DEMONSTRAT // Măștile de protecție nu reduc nivelurile de oxigen
1767
Masca de protecţie nu reduce cantitatea necesară de oxigen, confirmă un nou studiu ale cărui constatări contracarează un mit comun, conform căruia purtarea acestui accesoriu ar fi nesănătoasă, relatează joi UPI, potrivit Agerpres.
Afirmaţiile potrivit cărora măştile reduc aportul de oxigen, provoacă „intoxicaţie” cu dioxid de carbon sau slăbesc sistemul imunitar au câştigat teren, alimentate parţial de informaţiile care circulă pe reţelele sociale. În acelaşi timp, autorităţile sanitare - inclusiv Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) şi American Lung Association - au emis informaţii care demistifică aceste mituri. Cu toate acestea, astfel de afirmaţii persistă.
De aceea, cercetătorii de la Universitatea McMaster din Canada şi-au propus să testeze afirmaţiile. Ei au oferit unui număr de douăzeci şi cinci de adulţi - cu vârsta medie de 76,5 ani - oximetre portabile pentru a-şi măsura nivelul de oxigen din sânge în timp ce purtau mască de protecţie, precum şi înainte şi după.
Cercetătorii nu au identificat semne de hipoxie, sau reducerea oxigenului din sânge.
„Acest lucru susţine ceea ce cunoşteam deja”, a declarat doctor Aaron Glatt, specialist în boli infecţioase care nu a fost implicat în studiu. „Nu există o reducere a oxigenului ca urmare a purtării unei măşti”, a adăugat el.
Unele persoane se pot simţi inconfortabil purtând o mască, a menţionat Glatt, purtător de cuvânt în cadrul Societăţii pentru Boli Infecţioase din America. Însă, aceasta nu este o scuză pentru a nu face acest lucru, a spus el. „Eu privesc măştile ca pe centurile de siguranţă”, a spus Glatt. „Nu sunt neapărat confortabile, dar protejează”, a precizat specialistul.
Pentru acest studiu, echipa condusă de doctor Noel Chan a oferit fiecărui participant măşti de protecţie, de unică folosinţă, în trei straturi, non-medicale.
Voluntarii le-au purtat în timpul activităţilor zilnice de rutină sau în repaus şi au utilizat pulsioximetrul pentru a-şi monitoriza nivelul de oxigen timp de o oră înainte de a purta masca, în timp ce o purtau o oră şi o oră după aceea.
Nu au existat reduceri ale saturaţiei de oxigen din sânge. În medie, saturaţia de oxigen a fost de 96,1% înainte ca participanţii să poarte masca, şi apoi uşor mai ridicată în timp ce purtau masca şi ulterior - 96,5%, respectiv, 96,3%.
Constatările au fost publicate online în Journal of the American Medical Association.
„Studiul nostru nu susţine afirmaţiile conform cărora măştile sunt periculoase”, a spus Chan.
Chan a admis că acest studiu a fost unul restrâns şi a avut limitări. De exemplu, au fost excluse persoanele cu afecţiuni cardiace sau pulmonare, care le-ar putea provoca probleme de respiraţie chiar şi în repaus. Cercetarea s-a concentrat însă asupra adulţilor mai în vârstă, care probabil ar fi mai vulnerabili la orice scădere a nivelului de oxigen în urma purtării măştii, a notat Chan. Cu toate acestea, nu au apărut probleme.
„Acesta este doar un studiu restrâns”, a spus Chan, „dar sper că va oferi oamenilor o oarecare garanţie”.
O întrebare pe care oamenii şi-o pun adesea este dacă pot face exerciţii cu o mască. În acest studiu, participanţii nu au realizat exerciţii, deci nu este clar dacă acest lucru ar fi cauzat o scădere a nivelului de oxigen. Glatt a declarat că oamenii pot renunţa la mască dacă ies afară la plimbare sau să alerge şi nimeni altcineva nu se află în apropiere. „Dacă veţi întâlni alţi oameni, purtaţi totuşi o mască”, a spus el.
Chan a indicat că oamenii ar trebui să discute cu medicul lor dacă au întrebări cu privire la orice aspecte referitoare la starea personală de sănătate şi la siguranţa purtării măştii de protecţie.
