Delegațiile Federației Ruse și regiunii transnistrene, FRONT COMUN la Comisia Unificată de Control: O nouă ședință CUC în cadrul căreia urma a fi discutat subiectul răpirii de persoane din Zona de Securitate, BLOCATĂ
2446
O nouă ședință a Comisiei Unificate de Contrul (CUC) a eșuat astăzi la Tighina, din cauza faptului că delegația Tiraspolului, susținută de cea a Federației Ruse, refuză să includă pe agendă problemele care periclitează situația în Zona de Securitate, una dintre cele mai importante fiind asigurarea liberei circulații.
Delegația Republicii Moldova a atenționat că Tiraspolul ignoră constant prevederile relevante ale Acordului cu privire la principiile reglementării pașnice a conflictului armat din regiunea transnistreană a Republicii Moldova, semnat la 21 iulie 1992, dar și alte documente ale operațiunii de menținere a păcii pe râul Nistru.
În mod special a fost subliniat faptul că posturile ilegale „grănicerești” rămân un obstacol în calea liberei circulații a cetățenilor, iar în ultimul timp reprezentanții așa-ziselor structuri transnistrene „pătrund nestingherit în zona de responsabilitate a Forțelor Mixte de Menținere a Păcii, unde recurg la rețineri ilegale și răpiri de persoane”.
„Delegația Republicii Moldova consideră că asemenea acțiuni încalcă drepturile fundamentale ale omului și destabilizează situația în Zona de Securitate, iar Comisia Unificată de Control trebuie să intervină pentru a le curma. Însă, delegațiile Federației Ruse și regiunii transnistrene au o abordare diferită asupra problemei, insinuând că nu ține de competența Comisiei Unificate de Control. Prin urmare, a fost blocată formarea ordinii de zi a ședinței ordinare”, se arată într-un comunicat de presă al Biroului Politici de Reintegrare de la Chișinău.
O nouă tentativă de a organiza o reuniune de lucru a Comisiei ar urma să aibă loc săptămâna viitoare.
27.10.2026
16:24
27.10.2026
16:17
27.10.2026
16:11
27.10.2026
16:02
27.10.2026
15:07
27.10.2026
14:21
27.10.2026
13:43
27.10.2026
13:42
27.10.2026
13:27
27.10.2026
12:39
27.10.2026
12:23
27.10.2026
16:17
27.10.2026
16:11
27.10.2026
16:02
27.10.2026
15:07
27.10.2026
14:21
27.10.2026
13:43
27.10.2026
13:42
27.10.2026
13:27
27.10.2026
12:39
27.10.2026
12:23
27.10.2026
11:21
27.10.2026
11:14
27.10.2026
10:56
27.10.2026
10:45
27.10.2026
10:18
27.10.2026
06:55
27.10.2026
06:38
27.10.2026
06:13
27.10.2026
02:02
27.10.2026
01:16
27.10.2026
00:44
26.10.2026
23:06
26.10.2026
22:59
26.10.2026
21:12
26.10.2026
21:04
INVESTIGAȚIE // Centrul secret al GRU de la Tiraspol: Oamenii, canalele de Telegram și propaganda din spatele protestului anti-Chișinău
Clasamentul orașelor din America de Nord după calitatea vieții și costuri, relevant și pentru România
Horoscopul zilei 20.10.2026
FOTO // Omul de afaceri, Anatolie Golea, anunță că PORT MALL se extinde
Bănuit că a cerut 7.500 de euro pentru influențarea unui dosar de conducere în stare de ebrietate: percheziții la Chișinău
















