Delegație de la Chișinău, la Reuniunea Anuală a FMI și a Băncii Mondiale! Guvernatoarea BNM, Anca Dragu: „Sprijinul oferit de FMI contribuie la implementarea reformelor economice, reflectate în creșterea calității vieții cetățenilor”
1670
O delegație oficială a Republicii Moldova, formată din reprezentanții Băncii Naționale a Moldovei (BNM), conduși de guvernatoarea Anca Dragu, și cei ai Ministerului de Finanțe, în frunte cu ministra Victoria Belous, participă în aceste zile la o serie de întrevederi bilaterale organizate în marja Reuniunii Anuale a Fondului Monetar Internațional (FMI) și a Băncii Mondiale (BM), de la Washington, SUA.
Prima întrevedere bilaterală de pe agenda vizitei în SUA a fost cea dintre guvernatoarea Băncii Naționale și directorul general adjunct al FMI, Kenji Okamura. În cadrul discuțiilor, Anca Dragu a prezentat evoluțiile și perspectivele macroeconomice ale Republicii Moldova, performanța programului cu FMI, agenda de reforme a băncii centrale pentru îndeplinirea criteriilor de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană.
Un comunicat de presă al BNM precizează că interlocutorii au abordat, de asemenea, aspecte legate de eficiența politicii monetare, stabilitatea sectorului bancar, precum și de finanțarea durabilă.
În ce privește Programul comun al FMI și BM de Evaluare a Sectorului Financiar din Republica Moldova (FSAP) ce va fi derulat pe parcursul anului 2025, guvernatoarea Anca Dragu și-a exprimat angajamentul de a participa activ la îndeplinirea cu succes a acestei misiuni de evaluare, cu importanță deosebită în strategia de dezvoltare a sectorului financiar din statul nostru.
„Asistența financiară acordată până acum are un impact pozitiv în dezvoltarea economiei naționale. Sprijinul oferit de FMI contribuie la promovarea și implementarea reformelor economice, reflectate în creșterea calității vieții cetățenilor și crearea unui cadru favorabil de dezvoltare pe termen lung”, a subliniat guvernatoarea BNM.
La întâlnirile oficiale au participat și Vladimir Munteanu, prim-viceguvernator al BNM, viceguvernatorul Petru Rotaru, și Ion Gumene, secretar de stat în cadrul Ministerului Finanțelor.
În zilele următoare, delegația va continua discuțiile cu reprezentanții de rang înalt ai FMI, Băncii Mondiale, IFC, ai Comisiei Europene, ai BERD, precum și ai altor parteneri externi de dezvoltare.
Reuniunea Anuală a FMI și Băncii Mondiale constituie un forum de dialog și schimb de experiență între reprezentanți de rang înalt ai sectorului financiar internațional în contextul evoluțiilor regionale și globale curente, precum și pe termen mediu lung.
21.12.2025
10:46
260
Fondurile confiscate din conturile lui Andrew Tate utilizate pentru proiecte de combatere a violenței asupra femeilor în Devon
21.12.2025
08:21
348
Horoscopul zilei 21.12.2025
21.12.2025
06:29
430
SUA și Rusia continuă dialogul despre pacea din Ucraina în Florida, cu speranțe de progres în negocieri
21.12.2025
05:49
500
Putin și Macron, pregătiți pentru dialog dacă există voință politică comună, anunță Kremlinul
20.12.2025
21:06
564
Cer Noros și Ceață Ușoară în Republica Moldova, 21.12.2025
20.12.2025
18:45
845
America lansează un nou format de negocieri pentru pacea dintre Ucraina și Rusia, anunță Zelenski
20.12.2025
18:25
624
Recunoaștere remarcabilă pentru cercetătorii moldoveni la Gala Cercetătorilor 2025: 53 de premianți omagiați pentru inovație și perseverență în știință
20.12.2025
16:08
705
Negocieri în Florida între oficialii americani și ruși pentru încheierea conflictului din Ucraina
20.12.2025
15:47
715