26.02.2026
11:11
3
Zelenski acuză la Fox News că Putin „se joacă” cu Trump ca să amâne negocierile de pace și îl invită pe președintele SUA în Ucraina să vadă războiul la fața locului
26.02.2026
11:04
66
MEC începe formarea și certificarea autorilor de manuale pentru reforma curriculară din 2026
26.02.2026
10:40
203
Darryl Nirenberg își începe oficial mandatul de ambasador al SUA în România
26.02.2026
10:25
209
Bărbat de 67 de ani, condamnat la 20 de ani de închisoare pentru violarea repetată a două fetițe de la vârsta de 8 ani
26.02.2026
10:21
237
Rusia acuză Statele Unite de „provocare agresivă” după incidentul cu şalupa din largul Cubei
26.02.2026
08:00
377
Horoscopul zilei 26.02.2026
26.02.2026
06:39
493
Explozii și atacuri cu rachete asupra mai multor orașe ucrainene, în timp ce la Geneva reîncep discuțiile pentru oprirea războiului
26.02.2026
04:44
476
Salesforce sfidează „Saaspocalypse”: rezultate financiare în creștere, pariu pe agenți AI și dividend majorat
481
Nvidia spulberă scepticismul față de AI și anunță venituri record de 68,1 miliarde de dolari în trimestrul al patrulea
26.02.2026
02:56
508
Anthropic înghite startupul de AI Vercept din Seattle, după ce Meta a racolat deja unul dintre cofondatori
26.02.2026
10:40
2
Darryl Nirenberg își începe oficial mandatul de ambasador al SUA în România
26.02.2026
10:25
58
Bărbat de 67 de ani, condamnat la 20 de ani de închisoare pentru violarea repetată a două fetițe de la vârsta de 8 ani
26.02.2026
10:21
76
Rusia acuză Statele Unite de „provocare agresivă” după incidentul cu şalupa din largul Cubei
26.02.2026
08:00
355
Horoscopul zilei 26.02.2026
26.02.2026
06:39
463
Explozii și atacuri cu rachete asupra mai multor orașe ucrainene, în timp ce la Geneva reîncep discuțiile pentru oprirea războiului
26.02.2026
04:44
453
Salesforce sfidează „Saaspocalypse”: rezultate financiare în creștere, pariu pe agenți AI și dividend majorat
467
Nvidia spulberă scepticismul față de AI și anunță venituri record de 68,1 miliarde de dolari în trimestrul al patrulea
26.02.2026
02:56
493
Anthropic înghite startupul de AI Vercept din Seattle, după ce Meta a racolat deja unul dintre cofondatori
26.02.2026
02:51
472
Startupul indian Gushwork atrage 9 milioane de dolari pentru a ajuta firmele să găsească clienți prin căutare AI pe ChatGPT, Gemini și Perplexity
26.02.2026
01:36
494
Nvidia anunță un nou trimestru record, pe fondul exploziei cererii de putere de calcul pentru AI
25.02.2026
23:58
600
Casa Albă cere giganților AI să plătească pentru scumpirile la energie, după ce aceștia au promis deja că vor acoperi costurile suplimentare
25.02.2026
23:44
552
Agenția americană de securitate cibernetică CISA, paralizată de tăieri de personal și buget sub administrația Trump
25.02.2026
23:12
628
Larry Summers își dă demisia de la Harvard după dezvăluirea legăturilor cu Jeffrey Epstein, înaintea audierii soților Clinton
25.02.2026
22:44
495
Google înglobează Intrinsic pentru a accelera integrarea inteligenței artificiale în roboții industriali
25.02.2026
22:27
482
Samsung lansează ecrane cu mod de confidențialitate personalizabil pentru aplicații și notificări
25.02.2026
22:18
537
Cum a ajuns un șef al contractorului american L3Harris să vândă rușilor instrumente de hacking de milioane de dolari
25.02.2026
22:10
540
Un editor al lui MrBeast, acuzat de tranzacționare pe bază de informații privilegiate pe platforma Kalshi
25.02.2026
22:04
477
CUDIS lansează noua generație de inele de sănătate cu antrenor AI integrat și recompense pentru obiceiuri sănătoase
25.02.2026
21:25
686
Presupusul asasin al fostului deputat ucrainean prorus Andrii Portnov, împuşcat la o şcoală de elită din Madrid, capturat în Germania după un mandat european de arestare
25.02.2026
21:23
504
Val de moratorii și tăieri de facilități fiscale împotriva centrelor de date AI în Statele Unite
25.02.2026
21:20
669
Zelenski explică de ce reparaţiile la conducta Drujba vor întârzia în ciuda presiunilor UE şi a acuzaţiilor Ungariei
25.02.2026
21:12
516
Google transformă Gemini în „secretar” pe Android: automatizează comenzi, detectează fraude și extinde funcția Circle to Search
25.02.2026
20:39
501
OpenAI introduce reclame treptat în ChatGPT și promite protejarea datelor și a încrederii utilizatorilor
25.02.2026
20:29
519
Vreme mai rece și cer predominant noros în Republica Moldova, joi 26 februarie 2026
25.02.2026
20:09
579
Parchetul german clasează dosarul pensionarului care l-a numit pe cancelarul Merz „Pinocchio”, considerând critica legitimă la adresa puterii
Darryl Nirenberg își începe oficial mandatul de ambasador al SUA în România
Bărbat de 67 de ani, condamnat la 20 de ani de închisoare pentru violarea repetată a două fetițe de la vârsta de 8 ani
Rusia acuză Statele Unite de „provocare agresivă” după incidentul cu şalupa din largul Cubei
Horoscopul zilei 26.02.2026
1 MDL
1 EUR
20.18
1 USD
17.14
1 RON
3.96
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40


Inapoi














