guvernul a venit în 2011 cu alte modificări la aceeași lege și proiectele au fost comasate în Parlament.
„Potrivit amendamentului meu, CNA urma să sisteze tranzacțiile dubioase pe un termen de cinci zile, iar dacă nu-și mențineau interdicția ulterior, agentul economic urma să nu mai aștepte. Legea asta fusese făcută mai înainte și guvernarea de atunci, ca să țină la control agenții economici, îi intimidau inclusiv prin această metodă. Pe urmă trebuia să mergi să umbli pe la birocrații de la CNA. Eu am apărat oamenii de bună credință din business”, ne-a spus Guma.
Întrebat de ce s-a renunțat în 2014, imediat după ce băncile implicate în jaful bancar au fost scuturate de bani, la acest amendament, dacă era în favoarea agenților economici, fostul deputat dă din umeri: „Nu știu de ce s-a renunțat, dar în opinia mea este o greșeală. Niciodată CNA nu a fost lipsit de instrumente ca să acționeze”.
16.05.2024
15:21
11.07.2021
20:57
09.06.2021
15:14
11.01.2021
09:01
17.12.2020
09:43
11.11.2020
17:38
01.07.2020
18:39
28.06.2020
19:15
03.06.2020
19:24
02.06.2020
15:17
08.11.2026
13:23
08.11.2026
12:46
08.11.2026
12:07
08.11.2026
11:33
08.11.2026
09:23
08.11.2026
08:54
08.11.2026
07:45
08.11.2026
06:35
08.11.2026
06:23
08.11.2026
03:44
08.11.2026
01:46
08.11.2026
01:24
08.11.2026
00:38
08.11.2026
00:27
07.11.2026
22:39
07.11.2026
22:16
07.11.2026
21:52
07.11.2026
21:28
07.11.2026
21:08
07.11.2026
21:06
07.11.2026
21:05
07.11.2026
20:00
07.11.2026
18:52
07.11.2026
18:26
07.11.2026
18:05
VIDEO // Imunitatea nu este un scut pentru TRĂDARE DE ȚARĂ! Premierul Tofan, reacție dură după ce deputații Costiuc și Stefanco au dat buzna în Portul Giurgiulești: „Sunteți gata să dați foc la țară”
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Schimbare la 180 de grade // România, catalogată drept „stat străin” de către „unionistul” Vasile Costiuc. Reacții tăioase pe scena politică după atacurile la adresa investitorului din Constanța
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”


















