DEPORTĂRI // Durerea Valentinei Sturza, INTERZISĂ astăzi la Piatra comemorativă de la Gară: „Probabil și astăzi suntem considerați dușmani ai poporului”

Valentina Sturza, preşedinta Asociaţiei Foştilor Deportaţi şi Deţinuţi Politici din Moldova, nu a putut participa nici pe 13 iunie curent, nici astăzi la evenimentele dedicate valurilor de deportări din Basarabia care au avut loc în 1941 și 1949.

Acest lucru s-a întâmplat pentru prima dată în ultimii 17 ani de când conduce Asociația, fiind țintuită la pat de o fractură la bazin. Nenorocirea i s-a întâmplat acum mai bine de o lună, după ce a mers la București la prezentarea cărții autobiografice „Basarabia decapitată”, reeditată în România.

„O fi vreun semn”, își spune fiica de primar și de deputat în legislativul României, decorat de Regele Carol al II-lea, deportată cu întreaga familie „în pustiurile Kazahstanului”, odată ce, atunci când istoria tragică a familiei sale a ajuns în Țară, ea a fost nevoită să se retragă.

Dar nu a stat cu mâinile în sân. Pe 13 iunie a organizat un Marș al tăcerii din centrul Chișinăului până la monumentul dedicat deportaților de la Gară, iar pentru astăzi a scris o declarație și a delegat o persoană s-o citească în fața celor adunați la Piatra comemorativă din scuarul Gării pentru a aminti de cel mai mare val de deportări din Basarabia, din noaptea de 5 spre 6 iulie 1949.

Numai că durerea Valentinei Sturza nu a fost auzită.

„Mitingul era moderat de deputata liberală Alina Zotea și nu i-a permis acestei persoane să citească declarația mea”, ne spune Valentina Sturza, decisă să organizeze o conferință de presă la acest subiect.

Președinta Asociaţiei Foştilor Deportaţi şi Deţinuţi Politici din Moldova consideră că și autoritățile au uitat de „persoanele care au suferit pe nedrept” și care se împuținează de la an la an.

Potrivit Valentinei Sturza, care face referire la un raport oferit lui Stalin în 1950, sovieticii au deportat din Basarabia în total 94 792 de persoane.

CITIȚI și DOCUMENTAT: Ce pierderi umane a avut Basarabia pe timpul ocupației sovietice. Cifre DUREROASE

„Astăzi au mai rămas în viață pe teritoriul R. Moldova 8 495 de persoane, adică doar 9%. În ultimii doi ani, s-au stins peste 1 100 de persoane, 118 dintre care erau deportați care locuiau în Chișinău. M-am adresat la Guvernul actual să adauge ceva la indemnizația unică acordată deportaților în aceste zile sau măcar la cea lunară, dar ni s-a răspuns că nu sunt bani. Pe timpul Guvernului Filat ni s-au dat câte 100 de lei lunar și 500 de lei o indemnizație anuală, când a venit domnul Leancă ne-a mai adăugat 200 de lei la cele 500 de lei. Anul acesta Guvernul a găsit câte 10 mii de lei să dea la veteranii de război, ministrul Justiției și-a cumpărat o mașină de un milion de lei, dar pentru noi nu sunt bani. Probabil și acum mai suntem considerați dușmani ai poporului”, își spune oful Valentina Sturza.

Victimă a deportărilor, Valentina Sturza crede că orice părinte din R. Moldova trebuie să le povestească mereu copiilor despre aceste file negre din istoria Basarabiei, care a rămas, în primii ani de ocupație sovietică, fără elită – primari, profesori, preoți, funcționari etc., femei, copii, bătrâni au fost încărcați în vagoane pentru vite și duși departe de pământurile natale.


Valentina Sturza, în momentul arestării sale. Foto: adevarul.ro

„Am fost deportată de două ori. Prima dată cu familia, în 1941, și dusă în pustiurile Kazahstanului. Tăticul meu era primar la Ciuciuleni și a fost inițial condamnat la moarte, iar mai apoi - la 25 de ani în Gulag. În 1956 m-am întors în Moldova, pentru că în Kazahstan nu se putea trăi, nu aveam voie să cumpărăm pâine, să luăm apă dintr-o fântână arteziană, ni se spunea să luăm dintr-un râu în care femeile spălau haine… Am fost arestată la Chișinău, pentru că am fugit din Kazahstan și am stat câteva luni într-o celulă cu hoațele și criminalele. În 1965 s-a întors acasă și tăticul, a mers la Ciuciuleni și a văzut că tot ce construise el pentru sat fusese făcut una cu pământul. Doar o baie rămăsese. A suferit imediat un atac cerebral și a stat după aceea 11 ani și jumătate la pat. Iată asta a fost soarta unui intelectual, distrusă de sovietici”, își povestește pe scurt povestea vieții doamna Sturza.