DEPOPULARE // R. Moldova a pierdut aproape 23 000 de locuitori în ultimul an
1858
R. Moldova avea, pe 1 ianuarie curent, 2 604 000 de cetățeni cu reședință pe teritoriul republicii, adică persoane care au locuit preponderent în ultimele 12 luni pe teritoriul statului, indiferent de absențele temporare.
Datele Biroului Național de Statistică (BNS) arată că această cifră este mai mică decât cea confirmată la 1 ianuarie 2021 cu 22 900 de persoane.
Cauzele diminuării numărului de persoane sunt sporul natural negativ și migrația.
Potrivit BNS, în R. Moldova s-au născut în anul trecut 29,2 mii copii, cu 1,6 mii sau cu 5,2% mai puțini comparativ cu anul precedent.
În același timp, pe parcursul anului trecut au decedat 45,4 mii de cetățeni ai R. Moldova, în creștere cu 4 721 de cazuri sau cu 11,6% față de anul 2020.
Rata mortalității a crescut semnificativ, constituind 17,4%, comparativ cu 15,4% în anul 2020.
Unul dintre motivele creșterii mortalității în anul 2021 a fost pandemia de Covid-19. Ministerul Sănătății a raportat că, în 2021, din această cauză au decedat 6 755 de persoane. Totodată, bolile aparatului circulator și tumorile au continuat să dețină ponderile cele mai înalte în cauzele de deces atât în cazul femeilor, cât și în cazul bărbaților.
Astfel, sporul natural a avut, în anul 2021, valori negative – minus 16,2 mii de persoane, fiind evidențiată o descreștere mai substanțială a numărului populației comparativ cu anii precedenți.
Și migrația populației cu reședința obișnuită a avut, în anul 2020, o valoare negativă de minus 7,1 mii de persoane, fiind în scădere semnificativă, cu 31,1 mii de persoane, față de anul 2019.
Din totalul emigranților, circa 44% sunt persoanele tinere din grupele de vârstă 20-29 de ani și 30-39 de ani, cu 24% și, respectiv, 22%.
Cât privește migrația internă, potrivit datelor furnizate de Agenția Servicii Publice, în anul 2021 și-au schimbat domiciliul în interiorul republicii circa 35 de mii de persoane. În mare parte, migranții interni (87%) sunt persoanele cu vârsta aptă de muncă, predominante fiind persoanele din grupa de vârstă 20-49 de ani.
În anul 2021, datorită migrației interne, numărul populației din localitățile urbane a crescut cu 5 mii de persoane în detrimentul localităților rurale. Numărul cel mai mare de migranți a fost orientat spre orașele mari. De exemplu, în Chișinău au fost înregistrate 42,5% din totalul sosirilor.
04.11.2026
10:55
04.11.2026
10:30
04.11.2026
09:29
04.11.2026
09:22
04.11.2026
07:29
04.11.2026
06:54
04.11.2026
05:58
04.11.2026
05:52
04.11.2026
05:10
04.11.2026
04:54
04.11.2026
10:55
04.11.2026
10:30
04.11.2026
09:29
04.11.2026
09:22
04.11.2026
07:29
04.11.2026
06:54
04.11.2026
05:58
04.11.2026
05:52
04.11.2026
05:10
04.11.2026
04:54
04.11.2026
03:25
04.11.2026
03:01
04.11.2026
02:57
04.11.2026
02:34
04.11.2026
02:17
04.11.2026
00:58
03.11.2026
22:16
03.11.2026
21:38
03.11.2026
20:43
03.11.2026
20:08
03.11.2026
19:42
03.11.2026
19:38
03.11.2026
19:08
03.11.2026
18:54
03.11.2026
18:52
Tarifele la gaze ar putea scădea după ce R. Moldova a testat cu succes cumpărarea de gaze din Ucraina
DECRETE // Maia Sandu a RETRAS cetățenia R. Moldova pentru doi exponenți ai regimului separatist de la Tiraspol
Maia Sandu avertizează asupra riscurilor AI pentru securitatea cibernetică și convoacă Consiliul Național de Securitate
VIDEO // România continuă să investească în școlile din R. Moldova: Nou laborator didactic inaugurat la Colegiul Pedagogic din Bălți
Modelul ROMÂNESC la Chișinău // ASF sprijină dezvoltarea pieței de capital din R. Moldova: Soluțiile prezentate de Alexandru Petrescu la conferința BNM
















