Delegația din Senatul României în vizită la Chișinău pentru consolidarea legăturilor culturale și inaugurarea statuii Reginei Maria
1943
Delegația Comisiei pentru cultură și media din Senatul României, condusă de președintele Cristian-Augustin Niculescu-Țâgârlaș, va efectua o vizită la Parlamentul Republicii Moldova. Aceștia vor fi prezenți la Chișinău în perioada 27-28 martie.
Pe durata vizitei, senatorii români au programată o întrevedere cu Președintele Parlamentului, Igor Grosu. De asemenea, vor avea discuții cu Ministrul Culturii, Sergiu Prodan, în cadrul cărora se va semna un Memorandum de înțelegere privind cooperarea între Ministerul Culturii al Republicii Moldova și Ministerul Culturii al României în domeniul artelor teatrale.
În plus, la Chișinău, membrii Comisiei pentru cultură și media din Senatul României vor participa la inaugurarea statuii Reginei Maria în scuarul Liceului Teoretic „Gheorghe Asachi”. Vineri, 28 martie, la Parlamentul Republicii Moldova, va avea loc o ședință comună între Comisia cultură, educație, cercetare, tineret, sport și mass-media din Parlamentul Republicii Moldova și Comisia pentru cultură și media din Senatul României.
13.11.2026
03:31
13.11.2026
02:26
13.11.2026
02:23
13.11.2026
00:57
12.11.2026
23:26
12.11.2026
22:57
12.11.2026
22:15
12.11.2026
22:13
12.11.2026
21:57
12.11.2026
20:51
12.11.2026
20:43
12.11.2026
19:54
13.11.2026
02:26
13.11.2026
02:23
13.11.2026
00:57
12.11.2026
23:26
12.11.2026
22:57
12.11.2026
22:15
12.11.2026
22:13
12.11.2026
21:57
12.11.2026
20:51
12.11.2026
20:43
12.11.2026
19:54
12.11.2026
19:49
12.11.2026
19:45
12.11.2026
19:38
12.11.2026
18:47
12.11.2026
18:43
12.11.2026
18:31
12.11.2026
18:22
12.11.2026
17:41
12.11.2026
17:34
12.11.2026
17:30
12.11.2026
17:13
12.11.2026
16:56
12.11.2026
16:50
12.11.2026
16:34
12.11.2026
15:54
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”
Fost șef al SBU: Unirea R. Moldova cu România e decizia Chișinăului. Cum pot Kievul și Bucureștiul să contracareze dronele rusești
FOTO // Zboruri de la Chișinău spre Istanbul, de la 39 de euro. Compania Polaris a inaugurat PRIMA sa cursă și anunță alte ZECE destinații
Black Friday la HiSky // Până la 50% REDUCERE la bilete de avion, pentru toate destinațiile companiei