Ucraina și Portugalia își unesc forțele pentru a produce drone maritime eficiente împotriva amenințărilor rusești
20.12.2025
15:08
824
Alertă Meteo Cod Galben: 20-21 Decembrie 2025
21.12.2025
10:46
257
Fondurile confiscate din conturile lui Andrew Tate utilizate pentru proiecte de combatere a violenței asupra femeilor în Devon
21.12.2025
08:21
347
Horoscopul zilei 21.12.2025
21.12.2025
06:29
430
SUA și Rusia continuă dialogul despre pacea din Ucraina în Florida, cu speranțe de progres în negocieri
21.12.2025
05:49
498
Putin și Macron, pregătiți pentru dialog dacă există voință politică comună, anunță Kremlinul
20.12.2025
21:06
561
Cer Noros și Ceață Ușoară în Republica Moldova, 21.12.2025
20.12.2025
18:45
844
America lansează un nou format de negocieri pentru pacea dintre Ucraina și Rusia, anunță Zelenski
20.12.2025
18:25
624
Recunoaștere remarcabilă pentru cercetătorii moldoveni la Gala Cercetătorilor 2025: 53 de premianți omagiați pentru inovație și perseverență în știință
20.12.2025
16:08
703
Negocieri în Florida între oficialii americani și ruși pentru încheierea conflictului din Ucraina
20.12.2025
15:47
711
Ucraina și Portugalia își unesc forțele pentru a produce drone maritime eficiente împotriva amenințărilor rusești
20.12.2025
15:08
822
Alertă Meteo Cod Galben: 20-21 Decembrie 2025
20.12.2025
14:35
687
Emisarul lui Putin, întâlniri strategice la Miami pentru planul de pace din Ucraina, fără contacte cu negociatorii ucraineni
20.12.2025
11:47
839
Ucraina lovește din nou: atac cu drone asupra platformei petroliere rusești din Marea Caspică și a unei nave de patrulare
20.12.2025
08:36
723
Horoscopul zilei 20.12.2025
20.12.2025
06:48
897
Statele Unite lansează o ofensivă intensă împotriva Statului Islamic în Siria, după moartea a trei cetățeni americani
19.12.2025
23:26
845
Ucraina și SUA intensifică negocierile pentru pace, dar problemele teritoriale rămân nerezolvate
19.12.2025
20:34
1124
Vremea se răcește brusc pe 20 decembrie 2025
19.12.2025
19:56
898
Ministerul Educației inovează educația timpurie cu noul Cadrul de Referință până în 2025 în Republica Moldova
19.12.2025
19:18
912
Pomul de Crăciun inaugurat la Președinție de Maia Sandu și copiii angajaților: programul vizitelor
19.12.2025
18:49
820
Investițiile impulsionează relansarea economică a Republicii Moldova în 2025
19.12.2025
18:42
939
Putin susține că Ucraina și aliații săi trebuie să ia inițiativa pentru pace; Avertizează asupra consecințelor dacă Rusia nu este respectată în negocieri.
19.12.2025
17:21
1295
Tensiuni la Varșovia: Polonia își exprimă nemulțumirea față de Ucraina, Zelenski răspunde cu avertisment despre Rusia
19.12.2025
16:41
965
Ministerul Educației distribuie 23 de microbuze școlare pentru acces îmbunătățit la educație în diverse raioane
19.12.2025
16:34
757
Cod Galben de Ceață: 19.12.2025 - 20.12.2025
19.12.2025
16:25
848
Producția de lapte din Moldova în creștere semnificativă în prima jumătate a anului 2025
19.12.2025
16:04
1044
Un petrolier al "flotei fantomă" ruse, lovit de drone ucrainene în Marea Mediterană, într-o operațiune specială uimitoare a SBU
Edineț: Cinci ani de închisoare pentru un bărbat care și-a răpit copilul de un an și i-a pus cuțitul la gât atunci când femeia a vrut să-l recupereze
Douăzeci și două de filme moldovenești în cadrul proiectului Filme din Moldova – online (VIDEO)
Un muncitor a căzut în groapa șantierului, la Ciocana
Intenționa să ajungă în Europa, tranzitând ilegal Republica Moldova: Un ucrainean a fost reținut de către polițiștii de frontieră
1 MDL
1 EUR
19.80
1 USD
16.89
1 RON
3.89
1 RUB
0.21
1 UAH
0.40


Inapoi














