Dependența de gazul rusesc e istorie. Datele care zguduie Kremlinul
1732
Europa a încheiat iarna cu un nivel record de gaze naturale în depozite, regiunea fiind într-o poziție mult mai bună decât cea anticipată, scrie FT, citat de Ziarul Financiar.
Nivelul gazului din depozite la finalul lunii martie în Uniunea Europeană, perioadă considerată sfârșitul iernii în industrie, a fost de 58,72% conform Gas Infrastructure Europe, fiind cu 3% mai mare faţă de perioada similară a anului trecut.
Iarna blândă de pe continent, importurile ridicate de GNL, dar şi activitatea industrială slabă au ajutat la menținerea sub control a consumului de gaz. Cererea a fost cu 20% mai mică faţă de mediile perioadei 2019-2021, arată datele Bruegel.
Faptul că Uniunea Europeană se găsește într-o situație confortabilă „este o surpriză pentru toată lumea”, a declarat Ana Maria Jaller-Makarewicz, lead energy analyst la Institute for Energy Economics and Financial Analysis.
„La începutul crizei din energie am crezut că vom avea o mulţime de probleme”, explică aceasta. Deciziile UE privind importul de GNL şi implementarea măsurilor de economisire a energiei „au fost foarte importante”, arată Ana Maria Jaller-Makarewicz.
Criza energiei a început 2021 pe măsură ce continentul a ieşit dintr-o iarnă dură cu rezervele aproape goale. Problemele s-au accentuat pe măsură ce Rusia a decis să trimită mai puţin gaz în Europa, ca tactică de a pune presiune pe ţările occidentale pentru a deschide controversata conductă Nord Stream 2.
06.04.2026
19:57
53
OpenAI vrea să rescrie economia AI: taxe pe roboți, fond public de avere și săptămână de lucru de patru zile
06.04.2026
17:43
254
MEC își inspiră reforma digitală a educației din modelul Chinei, cu accent pe inteligența artificială în școli
06.04.2026
17:40
241
Mese rotunde regionale pentru dezvoltarea Cadrului Național al Calificărilor și alinierea lui la standardele europene
06.04.2026
17:23
268
Grecia va sprijini Republica Moldova cu asistență tehnică pentru reforme și parcursul european
06.04.2026
16:30
435
Performanță ISTORICĂ pentru R. Moldova: Ratingul Moody’s crește la B2, în ciuda atacurilor hibride ale Rusiei. Ce înseamnă acest rating pentru cetățeni
06.04.2026
16:02
389
Rapoartele pretestării republicane la matematică și limba română arată rate modeste de promovare în școlile cu predare în limbile minorităților naționale
06.04.2026
15:04
350
Program național de formare și certificare a autorilor de manuale școlare, lansat de MEC pentru îmbunătățirea calității manualelor
06.04.2026
12:58
413
Laptopuri moderne pentru educația multilingvă: grădinița nr. 1 și Liceul „Valentin Moșkov” din Ceadîr-Lunga, dotate prin donația INTERSOS Moldova
06.04.2026
10:33
469
Fermierii din Republica Moldova, ghidați de consilieri și mentori pentru a dezvolta ferme inovative și mai profitabile
06.04.2026
10:21
531
Hoți care spărgeau cu pietre ușile magazinelor din Chișinău, condamnați la ani grei de închisoare pentru furturi și trafic de droguri
06.04.2026
09:42
554
56 de elevi, premiați la Olimpiada Republicană de limba engleză și limba spaniolă în Chișinău
06.04.2026
08:29
557
Horoscopul zilei 06.04.2026
06.04.2026
17:43
244
MEC își inspiră reforma digitală a educației din modelul Chinei, cu accent pe inteligența artificială în școli
06.04.2026
17:40
233
Mese rotunde regionale pentru dezvoltarea Cadrului Național al Calificărilor și alinierea lui la standardele europene
06.04.2026
17:23
254
Grecia va sprijini Republica Moldova cu asistență tehnică pentru reforme și parcursul european
06.04.2026
16:30
421
Performanță ISTORICĂ pentru R. Moldova: Ratingul Moody’s crește la B2, în ciuda atacurilor hibride ale Rusiei. Ce înseamnă acest rating pentru cetățeni
06.04.2026
16:02
381
Rapoartele pretestării republicane la matematică și limba română arată rate modeste de promovare în școlile cu predare în limbile minorităților naționale
06.04.2026
15:04
340
Program național de formare și certificare a autorilor de manuale școlare, lansat de MEC pentru îmbunătățirea calității manualelor
06.04.2026
12:58
406
Laptopuri moderne pentru educația multilingvă: grădinița nr. 1 și Liceul „Valentin Moșkov” din Ceadîr-Lunga, dotate prin donația INTERSOS Moldova
06.04.2026
10:33
464
Fermierii din Republica Moldova, ghidați de consilieri și mentori pentru a dezvolta ferme inovative și mai profitabile
06.04.2026
10:21
526
Hoți care spărgeau cu pietre ușile magazinelor din Chișinău, condamnați la ani grei de închisoare pentru furturi și trafic de droguri
06.04.2026
09:42
549
56 de elevi, premiați la Olimpiada Republicană de limba engleză și limba spaniolă în Chișinău
06.04.2026
08:29
552
Horoscopul zilei 06.04.2026
05.04.2026
19:05
1025
Vreme schimbătoare în Republica Moldova, 6–12 aprilie 2026
959
Iran, deconectat record de 37 de zile de la internet: cea mai lungă întrerupere națională din lume
05.04.2026
07:55
1076
Horoscopul zilei 05.04.2026
1210
Apple la 50 de ani: produsele care ne-au schimbat viața și experimentele care au ratat ținta
04.04.2026
21:12
1070
Vreme plăcută de primăvară duminică, 05.04.2026, în Republica Moldova
1503
Micul dejun recomandat de cardiologi: combinația simplă care îți protejează inima
1177
Război „Terminator” pe frontul ucrainean: mii de misiuni lunar cu roboți tereștri care schimbă regulile luptei
04.04.2026
15:21
1137
Târg educațional la Universitatea „Alecu Russo” apropie absolvenții din Bălți și Sîngerei de universitățile din Moldova
04.04.2026
12:38
1137
Olimpiada Republicană la engleză și spaniolă adună 230 de elevi din toată țara la Chișinău
04.04.2026
08:15
1259
Horoscopul zilei 04.04.2026
03.04.2026
23:56
1468
Giganții AI pompează miliarde în centrale pe gaze pentru centrele de date, dar joacă un pariu riscant pe o resursă finită
03.04.2026
23:21
1359
Republica Moldova își consolidează reforma întreprinderilor de stat cu sprijinul OCDE pentru creșterea competitivității economice
03.04.2026
21:04
1232
Tesla își ia adio de la Model S și Model X și pariază viitorul pe Cybercab și robotul Optimus
03.04.2026
20:41
1325
Moldova se pregătește de o sâmbătă mai caldă și mai senină – 04.04.2026
FOTO // Un model din R. Moldova, noua iubită a celebrului actor american Sean Penn. Cei doi au fost suprinși sărutându-se pe străzile din Madrid
Jim Carrey a desenat o caricatură a Melaniei Trump care a pus Twitter-ul pe jar
Cât valorează inelul de logodnă personalizat primit de Maria Sharapova
Cum le-a schimbat trecerea timpului pe cele mai frumoase actrițe de la Hollywood. Imagini vechi de peste 20 de ani
1 MDL
1 EUR
20.28
1 USD
17.61
1 RON
3.98
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40


Inapoi














